Cazul Richardson: Casa Albă consideră că ar putea fi utilă revizuirea regulilor antidoping cu privire la canabis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atleta Sha’Carri Richardson FOTO news.ro
Atleta Sha’Carri Richardson FOTO news.ro

Casa Albă a precizat, prin intermediul purtătoarei sale de cuvânt, că ar putea fi utilă revizuirea regulilor antidoping cu privire la canabis. Această reacţie vine după ce atleta Sha-Carri Richardson a fost depistată pozitiv cu canabis şi suspendată.

„Ştim că regulile sunt reguli. Trebuie să respectăm rolul Agenţiei Americane Antidoping (USADA) şi pe cel al Comitetului Olimpic American şi deciziile luate de acestea. Dar este trist şi îi urăm succes lui Richardson. Ne dorim să o vedem concurând, ca femeia cea mai rapidă din lume”, a afirmat Jen Psaki într-un interviu acordat CNN, precizând că ar putea fi utilă revizuirea regulilor antidoping.

Preşedintele USADA, Travis Tygart, a reacţionat spunând că agenţia sa este legată de regulile impuse de Agenţia Mondială Antidoping, „chiar şi în cazuri triste şi dificile ca acesta al lui Richardson, în care am putea avea o abordare diferită dacă ar fi alegerea noastră”.

Marţi, federaţia americană a precizat că înţelege cazul Richardson, dar pentru a fi echitabil faţă de ceilalţi atleţi a refuzat să o selecţioneze pe sportivă pentru Jocurile Olimpice.

Sha’Carri Richardson, câştigătoare a probei de 100 m la selecţiile SUA, a fost depistată pozitiv cu canabis şi suspendată. Ea nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În ziua anunţului depistării sale pozitive, Richardson a postat următorul mesaj pe Twitter: „Sunt om”.

Ea a explicat apoi că a ingerat marijuana (în Oregon, stat în care marijuana este legală) după ce a aflat de moartea mamei sale biologice. „Îmi asum responsabilitatea faptelor mele. Ştiu ce am făcut. Ştiu ce trebuie să fac. Ştiu ce am voie să nu fac şi totuşi am luat acea decizie. Tot ce fac vine natural. Nu va exista niciodată un steroid asociat numelui Sha’Carri Richardson. A fost marijuana. Nu mă judecaţi pentru că sunt om”, a declarat Richardson la o emisiune televizată.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite