Câinele care a schimbat viaţa unui om de 104 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Milt Lessner a avut câini de-a lungul întregii sale vieţi, care nu e una scurtă, acesta ajungând la venerabila vârstă de 104 ani.

„Îmi place familiaritatea şi legătura de prietenie dintre mine şi câini-mai ales legătura aceasta profundă,” a declarat Milt.

Omul spune că această relaţie a fost mereu una specială, dar a căpătat un rol cu atât mai important de la moartea de acum câţiva ani a soţiei sale şi a câinilor pe care îî avea pe atunci, conform BBC.

Domnul Lessner a vrut să adopte un căţel şi, după ce câteva organizaţii au refuzat să ofere un patruped spre adopţie unui vârstnic de peste 100 de ani, bărbatul a ajuns la un adăpost care era specializat în salvarea câinilor bătrâni, Lionel’s Legacy din San Diego, California. Organizaţia caritabilă a pregătit adopţia unei căţeluşe pe nume Layla.

În ciuda vârstei sale înaintate, căţeluşa afectuoasă şi echilibrată s-a adaptat imediat la noua sa viaţă, când Milt a adus-o în căminul lui, în noiembrie 2016.

Imagine indisponibilă

„Într-un timp foarte scurt am devenit prietenoşi unul cu celalalt” a spus bătrânul. „Este foarte conciliantă şi plăcută,” a adaugat el. „Încercăm să ne menţinem sănătatea, şi eu, şi ea. Până acum, am reuşit şi uite că încă trăim amândoi.”

Milt Lessner este un psihiatru pensionat şi obişnuia să-şi ia câinii cu el la şedinţele de terapie. Animalele îi ajutau pacienţii să se relaxeze şi să fie mai sinceri. Bărbatul spune că Layla este o minunată companioană, avantajele vârstei ei fiind faptul că este deja obişnuită afară, este prietenoasă, matură şi calmă.

„Nu-mi pot imagina ceva mai bun.”

   

Imagine indisponibilă

Câinii bătrâni ajung deseori în adăposturile de animale, atunci când stăpânii lor au probleme financiare ori de sănătate, când divorţează sau când se mută în apartamente unde patrupedele nu sunt acceptate.

Când a fost găsită de organizaţia care a luat-o în grijă, Layla era un câine al străzii, deşi se vedea că fusese, în trecut, un animal destul de bine îngrijit, exceptând infecţia uterină pe care o avea. Veterinarii de la adăpost i-au salvat viaţa şi i-au oferit toate condiţiile pentru a se recupera şi a-şi reface sănătatea.

Laura Oliver, fondatoarea organizaţiei, spune că este foarte satisfăcător faptul că Layla şi Milt îşi fac vieţile mai frumoase. „Se vede cu ochiul liber că sunt îndrăgostiţi unul de celălalt,” a declarat ea.

Imagine indisponibilă
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite