Obama apără „moştenirea“ administraţiei sale pe Twitter: „SUA au făcut parteneriate cu alte naţiuni pentru a rezolva problemele globale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a postat luni dimineaţă o serie de mesaje pe Twitter prin care evidenţiază reuşitele administraţiei sale, cu mai puţin de 20 de zile înainte de a-i preda preşedinţia republicanului Donald Trump, notează CNN.

„În timp ce privirile noastre se îndreaptă spre viitor, am vrut ca pentru un moment să reflectăm asupra progreselor remarcabile pe care le-aţi făcut posibile în ultimii opt ani” începe Obama, adresându-se cetăţenilor americani.

Şeful statului american a început prin a evidenţia faptul că ţara s-a redresat după criza financiară din 2008, declarând „cea mai longevivă perioadă de creştere a pieţii de muncă” din istoria ţării.

Obama şi-a apărat apoi planul de asigurări de sănătate, despre care a zis că „permite acum aproape oricărui american securitatea financiară a unei asigurări de sănătate accesibilă”. Denumit şi „Obamacare”, planul de asigurări medicale susţinut de Obama ar putea fi revocat parţial sau total de către administraţia Trump şi viitorul Congres majoritar republican, primul numind aceasta printre priorităţile campanie electorale.

Mai departe, preşedintele american laudă diminuarea masivă a importurilor de petrol făcute de Statele Unite – situate în 2016 la mai puţin de jumătate din nivelul din 2008 – precum şi acceptarea la nivel federal a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

În probabil cea mai contestabilă dintre remarci, preşedintele american notează că „(n.r. – Statele Unite) Ne-am adus acasă multe dintre trupele noastre armate şi am îmbunătăţit leadeshipul Statelor Unite – conducând prin diplomaţie şi făcând parteneriate cu alte naţiuni pentru a rezolva problemele globale.”

„A fost cel mai mare privilegiu al vieţii noastre să fiu preşedintele vostru. Aştept cu încredere să fiu împreună cu voi în calitatea de simplu cetăţean” a încheiat actualul preşedinte american.

Remarcile lui Obama vin în contextul în care secretarul pentru presă nominalizat de Trump, Sean Spicer, a declarat duminică la postul de televiziune ABC că magnatul american va „revoca multe dintre reglementările şi acţiunile luate de către actuala administraţie în ultimii opt ani, care au împiedicat atât creşterea economică cât şi crearea de noi locuri de muncă”, fără a specifica exact care măsuri sunt vizate.

Faptul că Obama a ales reţeaua socială Twitter pentru a formula un răspuns poate fi interpretat şi ca un răspuns direct la adresa lui Trump, care utilizează frecvent reţeaua pentru a-şi ataca contestatarii – în câteva ocazii fiind vizat chiar actualul preşedinte.

Donald Trump va fi învestit ca preşedinte al Statelor Unite pe data de 20 ianuarie. Înainte de această dată, Obama va susţine un ultim discurs în calitatea de preşedinte, unde se speculează că va încerca să apere moştenirea lăsată de administraţia sa.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite