Afirmaţia este subtitlul comentariului scris pe 25 octombrie 2017, simplă coincidenţă cu Ziua Armatei României, în „THE WALL STREET JOURNAL“, de doamna Elisabeth Braw, colaboratoare a Consiliului Atlantic, care a oferit un răspuns la interogaţia: „Cât de mult se extinde bugetul militar al Germaniei?“

Germania cheltuie anual 37 miliarde de euro/43,5 miliarde dolari pentru apărare, adică 1,3% din PIB, iar în acest an, Berlinul a fost de acord să crească cheltuielile până la 42 de miliarde de euro, până în anul 2021. Încă 20% din aceasta ar depăşi 2%, presupunând că economia germană îşi menţine ritmul constant de creştere. Acest total ar fi cu aproximativ 20 de miliarde de euro mai mare decât cheltuielile pe care le face Marea Britanie în fiecare an, şi de două ori mai mult decât cheltuielile Franţei. Iar cheltuielile de apărare ale acestor două ţări includ arsenalele lor nucleare foarte scumpe, precizează Elisabeth Braw.

România are un buget militar de 10 ori mai mic decât Germania, iar în acest an a tot fost fluturată promisiunea de a se acorda defensivei naţionale 2% din PIB, dar după cum merg discuţiile cu unii aliaţi - ale căror guverne una afirmă, iar producătorii din ţările respective alte preţuri prezintă, pentru tehnici de luptă anunţate public că vor fi livrate României - există riscul ca la finalul anului Casa Albă să ia notă de faptul că oficialii de la Bucureşti nu au onorat promisiunea pentru care preşedintele român a fost felicitat de omologul american, la conferinţa de presă ţinută cu prilejul convorbirilor avute la Washington D.C.

Principial, Germania şi România nu pot genera modernizarea armatelor lor peste noapte, fiind evident că este nevoie de o perioadă de timp mai mare, pentru a edifica forţe militare disuasive, care ar costa constant 2% din PIB.

Numai că România este la graniţa de est a NATO, în zona Mării Negre, recunoscută ca extrem de volatilă, cu prilejul recentei Adunări Parlamentare a Alianţei Nord-Atlantice, de la Bucureşti, în timp ce Germania priveşte, dintr-o altă perspectivă, modalităţile complexe de relaţionare cu Federaţia Rusă, generatoarea „soluţiilor manu militari“ din 1992, în Transnistria, din 2008, în Osetia de Sud şi Abhazia, din 2014, în Crimeea şi Donbas.

În timp ce la Berlin, Peter Bartels, reprezentantul special al Parlamentului pentru Bundeswehr, a declarat, pentru cotidianul Die Welt, că alocarea unui buget dublu pentru apărare, respectiv 72 de miliarde de euro, în 2024, faţă de cel de acum, de 37 de miliarde de euro implică efective militare sporite şi semnarea unor substanţiale contracte de armament, la Bucureşti, cu excepţia ministrului actual al apărării, care a semnalat public fragilitatea Forţelor Navale Române, niciun parlamentar nu este îngrijorat de dificultăţile reale în negocierile cu furnizori străini de armament, care îşi urmăresc propriile interese financiare, negociatorii români fiind sublimi, dar mai degrabă absenţi de la un dialog ce trebuia să fie de la egal la egal, teoretic şi amical.

Nu există nicio îndoială că la Berlin, ca şi la Bucureşti, s-a neglijat mult timp faptul că forţele armate germane, respectiv române, au nevoie urgent de un nou echipament, împreună cu reparaţiile armamentului existent.

Dar voinţa politică pentru declanşarea mecanismului financiar necesar a lipsit cu premeditare.

Germania are o economie în plină expansiune, o situaţie care pare a genera realitatea că este mai dificilă recrutarea de voluntari. Germania are 178.433 de soldaţi şi ofiţeri, deşi are o organigramă de 185.000. Ministrul apărării, Ursula von der Leyen doreşte să crească forţa armată la 198.000 de combatanţi.

România are o economie aşa cum o ştiţi, cu mulţi tineri luând calea pribegiei peste hotare, o situaţie în care mai sunt totuşi numeroşi conaţionali interesaţi de un loc de muncă în domeniul militar. România are o armată cu peste 70.000 de militari şi reticenţe ale unor politicieni privind formarea Gărzii Naţionale sau a formaţiunilor de rezervişti periodic instruite, conform cerinţelor Statului Major General, în concordanţă cu pericolele  semnalate la est de graniţa NATO, momentan pe Prut.

Ministrul german al Apărării, doamna von der Leyen a propus public ca să se permită cetăţenilor din alte ţări ale Uniunii Europene să servească în cadrul Bundeswehr-ului. Asta şi pentru că Nici măcar nu reuşim să umplem rândurile acum, afirma Jürgen Bornemann, general-locotenent pensionar şi fost director general al personalului militar internaţional al NATO, care mai preciza: „Avem o economie în plină expansiune şi o societate în curs de îmbătrânire. În mod paradoxal, 26% dintre soldaţi şi 7% ofiţeri de rang înalt din Bundeswehr provin din familii de imigranţi, comparativ cu 20,1% din lucrătorii din sectorul privat.

În România nu se pune o asemenea problemă, ci doar a măririi atractivităţii profesiunii de apărător al ţării, pentru cei tentaţi să încheie un contract iniţial cu organismul militar autohton. Dar celor din comisiile parlamentare de apărare puţin le pasă, doar au drept dicton să le fie doar lor mai bine acasă.

În timp ce pentru minţile lucide este clar acum că nu este vorba doar de cheluirea a 2% din PIB pentru armată, ci şi de atingerea capacităţilor solicitate de la cartierul general al NATO, la Berlin se vehiculează ideea, deloc întâmplătoare, că acest exigenţe ale Alianţei pot necesita cheltuieli de 2%, pentru unele state, sau mai mult. iar pentru alte ţări, mai puţin. De pildă, Germania îşi va atinge capabilităţile cu aproximativ 1,5%, susţine generalul Jürgen Bornemann.

Ce susţin seniorii armatei României, generali aflaţi acum în rezervă, îndeosebi aceia care au avut misiuni relevante în posturi înalte din armata ţării, mai puţin interesează pe formatorii de opinie de pe Dâmboviţa, nefiind un subiect comercial, nefiind în ton cu perfida politichie a celor care fiind firavi la fire se ascund în spatele unor formulări de genul să nu fie degeaba alertată opinia publică, doar ne apără... NATO.

Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Grecia, Estonia şi Polonia au îndeplinit de mult criteriul de referinţă de 2%.

România este pe punctul de a rata, până la finalul anului, îndeplinirea aceluiaşi angajament.

Doamna Elisabeth Braw scria, în finalul comentariului ei, că „aliaţii NATO trebuie să se uite mai atent la ceea ce se poate aştepta în mod rezonabil să cumpere Berlinul“.

Ar fi timpul ca şi statele aliate, de la care aşteptăm tehnică de luptă public anunţată că va fi achiziţionată, să fie mai atente la ceea ce pot vinde României, fără preţuri exagerate, o ţară care spre deosebire de vecinii săi a contribuit cu o forţă expediţionară deloc neglijabilă în trei teatre de război, unde era apărată şi simbolistica majoră a Statuii Libertăţii.