Apel către Ambasada S.U.A. la Bucureşti – Guvernul american să nu accepte compromisuri cu privire la respectarea Drepturilor Omului în negocierile cu dictatura comunistă din Cuba!

Guvernul S.U.A., la iniţiativa Preşedintelui Barak Obama, a anunţat la 17 decembrie 2014 reluarea relaţiilor diplomatice cu Cuba, după 53 de ani de tensiuni între cele două state. Regimul de dictatură comunistă condus de fraţii Fidel şi Raul Castro primeşte astfel un nesperat ajutor şi îşi prelungeşte cu câţiva ani buni supravieţuirea.

Guvernul comunist de la Havana a făcut un gest de bunăvoinţă, ca un prim răspuns la gestul diplomatic al S.U.A., şi a eliberat 53 de deţinuţi politici. Totuşi, este puţin probabil că regimul fraţilor Castro va accepta măsurile de democratizare a vieţii politice şi de liberalizare a economiei care vor fi cerute de guvernul american, în schimbul dezvoltării relaţiilor dintre S.U.A. şi Cuba.

Vă mărturisesc că sunt îndrăgostit de Cuba şi de poporul cubanez. Am avut onoarea să particip la implementarea unui proiect european – „Întărirea solidarităţii europene dintre Europa Centrala şi de Est şi Cuba” – care a avut ca scop ajutorarea dizidenţilor anti-castrişti şi a luptătorilor pentru democraţie din Cuba. Călătorind în această ţară minunată, am cunoscut o parte din suferinţa cubanezilor care au refuzat să accepte compromisul cu regimul de dictatură comunistă de la Havana, o ruină macabră a raiului promis cândva poporului cubanez de tinerii revoluţionari Fidel Castro şi Ernesto „Che Guevara”. 

Decizia guvernului S.U.A. de a relansa relaţiile diplomatice cu guvernul comunist de la Havana m-a surprins şi ulterior, m-a dezamăgit, văzând superficialitatea cu care eu consider că americanii abordează problema democratizării societăţii cubaneze. 

Declaraţia diplomatului comunist cubanez, Josefina Vidal, este edificatoare şi dovedeşte că în rândul nomenclaturiştilor Partidului Comunist Cubanez nu există dorinţa de a se implementa reforme pentru democratizarea ţării: „Nu se poate accepta ca, în scopul de a îmbunătăţi şi normaliza relaţiile cu SUA, Cuba trebuie să renunţe la principiile în care crede. Schimbările în Cuba nu sunt negociabile!” 

Nu doresc să comentez mai mult, probabil că în spatele deciziei guvernului american sunt foarte mari interese geopolitice. Cuba este un teritoriu dorit de multe imperii ale lumii. Alături de S.U.A., îşi manifestă intens influenţa în regiune puteri planetare precum China, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană. Îmi amintesc că în săptămânile în care am fost în Cuba, ţara era vizitată de Dimitry Medvedev, pe atunci Preşedinte al Federaţiei Ruse, Havana era plină de câteva mii de studenţi chinezi, veniţi la studii, iar în vecinătatea Cubei, flota Venezuelei făcea manevre militare împreună cu o flotilă rusească, sub monitorizarea atentă a US Navy. Nu în ultimul rând, am văzut cum multe din clădirile de interes istoric de pe malul mării, din Havana, erau renovate cu sprijin financiar european, probabil pentru a fi pregătite să devină, după căderea fraţilor Castro, hoteluri şi cazinouri de lux. 

Nu ştiu cât de mare va fi câştigul poporului cubanez după înlăturarea dictaturii comuniste, însă am convingerea că vor trăi cu mult mai bine decât trăiesc sub conducerea falimentară şi despotică a fraţilor Castro. 

Adresez un apel public către Ambasada S.U.A. la Bucureşti de a transmite un mesaj guvernului american: NU ACCEPTAŢI COMPROMISURI cu privire la respectarea Drepturilor Omului în negocierile cu dictatura comunistă din Cuba! Orice astfel de compromis nu aduce altceva decât suferinţă şi umilire pentru dizidenţii cubanezi! 

Până la momentul eliberării cubanezilor de sub dictatură, vă invit să lecturaţi câteva fragmente din cartea pe care am dedicat-o misiunii mele în Cuba – Jurnal Cubanez. Amintiri din Absurdistan, Editura AIUS, Craiova, 2011 – cu speranţa că veţi înţelege că suferinţa provocată de dictatură este aceeaşi, oriunde s-ar manifesta, dar şi un adevăr simplu: cu diavolul nu se poate negocia. 

* * *

Episodul 4: Mirosuri 

Ganduri: Un destin crunt, o pedeapsa cumplita: sa traiesti printre ruinele unui vis, tinut in lanturi de niste nebuni care inca mai cred in acest vis. Un carnaval macabru al unor cadavre vii, asa imi pare Havana. Ma simt ratacit printre niste zombii blestemati sa bantuie vesnic mimand fericirea, prizonieri ai macabrului carnaval ce-l are ca maestru de ceremonii pe insusi diavolul. 

Jurnal: Havana este o butaforie absurda, un decor degradat, populat de fiinte pentru care timpul a inghetat in anii '70. Jumatate din prima noastra zi in Cuba colindam, eu si Camil, prin acest oras laudat de agentiile de turism occidentale ca fiind o destinatie de vis pentru vacantele europenilor. Primul fapt socant este ca orasul pute. Un miros de rahat amestecat cu apa de mare statuta si putreziciune de sobolan mort rabufneste constant din canalizare sau dintre casele in ruina ale Havanei. Acest miros ne urmareste la tot pasul, ca un securist eficient si exasperant. Din pacate nu este numai atat. Oamenii put si ei, put a prostitutie si a bisnita. Esti acostat la tot pasul de fete tinere sau de baieti. Tehnica de acostare este simpla. Te saluta si te intreaba cat e ceasul. Daca raspunzi, intra in vorba cu tine si incep sa-ti ofere cu o insistenta enervanta sex, tigari, bautura sau orice alt serviciu care le poate aduce CUC-i, o moneda inventata de regim, un fel de pesos convertibili pe care ii primesti in schimbul monedei euro (dolarul e interzis pe insula). Foamea de valuta a fratilor Castro s-a transmis si poporului. In Havana toata lumea se vinde, mai putin activistii partidului si securistii pentru ca nu au motiv. Ei sunt cei care gestioneaza reteaua oficiala de turism, dar si retelele neoficiale de prostituate sau de contrabanda cu havane si rom. 

Plimbarea pe strazile Havanei iti ofera ocazia sa descoperi contraste inspaimantatoare. Aproape o treime din casele Havanei sunt fostele resedinte, acum in paragina, in care au locuit colonistii spanioli. Blocuri cu cate zece, douazeci de etaje construite de regimul fostului dictator Batista, inlaturat de revolutia lui Castro, rasar din aceasta paragina si isi expun degradarea in lumina soarelui. Miroase a saracie crunta. Singurele cladiri de care guvernul se ingrijeste sunt hotelurile de lux, barurile de noapte, cluburile si sediile autoritatilor oficiale. Camil ma ghideaza catre Universitatea din Havana. Cladirile universitatii sunt vechi, construite in stilul clasic intalnit prin Europa. In parculetul universitatii intalnim grupuri de studenti. Atmosfera tipica de sesiune. Un automobil blindat pazeste parculetul. De fapt, este un monument dedicat revolutionarilor lui Castro. 

Ajungem pe faleza. Pute a lacomie. Panouri mari anunta ca zona va fi renovata in cadrul unui proiect guvernamental. Se vorbeste despre respectul revolutiei pentru istoria Cubei. In realitate, vechile cladiri de patrimoniu ale falezei din Havana sunt reamenajate in restaurante de lux, cluburi de noapte sau pensiuni de trei stele. Foamea guvernului dupa valuta forte este mare. Privesc la soseaua care urmeaza linia tarmului. Vestitele masini americane din anii '60, un fel de simbol neoficial al Cubei comuniste, gonesc cu o viteza surprinzator de mare pentru niste vechituri. Majoritatea sunt doar harburi, cu tabla indoita si vopseaua scorojita, insa uneori zaresc si adevarate piese de colectie. Bineinteles ca localnicii le folosesc pentru a transporta turisti contra valuta. A-i stoarce de bani pe turistii straini este singura porunca revolutionara a partidului la care subscriu cu entuziasm toti cubanezii. 

Intram adanc in oras si ajungem la Muzeul Revolutiei. Grupuri de studenti ai Scolii militare din Havana intra si ies din acest muzeu. Banuiesc ca este vorba de vizita obligatorie pe care o fac aici, parte din programa universitara. Langa intrarea in Muzeu sta parcat pe un piedestal un antitanc SU-100 sovietic. O alta amintire "sfanta" din vremea revolutiei lui Castro. Folosind o harta inexacta, cumparata pe vreo cinci euro de la unul din zecile de oficii turistice din Havana, reusim sa ajungem la Capitoliu. Havana are propriul Capitoliu. Aici, mirosul de saracie se amesteca indecent cu mirosul de parfum fin emanat de grupurile de occidentali veseli care viermuiesc pe treptele Capitoliului. Eu si Camil ne asezam pe trepte si incepem sa rememoram lista de contacte si procedurile de vizitare a liderilor opozitiei anti-castriste. Un politist se uita indiferent la noi. Ii zambesc ipocrit si-l injur in gand. De maine incepem treaba... 

* * *

Episodul 6: Povestea unui avocat 

Ganduri: Intr-o dictatura, omul normal se afla permanent sub amenintarea schizofreniei. Din momentul in care ai pasit in afara casei tale, ti se impune sa participi la o groteasca punere in scena. Principiile tale de viata trebuie zavorate in tainita sufletului. Aflat printre ceilalti iti joci rolul pe care ti l-a dat sistemul. Adevarul nu este altul decat adevarul oficial, dreptatea nu este alta decat dreptatea oficiala. Izvorul vietii tale nu mai este Dumnezeu, ci Dictatorul. Familia ta nu mai este cea de acasa, ci Partidul. Fiecare gest al tau, fiecare zambet sau lacrima, fiecare respiratie trebuie sa participe la Revolutie. In omul normal apare un tulburator conflict intre Eu-l cel real, chipul lui Dumnezeu in om, si eu-l schimonosit pe care dictatura il reinventeaza dupa chipul mazgalit de dictator si de partid. Asa apare, intr-o dictatura, in omul normal, schizofrenia. 

Jurnal: Dimineata, dupa micul dejun, ne indreptam catre hotelul Habana Libre. Trebuie sa telefonam avocatului Rene. Hotelul are un centru de comunicatii, cum il numesc cei de la receptie. De fapt, este vorba de o centrala telefonica dotata cu cabine. Se anunta la oficiu numarul la care doresti sa suni, intri in cabina indicata si astepti sa ti se faca legatura. Camil ezita sa foloseasca centrala. Facem o analiza rapida si ajungem la concluzia ca oricum domiciliul si telefoanele liderilor sunt sub supraveghere, asa ca nu se schimba ceva daca ii sunam de la hotel. 

Ajungem la Rene cu un taxi. Suntem primiti intr-un apartament ponosit, plin de mobila veche, aflat in renovare. E mult spus in renovare. Rene zugraveste una din camere si cam atat. In camera pute ca si in restul Havanei, a caine mort si apa de mare statuta. Ne asezam pe niste sezlonguri si incepem discutia. Atmosfera este calma, fara vreun aer misterios de conspiratie internationala. Povestea lui Rene este pe cat de simpla, pe atat de dramatica. Rene a fost avocat intr-un oficiu de avocatura. In cadrul unei sedinte a adunarii nationale a avocatilor cubanezi a luat apararea unui magistrat care fusese concediat in mod abuziv pentru ca indraznise sa instrumenteze o ancheta impotriva unor nomenclaturisti ai partidului. Gestul de solidaritate l-a costat slujba. A urmat toata procedura "demascarii" ca "dusman al revolutiei". A fost supus oprobiului colectivului de oameni ai muncii, cum se facea la chinezi, in vremea lui Mao si la noi, in vremea lui Dej, cand erai repudiat de colegi si chiar de familie in cadrul unei sedinte publice. A fost concediat si nu i s-a mai permis sa se angajeze in vreun alt loc de munca, nici macar intr-o munca de necalificat. 

In Cuba, daca te-ai ridicat impotriva regimului, esti inchis pentru ani buni sau in cea mai fericita situatie, esti considerat persoana fara drepturi - dreptul de a munci, de a beneficia de asistenta medicala, dreptul la educatie etc. Din 1995, Rene traieste din ajutorul oferit pe cai ocolite, prin mesageri deghizati in turisti, de organizatiile pentru apararea drepturilor omului sau de Reprezentanta SUA in Cuba. Impreuna cu alti unsprezece avocati izgoniti din oficiul de avocatura pentru convingerile lor politice, Rene a fondat o organizatie numita "Corriente Agramontista", dupa numele unui erou national cubanez. Organizatia ofera consiliere juridica gratuita persoanelor acuzate de actiuni antirevolutionare si familiilor detinutilor politici. Periodic, securitatea cubaneza il cheama la o discutie "amicala". Se fac presiuni si asupra fratelui sau pentru a-l determina sa renunte la atitudinea anti-comunista. Rene ne spune ca despre Fidel Castro circula zvonul ca este tot mai grav afectat de alienare mintala. In timpul ultimei emisiuni in direct la televiziunea cubaneza, moderatoratorul a primit din regie permisiunea (se pare ca din ordinul lui Raul Castro) sa-l intrerupa pe Fidel pentru ca acesta incepuse sa vorbeasca fara sa mai lege cuvintele si frazele. Despre Raul Castro circula zvonul ca ar fi dependent de alcool. In popor se glumeste amar despre patima lui Raul Castro: De ce Raul nu i-a vizitat pe sinistratii din zonele afectate de uragan? Pentru ca nu s-a trezit din betie. 

Rene ne spune ca regimul pregateste organizarea Congresului PCC pentru anul viitor, in decembrie. Multi cubanezi viseaza ca acest congres va fi unul al schimbarii, mai ales pentru ca au trecut deja zece ani de la ultima convocare a congresului partidului. Cubanezii spera asa cum speram si noi ca la al XIV-lea Congres al PCR, Ceausescu urma sa lanseze reforme democratice sau sa se retraga din functie. Rene crede ca nu se va schimba nimic in bine. Activitatile comerciale aducatoare de profit, mai ales turismul, sunt controlate de nomenclatura si securitate. Situatia de acum convine politrucilor, asa ca este putin probabil ca acestia sa accepte schimbari radicale. 

Camil profita de un moment de pauza si ii da lui Rene suma de bani pe care Centrul i-a alocat-o. Suma imi pare jignitor de mica in raport cu suferinta acestui om. Rene ne multumeste. Il vad cum roseste. Ma cutremur si mi se face mila de acest om. Ne despartim si ii promitem ca-l vom ajuta in continuare. 

Vorbe firave, promisiuni poate imposibil de indeplinit. Ratacim pe strazile Havanei. In urma noastra lasam un om a carui viata a fost ruinata pentru ca a avut naivitatea sa ceara diavolului sa respecte dreptatea lui Dumnezeu... 

* * *

Episodul 7: O blogherita si-al ei blog 

Ganduri: Internetul a devenit parte a vietii noastre. Dimineata imi incepe cu o cafea si cu citirea email-urilor. Lectura presei o fac pe Internet. Cu sotia mea, cu prietenii mei vorbesc prin intermediul Internetului. Nu pot sa concep comunicarea cu ceilalti fara aceasta minune a lumii libere. In Cuba, Internetul este apanajul celor din clasa conducatoare. Nomenclaturistii, securistii, directorii structurilor din turism au Internet neliminat la birou, unii si acasa. Cubanezii de rand nu au acces decat la un fel de Intranet national, la preturi prohibitive. Exista insa o portita catre Internet. Piata neagra. Functionarii institutiilor de stat vand codurile de acces pentru 40 de euro pe luna, accesul fiind posibil doar noaptea. Internetul este deocamdata un fel de dusman de clasa pentru dictatura lui Fidel Castro... 

Jurnal: Yoani este celebra. Blogul ei a facut-o celebra. Primul blog administrat de un cetatean cubanez care marturiseste despre absurdul vietii din Cuba. Ajungem cu greu pana la apartamentul ei. Locuieste la etajul 14 al unui bloc construit in anii '70 dupa un proiect iugoslav. Cele doua lifturi de fabricatie sovietica nu prezinta garantia ca functioneaza corespunzator. Urcam cu stoicism cele paispe etaje. Sunam si ne deschide tatal lui Yoani. I-am gasit la masa. Ne cerem scuze. Ni se ofera ceva de baut si suntem rugati sa o asteptam cateva minute pe Yoani, care e ocupata cu o convorbire telefonica. Apartamentul lui Yoani este frumos aranjat. Ea si sotul ei lucreaza ca translatori, ghizi si profesori de limba spaniola pentru turistii straini. Au venituri destul de bune din munca asta. 

Apare si Yoani. Ii spunem ce este cu noi si o lasam pe ea sa vorbeasca. Este mandra de blogul ei. Ne spune ca a ajuns la peste 12 milioane de vizitatori. Ne explica procedura prin care administreaza blogul. Isi scrie articolele acasa, le pune pe un stick USB, merge la o sala de internet destinata turistilor straini si trimite prin email articolele unor prieteni din Europa care administreaza de fapt blogul. Accesul la blogul ei este blocat in Cuba. Totusi, numai in Havana circula mii de cd-uri cu varianta off-line a blogului ei. Intrebarile noastre despre problemele politice sunt primite cu un zambet vag ironic. Yoani nu este interesata de politica. Stie si marturiseste ca actualul regim este unul criminal, dar lupta ei nu presupune utilizarea unor mijloace politice. Yoani crede ca viitoarea societate cubaneza libera va avea nevoie de cetateni capabili sa-si apere si sa-si promoveze drepturile. Prin blogul ei, Yoani spera ca va aduce o contributie la necesara nastere a societatii civile cubaneze. 

Peste cateva saptamani, Yoani va participa alaturi de alti blogari independenti din Cuba la o conferinta neoficiala a blogarilor cubanezi. Nu ne spune nici locul si nici data organizarii conferintei. Ii este teama ca securitatea cubaneza va interveni si va impiedica organizarea conferintei. Principalul obiectiv al blogarilor independenti este adoptarea unui plan de alfabetizare in domeniul utilizarii internetului a membrilor opozitiei anti-castriste. O intrebam pe Yoani daca ii este teama de securitate. Da, ii este teama, uneori foarte teama, dar prefera sa nu se mai gandeasca la pericole pentru ca nu vrea sa fie paralizata de aceasta teama.

Yoani are nevoie de carti de sofware, de informatii din lumea libera, de contacte, de cd-uri blank pentru a multiplica si distribui continutul blogului. Lucruri care pana si pentru noi, cei din Romania, sunt doar niste banalitati ce pot fi cumparate de la orice mall, aici au o valoarea incalculabila. Yoani are planuri de viitor. Dupa caderea dictaturii isi doreste sa fie implicata in presa libera, dar si in societatea civila. Cubanezii vor avea nevoie de o societate civila puternica pentru ca au uitat ce inseamna libertatea. Yoani este convinsa ca Internetul inseamna libertate si doreste sa deschida pentru cubanezi portile catre aceasta libertate. Yoani, o blogherita libera intr-o tara comunista... 

Post-scriptum: Yoani a fost arestata de Securitatea cubaneza. Vreme de doua zile a fost interogata in legatura cu organizarea conferintei blogarilor din Cuba. Yoani nu s-a temut. Yoani nu se uita peste umar si nu-i pasa de securisti si nici de arestare. A fi arestat de Securitate este un eveniment aproape banal care face parte din viata de cubanez. Nimic special, nimic deosebit, nimic nou... 

* * *

Episodul 9: O curva poreclita "Bula" 

Ganduri: Cat de curva poate fi un om? Cata mizerie si minciuna poate inghiti un om? Privesc la emisiunile de stiri ale televiziunii cubaneze si ma infior. Cum poti spune ca poporul cubanez este fericit, ca este ocrotit de criza financiara care macina lumea capitalista, cand in realitate, cubanezii sufera de foame si isi prostitueaza sotiile si ficele pentru cativa euro obtinuti de la turistii europeni, acei euro care le ofera sansa sa traiasca la limita supravietuirii? Cum poti spune ca agricultura cubaneza are productii record, ca populatia este bine hranita, cand alimentele cumparate pe cartela ii ajung unui cubanez fix zece zile? Cum poti spune ca Havana este un oras in plina dezvoltare, cand Havana pute cumplit si se descompune ca un rahat pus la murat? Ministerul Adevarului functioneaza ireprosabil in Cuba... 

Jurnal: Eu si Camil l-am poreclit Bula. Un individ galagios, cu chelie, fata de sobolan si ochelari de revolutionar romantic. Individul asta modereaza o emisiune de propaganda de cea mai joasa speta numita "Mesa Redonda" - Masa rotunda, un fel de Tuca-Show intors pe dos. Bula ne spune in fiecare seara cat de minunata este revolutia. Are o seriozitate de cioclu dement. Arunca vorbele cu o ardoare de sectant, rastalmaceste realitati, modifica sensuri, gura lui este un malaxor de vidanja in care adevarul este transformat in minciuna, iar minciuna in adevar. La trei minciuni o data, ne reaminteste de El Comandante si insereaza rapid un citat din intelepciunea lui Fidel, cum il alinta oficialii pe dictator. L-am urmarit pe Bula cum prezenta situatia din sistemul de sanatate cubanez. Invitat era chiar ministrul de resort, un individ care mi-a adus aminte de politrucii comunisti de acasa. Bula se gudura ca un catel in calduri pe langa ministru. Ii ridica subiecte la fileu intr-o regie atat de proasta ca si un idiot locatar al unei celule capitonate si-ar fi dat seama ca totul pute. Concluzia emisiunii a racnit-o Bula. Sistemul de sanatate cubanez este printre cele mai bune din lume. Socant. Am vazut cum arata un dispensar de cartier cubanez. O mizerie ca intr-un cuib de sobolani. Singurele spitale moderne din Cuba sunt cele destinate turistilor straini, iar acolo tratamentul se plateste cu valuta forte. 

Intr-o alta seara, Bula face comentarii de politica internationala. Presedintele Chinei a vizitat Cuba. Bula, ajutat de alti cativa activisti comunisti, invitati in studiou, linge in fund poporul chinez prieten. Fratii Castro sunt disperati. Au nevoie de sprijin din partea oricui este dispus sa-l ofere. China are interese in zona si ar ajuta regimul cubanez in schimbul unor avantaje. Bula ii pupa pe chinezi pe toate partile. China lui Bula este cea mai avansata tara din lume, chinezii sunt cei mai capabili oameni de pe planeta, iar relatiile de prietenie dintre China si Cuba au o traditie istorica seculara. Care "seculara", mai, Bula, care "seculara"? La ordinul partidului, Bula aproape ca a devenit chinez. Imi vine sa-l iau la palme pe Bula. Ii propun lui Camil sa aflam unde este sediul televiziunii si sa mergem sa-l pandim pe Bula si sa-i dam cu niste oua in cap. "Ne aresteaza sigur astia!", zice Camil. Renuntam la idee. Oricum, nu am vazut oua prin Havana. Ai scapat, mai, Bula! 

Regimul fratilor Castro se bazeaza pe oameni ca Bula. Clipa de clipa, Bula si confratii lui repeta si iar repeta cubanezilor ca in Cuba este paradisul, ca nu exista o societate mai buna decat societatea cubaneza comunista a revolutiei permanente, ca in afara Cubei, cu cateva exceptii formate de tarile comuniste prietene, nu exista altceva decat iadul capitalist. Ma gandesc ce va fi Bula dupa caderea regimului comunist din Cuba. Pai, ce sa fie? Va fi o mica vedeta a mass-media cubaneze, va avea propria emisiune si ii va pupa in fund pe noii lui stapani, capitalistii. Lingatorii ca Bula sunt necesari oricarui regim. Ce bafta ai, mai, Bula... 

* * *

Episodul 10: Student la facultatea torturii 

Ganduri: Imi amintesc de miscarile studentesti ale anilor '90. Piata Universitatii, bataile suferite de la mineri, grevele studentesti impotriva coruptiei si mizeriei din invatamantul superior, Zona Libera de Comunism, framantarea si lupta unei generatii satule de comunism si insetata dupa libertate. Studentimea romana a fost invinsa, atunci, pentru o vreme. Minerii, Iliescu, partidul-stat si mafia politico-economica au fost mai puternici. Totusi, atunci s-au sadit lastarii firavi ai Romaniei europene, atunci a inceput, de fapt, calatoria romanilor catre democratie... 

Jurnal: Astazi este cald in Havana. Ploaia de ieri a inmuiat mizeria, soarele de azi o usuca, o impietreste. Merg impreuna cu Camil spre o zona din apropierea centrului Havanei, la cateva strazi de Capitoliu. Aceeasi trecere socanta de la atmosfera de carnaval care fardeaza locatiile turistice ale Havanei, la atmosfera de hazna, de mormant imputit bantuit de cadavre vii, a cartierelor locuite de cubanezii de rand. Trecerea e rapida, la doar doua strazi distanta. Incercam sa-l gasim pe liderul miscarii studentesti de opozitie. Intram in casa cu trei etaje, strecurandu-ne in urma unui locatar si urcam iarasi pe scara murdara. Parca nu mai miroase asa de rau ca ieri sau poate ca incepem sa ne obisnuim cu mirosul mortii. Avem noroc. Usa apartamentului se deschide. Ne raspunde o negresa. Are un picior retezat si se sprijina pe niste carje. Camil o intreaba de dizident. Negresa ne zambeste bland. Nestor Rodriguez este acasa. Ne invita sa intram. Apare si Nestor. E scund, indesat si cu chipul brazdat de riduri mari si cicatrice. 

Nestor este liderul Miscarii Cubaneze a Tinerilor pentru Democratie, organizatie care militeaza pentru autonomia universitara si depolitizarea invatamantului superior din Cuba. Organizatia are peste 400 de membri activi si a reusit sa stranga de la studenti si profesori aproape 5000 de semnaturi in favoarea autonomiei si depolitizarii facultatilor cubaneze. Nestor Rodriguez ne vorbeste cu un fel de oboseala, parca isi cauta cu atentie cuvintele. Suferinta acestui om se poate exprima sec printr-o cifra: zece. Zece ani a petrecut Nestor Rodriguez in inchisorile cubaneze. E un student batran. Student la facultatea torturii. A fost liberat in 2005, dupa ce a executat ultima condamnare primita, o condamnare la sase ani de inchisoare. Securitatea il monitorizeaza permanent. Uneori, securistii pun la cale cate o bataie. In vara acestui an, prin iulie, a fost atacat in propria casa din Baracoa, de agenti ai securitatii. Pur si simplu au intrat peste el si l-au luat la bataie, fara vreo explicatie. 

Nestor este un visator. Universitati autonome si depolitizate, dreptul studentilor de a naviga fara restrictii pe Internet, dreptul studentilor de a se organiza in asociatii independente, dreptul studentilor de a-si exprima liber opiniile politice, dreptul de a trai in normalitate, acestea si multe alte raze de lumina formeaza visul lui Nestor Rodriguez. Insa, pana la implinirea acestui vis, Nestor trebuie sa lupte cu cosmarul vietii de cubanez. Ne povesteste despre proiectele organizatiei lui. Sunt doua proiecte: obtinerea autonomiei universitare cu tot ceea ce presupune aceasta si reinfiintarea Universitatii Catolice "Santo Tomas de Villanueva". Tresar cand aud de acest proiect. Il intreb daca ierarhia Bisericii Catolice din Cuba il sprijina, macar neoficial. Raspunsul este negativ. Diplomatia Vaticanului are subtilitati pe care Nestor nu le poate intelege.

Nestor ne spune cu o tristete sporita ca gestul Uniunii Europene de a dialoga cu regimul comunist din Cuba a avut ca efect intensificarea opresiunii. Fratii Castro au exploatat la maxim acest gest pe care l-au prezentat in fata cubanezilor ca un fel de gir moral acordat regimului comunist de catre Uniunea Europeana. Dizidentii cubanezi s-au simtit tradati si parasiti de un aliat de la care asteptau un sprijin total. Nestor Rodriguez este insa optimist. Nu vor renunta la lupta. Cu nici o saptamana inainte de vizita noastra, el impreuna cu alti patru prieteni aflati in inchisoare au declansat o greva a foamei pentru a forta autoritatile sa amelioreze conditiile teribile in care sunt incarcerati detinutii politici. Securitatea a reactionat ca de obicei, adica l-a batut crunt, dar lui Nestor Rodriguez nu-i mai pasa. "Ne vom face datoria pana la capat. Numai voi, cei din Lumea Libera, sa nu ne uitati, sa nu ne abandonati", ne spune Nestor la despartire, aproape in soapta. Europa, auzi acest strigat? Europa, dormi? Europa, trezeste-te! 

* * *

Episodul 13: Jurnalist in ilegalitate 

Ganduri: Orasul Santa Clara imi ofera acelasi decor trist al saraciei si minciunii. Totusi, aici, in Santa Clara speranta renasterii poporului cubanez imi pare parca mai mare ca in Havana. Orasul este plin de tineri. in piateta din fata hotelului unde ne-am cazat  - platim 30 de euro pentru o noapte petrecuta intr-un fel de celula murdara in care sunt inghesuite doua paturi - am vazut pana seara tarziu, zeci de grupuri de elevi cubanezi. Veseli, guralivi, parca nestiutori, nepasatori la drama permanenta a vietii de cubanez. Tineretea are puterea de a invinge chiar si o tiranie. imi amintesc de tinerii nostri asasinati in Decembrie 1989. Dupa cativa ani de la moartea lor s-a spus ca au murit degeaba. Acum, aici, in Cuba comunista inteleg ca moartea lor ne-a daruit noua, romanilor, libertatea. Inclusiv libertatea de a spune, cu inconstienta si nesimtire ca ei, tinerii din Decembrie 1989 au murit degeaba... 

Jurnal: Guillermo Farinas Hernandez este licentiat in psihologie si prizonier politic. il intalnisem in Havana, in casa unei avocate dizidente si stabilisem sa-l vizitam in Santa Clara. Locuieste intr-o casa cu etaj, cu camere mici, sufocate parca de ziduri murdare si strambe. Ne asezam pe niste scaune, in sufragerie, daca se poate numi sufragerie un fel de intrand al unui hol. Farinas incearca sa ne demonstreze ca e optimist. Ne zambeste mereu si ne indeamna sa nu ne grabim, ci sa mai zabovim la discutii. Ne indupleca si petrecem cu el mai mult de o ora, cu mult peste cele 30 de minute pe care le-am stabilit ca limita de siguranta. 

Farinas a executat trei sentinte de inchisoare pe motive politice, ultima dintre ele fiind suspendata din executare datorita deteriorarii grave a sanatatii. Acum Farinas este acasa, in libertate conditionata. Este asa de bolnav incat nu poate fi tratat in infirmeria mizerabila a inchisorii. Autoritatile comuniste l-au liberat conditionat de teama sa nu le moara in inchisoare. Se pare ca Raul Castro nu doreste escaladarea scandalului cu organizatiile pentru drepturile omului din Occident. 

Farinas este unul dintre jurnalistii in ilegalitate ai Cubei comuniste. Redactia "Cubanacan Press" are sediul la el acasa. Sediu e mult spus pentru a descrie o masa de lemn, trei scaune vechi si un PC primit de la o organizatie umanitara din Europa. Totusi, din camaruta murdara si slab luminata de un bec chior, pornesc spre lume zeci de articole despre dictatura comunista, despre abuzurile regimului fratilor Castro, despre cosmarul in care s-a transformat pentru cubanezi revolutia continua a lui Fidel. 

Farinas ne povesteste despre incercarile disperate ale Partidului Comunist Cubanez de a pastra controlul asupra unei populatii infometate si tot mai nemultumite. Rectorul scolii de partid din Havana a propus infiintarea unor sate captive, un fel de colonii penitenciare unde sa fie exilati toti detinutii politici si opozantii din Cuba. Aceasta masura ar urma sa completeze o alta decizie aberanta a comunistilor cubanezi, anume crearea unei directii militarizate de contrainformatii in cadrul partidului. Farinas a publicat pe site-ul "Cubanacan Press" un articol intitulat "Gulagul ce va sa vina" in care povestea despre discutiile de la scoala de partid. Securitatea l-a interogat de mai multe ori si a incercat sa afle prin "metode specifice" care sunt sursele lui Farinas, cine i-a spus lui ce s-a discutat la sedinta politrucilor. "Deocamdata nu au aflat si nici nu or sa afle", ne spune Farinas, zambind sfidator. 

Guillermo Farinas Hernandez viseaza la ziua in care "Cubanacan Press" va fi o agentie de presa libera intr-o Cuba democratica. Spera sa traiasca pana atunci. il privesc cu strangere de inima. Are trupul uscat, brazdat de taieturi si rani, urmele batailor si interventiilor chirurgicale pe care le-a suferit in toti acesti ani de tortura. Trupul lui Farinas imi pare o rana deschisa. Ochii lui raman insa ferestrele unui suflet curajos, sufletul unui om care a ales sa moara in demnitate, decat sa traiasca in sclavie, sufletul lui Guillermo Farinas Hernandez, un jurnalist in ilegalitate... 

* * *

Episodul 14: Familia unui prizonier politic 

Ganduri: Care sunt oare gandurile unui om aflat in puscarie pentru ca a cutezat sa se exprime liber impotriva tiraniei? Cum ii pare acestui om sacrificiul pe care il cere familiei ramase in chingile dictaturii? Cata putere trebuie sa fie intr-un om care accepta suferinta nu doar pentru el, dar si pentru cei dragi ca pret al marturisirii adevarului? Cati dintre noi ar renunta la binele familiei, chiar si la un "bine" precar si degradant, pentru a lupta cu tirania si a marturisi adevarul? 

Jurnal: O mama cu fiul ei. I-am cunoscut acasa la Farinas, jurnalistul anti-comunist din Santa Clara. Mama a intrat sfioasa in camera unde o asteptam. ii era parca rusine sa vorbeasca cu noi. Baiatul, un pusti de vreo zece ani, a pasit indraznet spre noi si ne-a intins mana. Ne-am salutat ca niste barbati, privindu-ne in ochi si strangandu-ne mainile cu fermitate. Mama si baietelul curajos sunt familia lui Omar Moises Ruiz, prizonier politic intr-o inchisoare din provincia Sanctu Spiritus. O intrebam pe mama la cati ani e condamnat sotul. Nu ne raspunde, ne spune doar ca e condamnat pentru actiuni impotriva regimului. Apoi, se intoarce cu spatele spre baiat si ne arata prin semne: la optsprezece ani. Nu vrea ca baiatul sa afle ca nu-si va mai intalni tatal vreme de optsprezece ani. Picaturi de lacrimi ii lucesc in ochi, dar isi revine rapid. Nu trebuie sa-l sperie pe copil. 

Sotul Barbarei Rojo Arias este incarcerat impreuna cu detinutii de drept comun. Autoritatile comuniste procedeaza asa cu detinutii politici tocmai pentru a le face detentia cat mai dificila cu putinta. Omar Moises Ruiz este grav bolnav. Barbara Rojo Arias a fost obligata sa se retraga din "Damas de blanco", grupul de rezistenta al sotiilor de prizonieri politici, pentru a obtine ameliorarea conditiilor de detentie ale sotului si mai ales, asistenta medicala pentru acesta. Barbara ne face un semn discret spre baiat si ne spune, in soapta, ca si copilul este bolnav, sufera de ulcer. Despartirea fortata de tata i-a provocat un soc. Acum inteleg seriozitatea si lipsa oricarui zambet de pe chipul copilului. 

Barbara Rojo Arias este economist de profesie. Pana la condamnarea sotului lucra la o banca de stat. Dupa arestare, directorul a inceput sa faca asupra ei diferite presiuni, inclusiv sa-i ceara sa comita nereguli. De fapt, directorul avea ordin de la partid sa o determine sa demisioneze, ceea ce s-a si intamplat. Barbara si copilul traiesc din mila rudelor, din mici comisione pe care le mai face Barbara si din ajutoarele primite din lumea libera. in general, sotiile celor condamnati pentru motive politice nu pot sa-si pastreze locul de munca. Ajutor de somaj nu primesc pentru ca oficial, in Cuba comunista nu exista someri. 

Barbara ne spune ca programul de vizite la inchisoare este foarte restrictiv: o vizita familiala o data la 45 de zile si o vizita matrimoniala o data la 60 de zile. Cand sotul are drept la pachet, ii duce mancare si haine, uneori si medicamente primite de la organizatiile umanitare occidentale. O intrebam daca exista vreo sansa ca sotul sa fie liberat conditionat sau eventual, gratiat. Barbara zambeste trist, priveste spre copil, si ne spune ca speranta nu moare niciodata. Vorbe rostite pentru copil. Ochii ei ne marturisesc insa ca este disperata. 

Il privesc pe baietelul tacut si maturizat inainte de vreme. Simt cum ma cuprinde revolta. Revolta impotriva mea pentru ca nu pot face nimic pentru acest copil. Revolta impotriva comunistilor care au transformat Cuba intr-o insula-inchisoare, schingiuitorii de copii. Revolta impotriva europenilor care vin aici sa petreaca in dezmat cu curvele si bisnitarii, europeni umflati de bunastarea egoista a societatii consumiste si nepasatori la drama cubanezilor. Simt revolta impotriva intregii lumi, iar pentru o clipa ma revolt si impotriva lui Dumnezeu: de ce atata suferinta, Doamne? 

* * *

Final de jurnal cubanez 

Cuba este ultimul bastion al dictaturii comuniste in America Latina. Fidel este bolnav, Raul Castro este depasit de situatie. Propaganda oficiala vorbeste despre "conditiile minunate de munca si viata oferite cubanezilor de Revolutie". Situatia reala este crunta. Cubanezii sunt amenintati de foamete si lupta in fiecare zi sa supravietuiasca. Miscarea anti-comunista este tot mai puternica. Zeci de organizatii ilegale pregatesc indepartarea dictaturii comuniste. Mii de dizidenti sunt detinuti in conditii inumane in sutele de inchisori care impanzesc insula. Am fost trimis in Cuba, de Asociatia Pro Democratia, sa contactez si sa ajut citiva dintre dizidentii anti-castristi cubanezi. Va impartasesc povestea calatoriei mele in Cuba, ca un apel impotriva uitarii. 

Calatoria in Cuba va ramane pentru mine una dintre cele mai minunate si deopotriva terifiante experiente pe care le-am trait in viata de pana acum. A fost atat o calatorie in timp, cat si o calatorie in infern. 

Cu cincizeci de ani in urma, cativa tineri idealisti, condusi de Fidel Castro, s-au ridicat la lupta impotriva dictaturii sangerosului dictator Batista. Poporul cubanez a sustinut masiv Revolutia lui Fidel. Speranta ca in Cuba poporul va reusi sa cladeasca paradisul socialist a fost foarte mare. Batista a fost izgonit, poporul a luat puterea sau cel putin asa au crezut cubanezii. Primele dificultati economice au fost invinse datorita Razboiului Rece, care a oferit Cubei o sansa nesperata. Uniunea Sovietica si lagarul socialist au ajutat Cuba sa supravietuiasca blocadei SUA. Cubanezii au inceput sa creada ca raiul s-a pogorat pe insula lor. A fost un vis, un vis frumos, care treptat s-a transformat intr-un cosmar. 

Comunismul a fost invins. De fapt, s-a tradat pe sine. Uniunea Sovietica a disparut, tot asa si restul tarilor socialiste. Saracia si-a aratat coltii si a cuprins insula cubaneza intr-o imbratisare aproape mortala. Puterea idealurilor Revolutiei s-a risipit. Fidel Castro a murit. Trupul ii este inca viu, dar sufletul ii este mort. Tinerii lideri idealisti din Muntii Sierra Maestra, locul unde a inceput Revolutia, au murit. "Che" Guevara a fost omorat ca un caine de maidan in Bolivia, tradat si uitat de fostii lui tovarasi. Fidel Castro este senil si-si asteapta ceasul intalnirii cu Dumnezeu. Raul Castro isi cauta scaparea in bautura si incearca disperat sa mai salveze ce se mai poate salva din ruina Revolutiei cubaneze. Socialismul cubanez se stinge odata cu cei care l-au creat, capitalismul flamand ii va lua locul. Ingerii deveniti demoni pleaca spre moarte si lasa in urma lor o tara in suferinta, foamete si boala.

Cuba va urma traiectoria fostelor tari comuniste est-europene, devenite capitaliste dupa esecul lamentabil al experimentului marxist al secolului XX. Activistii comunisti, ofiterii securitatii cubaneze, ministrii si lucratorii din comertul exterior se vor transforma peste noapte in capitalisti prosperi. Cubanezii de rand isi vor primi "ratia de libertate". Nivelul de trai va creste poate mai mult decat la noi. Cuba are un extraordinar potential turistic. Rusii, chinezii, americanii, vest-europenii se lupta deja pentru a ocupa economic insula. Foametea va fi alungata. 

Ma intreba unul dintre dizidenti, un tanar cu ochii aprinsi de speranta: "Vom fi liberi dupa ce vor fi alungati castristii?". Mi-a fost mila sa-i spun adevarul. "Lupta pentru libertate este o lupta nesfarsita!", atat am avut puterea sa-i raspund si nu prin viu grai, ci doar in gand. Mi-a fost mila. Nu, cubanezii nu vor fi liberi. Poate ca nu vor mai fi sclavi, asa cum sunt acum. Vor fi niste legati de pamant, asa cum suntem si noi, romanii. Un capitalism imbecil, manat spre autodistrugere de un egoism macabru, isi va cere tributul de suferinta si de la cubanezi. 

Dictatura asa-zisului comunism cubanez va fi inlocuita de semilibertatea democratiei capitaliste. Un mic pas spre mai bine, insa libertatea adevarata, respectul absolut pentru fiecare fiinta umana, demnitatea veritabila nu isi vor afla loc in Cuba, cum nu si-au aflat inca vreun loc pe planeta noastra. Totusi, sunt optimist, pentru ca dorinta de a lupta pentru libertate este foarte mare in sufletul poporului cubanez. Sunt convins ca, in calatoria lor spre Dumnezeu, cubanezii isi vor afla, candva, demnitatea si adevarata libertate. Viva Cuba Libre! 

* * *

Cartea mea Jurnal Cubanez. Amintiri din Absurdistan poate fi lecturată pe site-ul Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA, la adresa http://arhiva.apd.ro/proiect.php?id=56