Alegeri SUA 2016. Hillary Clinton a câştigat alegerile primare democrate din Washington şi s-a întâlnit cu principalul contracandidat Bernie Sanders
0
Hillary Clinton a câştigat zdrobitor miercuri dimineaţă în ultimul stat care găzduieşte alegeri primare democrate, şi va intra oficial cu un avans de aproape 400 de delegaţi în Convenţia Naţională Democrată din luna iulie. Între timp, fostul secretar de stat american s-a întâlnit cu principalul contracandidat Bernie Sanders în spatele uşilor închise, presa americană speculând că ar fi vorba de negocieri privind încetarea campaniei lui Sanders.
Ultimele alegeri primare democrate au avut loc miercuri dimineaţă în Districtul Columbia, incluzând capitala Washington, iar „The Guardian” relatează că Hillary Clinton avea un avans semnificativ după numărarea a 83% din voturi: 79%-21% în faţa lui Sanders.
Alegerile primare democrate din districtul federal american au fost însă puse în umbră de întâlnirea pe care cei doi candidaţi la nominalizarea democrată au avut-o în spatele uşilor închise. Clinton, Sanders şi echipele lor de campanie s-au întâlnit la hotelul Hilton din Washington, însă niciuna dintre tabere nu a oferit informaţii despre rezultatul discuţiilor.
Bernie Sanders se va adresa susţinătorilor săi într-un mesaj video în cursul zilei de joi (vineri dimineaţă în România), în ceea ce analiştii speculează că ar putea fi un anunţ despre renunţarea la campanie şi unificarea democraţilor în spatele lui Clinton. Însă senatorul de Vermont a anunţat de mai multe ori că nu va renunţa la campania sa până la convenţia din iulie.
Şansele lui Sanders de a obţine candidatura democrată sunt mai degrabă teoretice: având un ecart semnificativ faţă de Hillary Clinton în ceea ce priveşte delegaţii câştigaţi în alegerile primare, singura sa şansă ar rămâne să obţină susţinerea superdelegaţilor – dintre care cea mai mare parte şi-au declarat deja susţinerea pentru Clinton şi care au susţinut mereu candidatul preferat de votanţi în alegerile primare.

Bernie Sanders şi soţia sa Jane ajung la hotelul Hilton pentru întâlnirea cu Hillary Clinton FOTO Reuters
Miza principală a lui Sanders este acum impunerea cât mai multor idei ale campaniei sale pe agenda democrată, precum reducerea inegalităţii veniturilor, a donaţiilor semnificative în politică şi reglementarea mai strictă a instituţiilor financiare de pe Wall Street.
În acelaşi timp, senatorul de Vermont a declarat că vrea schimbarea procesului democrat de nominalizare, cerând eliminarea superdelegaţilor, permiterea votului pentru independenţi în toate statele şi înlocuirea conducerii Comitetului Naţional Democrat.
Elita democrată şi Hillary Clinton vor fi nevoiţi să integreze cel puţin o parte din agenda lui Sanders, cel puţin pentru a-şi asigura susţinerea electoratului acestuia la alegerile din noiembrie. În momentul de faţă, sondajele arată că cel puţin un sfert dintre susţinătorii lui Sanders la nivel naţional nu intenţionează să voteze pentru Clinton indiferent de situaţie, iar unii dintre ei ar considera chiar să-l sprijine pe candidatul republican Donald Trump.