Vladimir Putin: Statele Unite încearcă să aibă Rusia sub control, dar nu vor reuşi niciodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite încearcă să ţină Federaţia Rusă sub control, însă acest lucru nu se va întâmpla niciodată, a afirmat de curând preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.

„SUA nu doresc să ne umilească. Ele vor să ne subjuge, să ne aibă sub control, să îşi rezolve propriile probleme prin efortul nostru. De-a lungul istoriei, nimeni nu a reuşit acest lucru cu Rusia şi nimeni nu va reuşi”, a spus liderul de la Moscova, în cadrul unei întâlniri cu simpatizanţii formaţiunii politice Frontul Popular (Rusia Unită).

Aceste declaraţii au loc pe fondul unor tensiuni tot mai mari dintre Rusia şi Occident. Statele vestice au acuzat în repetate rânduri Moscova că înarmeaza rebelii separatişti din estul Ucrainei.

În timpul discursului său, Vladimir Putin a mai îndemnat companiile ruseşti, inclusiv cele din domeniile agriculturii şi apărării, să îşi intensifice vânzările pentru a contracara sancţiunile occidentale.

Tot marţi seara, liderul rus a avut o discuţie la telefon cu ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, despre situaţia din Ucraina.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Kremlinului, Putin şi Steinmeier au subiliniat că este necesar ca părţile implicate în conflictul din estul Ucrainei să-şi retragă armamentul greu din zona demilitarizată, pe cel puţin o rază de 30 de kilometri.

De cealaltă parte, oficialii de la Kiev au invitat recent Rusia la discutii diplomatice pe „un teren neutru” în legătură cu situatia din vestul Ucrainei.

„Invităm Federaţia Rusă la negocieri serioase, pe un teren neutru. Statele Unite şi Uniunea Europeană ne ajută în acest demers”, a declarat de curând Arseni Iaţeniuk, premierul Ucrainei.

Recent, Alianţa Nord-Atlantică a avertizat că Rusia îşi continuă activităţile de consolidare a prezenţei militare la graniţa cu Ucraina.


Citeşte şi:

Putin dă vina pe expansiunea NATO pentru situaţia geopolitică de astăzi

Cele două valuri "considerabile" ale extinderii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au schimbat în mod semnificativ situaţia geopolitică, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu pentru postul german ARD, citat de agenţia rusă Tass în pagina electronică.

Îngrijorarea lui Vladimir Putin: Ucraina ar putea „aluneca spre neonazism”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, consideră că Ucraina ar putea „aluneca” spre neonazism şi a atras atenţia că ţara sa nu va permite autorităţilor de la Kiev „să-i nimicească pe toţi” adversarii politici, informează agenţia rusă Tass care citează o declaraţie de liderul de la Kremlin unui post de televiziune german.

Consilier al lui Vladimir Putin: Europa va pierde un trilion de euro dacă mai menţine sancţiunile împotriva Rusiei

Statele Uniunii Europene (UE) ar putea pierde până la un trilion de euro, sau circa 1,2 trilioane de dolari, dacă vor continua politica de sancţiuni împotriva Rusiei, a declarat Sergey Glazyev, consilier pe probleme economice al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite