Dar pentru asta, acţiunile sale fără mănuşi, revendicări teritoriale, revizionism, utilizarea forţei şi ameninţarea cu utilizarea forţei, îl transformă pe el, administraţia sa şi Rusia într-o ameninţare la adresa păcii în lume.

Ca o găină după ce şi-a făcut interesele, şi Putin îşi acoperă cât poate şi el de bine urmele, oricât de puţin credibil ar fi în exterior şi cât de jalnică ar fi încercarea sa la nivel internaţional. Obiectivul său este să-şi menţină susţinerea sa la nivel intern, iar ţinta sa este rusul mediu, care are acces doar la informaţie controlată, subiect al propagandei şi îndoctrinării zilnice a regimului. Aceştia trebuie să-l creadă că e asaltat de NATO la frontiere, că nu s-a implicat cu hackerii instituţionali în alterarea rezultatelor alegerilor democratice din SUA, Marea Britanie, Franţa sau Germania, că doreşte combaterea terorismului – deşi are o definiţie proprie a terorismului şi a teroriştilor răi.

Acum Putin a mai găsit o temă care să justifice războiul informaţional: rusofobia. Orice e împotriva intereselor ruse e rusofobie, oricine nu are părerea lui Vladimir Putin e rusofob şi orice proiect de apărare în faţa trupelor ruse e unul îndreptat împotriva Moscovei din... aţi ghicit, rusofobie! Şi orice se întâmplă pe plan mondial şi nu-i convine Kremlinului administrat de Putin este din cauza rusofobiei cuiva.

Românofobia de la Chişinău încearcă a fi tratată cu acţiuni anti-ruseşti pentru reechilibrare.

După ce a găsit vinovatul universal – cineva trebuie să fie de vină pentru situaţia economică precară, izolarea internaţională a Rusiei, ura pe care o stârneşte Putin ca lider – Moscova se pare că mai are o problemă la Chişinău. Expulzarea a 5 diplomaţi, concomitent cu un proiect de eliminare a televiziunilor ruse şi de combatere a războiului informaţional rus ameninţă să schimbe agenda lui Putin, apărată şi promovată cu asupra de măsură de preşedintele trădător de la Chişinău, Igor Dodon, cel care-şi vinde propriul său stat în cea de-a 7-a vizită în Rusia – mai are una în Iran, una în Ungaria şi una la Bruxelles, multinaţională – NATO şi UE. Peste tot, el nu e Preşedintele Republicii Moldova, apărând poziţia statului pe car-el conduce, ci Igor Dodon, persoana preşedintelui, care e complet pe altă lungime de undă şi vrea refacerea imperiului rus cu Republica Moldova gubernie, târâtă în străfundurile Siberiei, sau măcar cei care i se opun.

Pe acest fond, românofobia de la Chişinău încearcă a fi tratată cu acţiuni anti-ruseşti pentru reechilibrare, deşi întrebările privind eradicarea şi trimiterea în puşcărie a liderilor pro-români sau unionişti pentru fapte de corupţie nu e dublată cu o acţiune la fel de fermă faţă de rusofilii de aceeaşi factură, care sunt liberi şi ferice, cu averile nejustificate neafectate nici de fisc, nici de procuratura anti-corupţie. Iar tensiunile se acumulează pe această temă la Bucureşti şi ameninţă să afecteze fundamental finanţările şi susţinerea guvernului de la Chişinău.

Peste toate, vizita intempestivă şi extrem de vizibilă a Preşedintelui României la Washington ameninţă să traseze criterii şi interesele româneşti la nivel Occidental euro-atlantic. Respectiv lipsa de echivoc a faptului că drumul Republicii Moldova, Georgiei şi, parţial, al Ucrainei către Vest trece prin România. Şi îndemnul atât al europenilor, cât şi al vecinilor din Est ca să treacă să-şi rezolve problemele cu precădere prin Bucureşti, înaintea oricărui alt demers bilateral.


Un demonstrant ţine o pancartă cu portretul lui Vladimir Putin în timpul unui miting anti-Trump March for Truth în New York Statele Unite FOTO Guliver / Getty Images / Eduardo Munoz Alvarez

Cu Vladimir Putin despre rusofobie

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat joi „rusofobia”, despre care a spus că este „contraproductivă” şi „nu va dura o veşnicie”, într-o intervenţie la Forumul Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg. Această rusofobie ar fi legată de emergenţa unei lumi multipolare, în special datorită eforturilor Rusiei, fapt care nu este pe placul unora, care impun Moscovei „restricţii economice, al căror efect este absolut nul”.

„Statul rus nu a fost implicat vreodată în atacuri cibernetice”, a mai declarat preşedintele rus Vladimir Putin. „Unii hackeri „patrioţi” ar putea să comită unele atacuri, în actualul context de îngheţ al relaţiilor Rusiei cu Occidentul, însă noi nu ne angajăm în asta la nivel de stat. Niciun hacker nu poate să influenţeze campanii electorale în nicio ţară din Europa, Asia sau America”, a insistat Putin.

M-am uitat şi m-am crucit! Vladimir Putin nu a înţeles chiar nimic! Nu a înţeles nimic din ceea ce i se întâmplă lui, din cele ce i se întâmplă Rusiei din cauza sa, şi a politicilor sale, şi a echipei de siloviki care conduc Rusia cu mână de fier şi lipsă de idei şi soluţii, avizi de bani şi putere, infatuaţi şi incapabili să se pună şi în pielea celor din jurul lor.

Domnule Putin, şi dacă ne-am uita puţin în oglindă, mai întâi? Să se facă aşa mic-mic şi insignifiant cine minte??? Că Rusia nu angajează hackeri, că nu se implică în campaniile electorale din statele democratice, că nu valorifică ca şi vulnerabilităţi valorile fundamentale democratice ale libertăţii cuvântului, liberei circulaţii a ideilor, a dreptului la opinie şi întrunire, toate speculate şi scrântite spre a fi utilizate de armele războiului hibrid împotriva lumii libere?

Nu este vorba despre nici o rusofobie, am certitudinea că nu are nimeni nimic cu ruşii ca cetăţeni, indivizi, ca popor. Cu atât mai puţin cu rusoaicele, ar spune cineva mai hâtru... O arată şi studiile sociologice, cele efectuate inclusiv în România. Dar cu Rusia lui Putin, a lui Brejnev, a lui Stalin, sigur are toată lumea de a face şi o respinge ab initio, pe baza aceloraşi valori fundamentale pe care pretinde şi Rusia că le respectă: suveranitatea egală a statelor, independenţa, integritatea teritorială, inviolabilitatea frontierelor, abţinerea de la utilizarea forţei şi ameninţarea cu utilizarea forţei în conflictele internaţionale, drepturile omului.

O Rusie neo-imperială, care ignoră aceste reguli ale dreptului internaţional şi nu-şi respectă vecinii şi nici celelalte popoare ale lumii, cărora le impune suveranitatea limitată de interesele sale, cărora le impune modele destructive precum comunismul şi confiscarea proprietăţii private, le impune colhozurile, care neagă voinţa celorlalţi şi doreşte ca numai ea să aibă dreptate şi să-şi impună doar propria voinţă, o asemenea Rusie nu are cum să fie iubită. O Rusie a lui Putin izolată şi săracă, dar condusă de oameni atât de bogaţi... O Rusie a lui Putin care-şi distruge propriul popor. Aici da, cred ca emoţiile şi sentimentele negative sunt prezente şi mai întotdeauna justificate. De deportări, de ucideri, de războaie, de ocupaţii, de ciuntiri teritoriale de toate cele… iar aici numai liderii Rusiei sunt vinovaţi. Putin, cu asupra de măsură...

O spun şi din postura unuia prezent pe lista de interzişi a lui Putin, celebra listă a celor 89 de europeni sancţionaţi ca replică la măsurile europene luate ca urmare a anexării Crimeei.


Forţele de ordine reţin un protestatar în timpul unei demonstraţii împotriva lui Vladimir Putin de la Sankt Petersburg Foto: EPA

Când poporul rus urlă de foame, obidă sau sete de libertate, cineva trebuie să fie de vină: americanii, românii, marţienii, NATO sau Europa unită

În această perioadă, la Chişinău s-au desfăşurat o serie de acţiuni ce pot fi lesne considerate unele ostentative, directe, dar şi unele de întărire şi afirmare a statalităţii şi a independenţei de Rusia. Unele calificate de Preşedintele Dodon, la masă cu Dmitri Rogozin, ca anti-ruseşti, menite să afecteze relaţiile bilaterale între Chişinău şi Moscova, dar mai ales menite să lanseze lupta între Plahotniuc şi Dodon. Faină, propagandă, nu-i aşa?

Când poporul geme de foame şi de obidă, de nemulţumire strigându-şi libertatea pierdută sau negăsită niciodată, fireşte că cineva trebuie să fie de vină. Americanii, românii, marţienii, Plahotniuc… NATO, UE şi Scutul anti-rachetă. Şi e mai simplu aşa.

În fapt, am avut în ultimii ani numeroase gesturi interpretate drept rusofobie la Chişinău. Nu e deloc primul. Soldaţi ce traversau aeroportul Chişinău pentru a se alătura separatiştilor nistreni erau întorşi acasă, nu rareori pentru că se expunea spre a fi identificaţi pentru că nu-şi doreau această misiune. Pseudo-ziarişti şi spioni de toate culorile trimişi înapoi în propria ţară, înainte să mai facă vreun rău pe teren. Diplomaţi trimişi acasă pentru că participaseră la festivităţi şi întâlniri, recunoscând nu statul unde erau acreditaţi, ci pe separatiştii nistreni. Militari care luau parte la defilări de zilele nerecunoscute ale unei pseudo-independenţe (de asemenea nerecunoscute nici de Rusia) a republicii separatiste auto-proclamate. Provocatori şi spioni cu treabă la Chişinău şi deveniţi prea incomozi, deşi protejaţi de statut diplomatic.

Când poporul geme de foame şi de obidă, de nemulţumire strigându-şi libertatea pierdută sau negăsită niciodată, fireşte că cineva trebuie să fie de vină.

În urmă cu câteva zile au fost declaraţi persona non grata nu mai puţin de 5 diplomaţi din Ambasada Rusă la Chişinău. Ei au fost expulzaţi şi Rusia a procedat la fel, prin retorsiune. Un gest extrem, ostentativ, cu substrat politic evident şi asumat de guvernul şi majoritatea declarat pro-europeană de la Chişinău. Este acesta un gest de rusofobie? A făcut-o administraţia Obama, la sfârşit de mandat, cu 35 de pseudo-diplomaţi ruşi. Şi totuşi Ambasadorul Serghei Kislyak – implicat în celebrele compromiteri ale primului consilier pe Securitate Naţională a Preşedintelui Trump, Michael Flynn, a altor membri ai staff-ului de campanie prezidenţială şi chiar a ginerelui preşedintelui, Jared Kuchner – a rămas, până a fost schimbat la cererea preşedintelui Trump.


Igor Dodon şi Vladimir Putin FOTO kremlin.ru

Expulzări nediplomatice la Chişinău: comunicare publică şi ultimatum politic

De obicei, asemenea gesturi sunt evitate de orice guvern. E mai util să ştii cine e spion cu haină diplomatică, să-l urmăreşti şi să vezi ce face, pentru a determina care-s interesele statului ce-l dirijează. Pentru a-l intoxica cu informaţii controlate de serviciile secrete. Pentru a-l utiliza ca şi canal de comunicare în orb cu omologii care-l dirijează din cealaltă parte. Pentru a-l compromite, a-l expune şi a-l face să se reîntoarcă el singur acasă. Sunt metode diverse. Câteodată, pentru a-l racola şi a-l întoarce împotriva propriului său stat, prin condiţionare, compromitere, şantaj sau cu bani.

Expulzarea unui diplomat, mai ales prin anunţ public, este rară. Când se întâmplă aşa cu un grup de diplomaţi, este în acelaşi timp un gest ostentativ, o afirmaţie, un element de comunicare, de tensionare asumată a relaţiilor cu statul acreditar comunicată public partenerilor internaţionali şi propriului public, dar poate fi, rareori, şi o sancţiune concretă pentru implicarea acestora într-o operaţiune vizibilă, ostentativă a acestora împotriva statului unde se află, cu încălcarea flagrantă a regulilor dreptului diplomatic şi consular, a convenţiilor de la Viena privind statutul personalului diplomatic.

Gestul este extrem de costisitor şi este echivalent cu un avertisment public către Rusia.

Persoanele membre ale Corpului diplomatic sunt imune din punct de vedere juridic, în statul unde sunt acreditate, dar expunerea lor e sancţiune importantă în cariera viitoare, e o punere la stâlpul infamiei şi riscă să determine imposibilitatea reutilizării lor în alte misiuni. Ar putea spune cineva că identitatea lor nu a fost deconspirată public, însă într-un stat mic ca Republica Moldova, chiar într-o ambasadă mare ca cea a Rusiei, identitatea celor plecaţi acasă este lesne de determinat de către corpul diplomatic şi este legată natural de evenimentul expulzării anunţat.

Nu ştiu motivul pentru care au fost expulzaţi cei 5 diplomaţi. Singura explicaţie publică este că acest gest este urmare a informaţiilor venite de la SIS, o altă formă de a sublinia că e vorba despre spionaj şi acţiuni explicite împotriva statului acreditar. Gestul este extrem de costisitor şi este echivalent cu un avertisment public către Rusia. Are încărcătură politică, dar mai degrabă de politică externă decât de politică internă. Nu cred că cineva îşi poate permite să joace în politica internă aşa cum sugerează Dodon şi Rogozin, utilizând instrumentar de politică externă şi compromiţând, fie şi numai formal, relaţiile între state. Deşi mă pot înşela. Până la urmă, e vorba despre Republica Moldova, un spaţiu în care orice acţiune e acceptabilă, oricât de neuzuală ar fi ea în politica externă sau în politica internă.


Donald Trump şi Klaus Iohannis îşi strâng mâna la reuniunea NATO de la Bruxelles FOTO Facebook Klaus Iohannis

Klaus Johannis la Washington. Profilarea României ca pol regional de putere şi influenţă

Până la eventuale explicaţii formale, fie şi pe surse sau într-o formă neasumată, expulzarea deodată a 5 diplomaţi ruşi rămâne un gest extrem şi ostentativ. Un gest de comunicare publică. O afirmaţie cu profundă încărcătură politică. Nu rusofobă, nu cred în aşa ceva, dar cu semnificaţie de avertisment ultimativ faţă de comportamentul Rusiei în Republica Moldova. Cum intervine după arestarea lui Dorin Chirtoacă şi după gesturi interpretate în spaţiul public din dreapta Prutului ca anti-româneşti, unii analişti ar putea să lege cele două evenimente şi nemulţumirea stârnită la Bucureşti de excesul de anti-românism la Chişinău nesancţionat de nimeni, chiar dacă banii României, sprijinul său politic şi acţiunile sale de susţinere sunt bune, nu şi prezenţa sa şi susţinerea intereselor sale în Republica Moldova.

Şi avem aici două situaţii distinct. Prima este semnalul moldovenismului europenist, a unui curent discutabil, care pledează formal pentru drumul European, dar fără România, eventual cu Germania, cu Ungaria, cu Franţa, cu oricine, deşi frontiera Republicii Moldova cu Europa trece peste Prut, deci în România. Astfel, acţiunile anti-româneşti şi anti-ruse sunt interpretabile drept acţiuni moldoveniste, naţionaliste moldoveneşti, ca şi celebra construcţie în stradă de către opoziţie a pretinsei „naţiuni civice moldoveneşti”, distinctă, fireşte, de cea română, pe bani veniţi de la Bucureşti şi Bruxelles. A doua situaţie este semnalul balansării unei situaţii contondente cu Bucureştiul prin crearea, în oglindă, a unei situaţii contondente şi cu Moscova, pentru a arăta că gestul nu e unul de îndepărtare de Occident şi apropiere de Moscova. Oricare dintre cele două motivaţii - dacă ele au stat la baza gestului, şi nu fapte reale, concrete, palpabile în cazul expulzării diplomaţilor ruşi, ca şi în cazul arestării purtătorilor ideilor românismului pentru corupţie (dar evitarea de a deranja pro-ruşii sau foştii guvernanţi moldovenişti comunişti sau socialişti) - nu au cum să fie acceptate la nivel oficial la Bucureşti şi nici la nivel public. Prea directe, prea inexplicabile, prea brutale şi fruste pentru a convinge!

Drumul Republicii Moldova spre Occident trece, invariabil, pe la Bucureşti, indiferent de gândurile, calculele sau aspiraţiile pe care vreun actor sau altul şi le-a făcut la Chişinău.

Cred că elementul cheie este cel care se derulează zilele acestea la Washington. Vizita Preşedintelui Klaus Johannis la invitaţia Preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, vine să marcheze recunoaşterea, substanţa şi regulile derulării Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România în epoca Trump, creşterea substanţială a relevanţei şi valorii strategice a României şi marcarea intereselor sale, deopotrivă. E o ocazie cu care cei doi preşedinţi vor transmite lumii întregi şi regiunii rolul nou, întărit, al României de lider regional, responsabilităţile sale de pilon de stabilitate la frontiera NATO şi calitatea sa de actor esenţial pro-american în regiune, aşa cum relaţia întărită cu Germania a subliniat calitatea de actor cu acelaşi rol esenţial la frontiera UE. Iar cu această ocazie vor fi comunicate şi interesele româneşti în regiune, aşa cum au fost comunicate şi la Berlin. Iar una din principalele reguli e fair-play-ul, consultarea Bucureştiului pe temele de interes şi ascultarea României în regiunea şi pe temele la care se pricepe mai bine.

Deci drumul Republicii Moldova spre Occident trece, invariabil, pe la Bucureşti, indiferent de gândurile, calculele sau aspiraţiile pe care vreun actor sau altul şi le-a făcut la Chişinău. Iar relevanţa acestui aspect se va vedea public cât de curând. Fără loc de păcăleli ieftine şi jocuri publice ale unor oameni politici sau consultanţi excesiv de voluntari şi înclinaţi spre risc extrem.