Rusia ar putea furniza trei vaccinuri împotriva Ebola în şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia ar putea furniza trei vaccinuri împotriva virusului Ebola în şase luni, a dat asigurări sâmbătă ministrul rus al Sănătăţii Veronika Skvorţova, în contextul în care epidemia a trecut pragul de 4.000 de victime, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

"Am creat trei vaccinuri (...) şi credem că vor fi gata în următoarele şase luni", a anunţat ministrul rus la televiziune, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

"Unul este gata pentru un test clinic", a adăugat ea, precizând că unul dintre vaccinuri a fost creat pe baza unei tulpini inactive a virusului.

Epidemia de febră hemoragică, care s-a răspândit din Guineea, de la sfârşitul lui decembrie 2013, s-a soldat cu 4.033 de morţi până la 8 octombrie, potrivit ultimului bilanţ prezentat de OMS. În total, 8.399 de persoane au fost infectate, în şapte ţări.

În contextul în care panoplia medicamentelor antivirale experimentale creşte, OMS a anunţat că există două vaccinuri "promiţătoare", unul dezvoltat de către firma britanică GlaxoSmithKline (GSK), iar celălalt de către Agenţia pentru Sănătate Publică din Canada, la Winnipeg, a cărui licenţă de comercializare este deţinută de către societatea americană NewLink Genetics.

Teste clinice cu vaccinul firmei GSK au început recent în Mali, o ţară africană limitrofă Guineei.

OMS speră să aibă primele rezultate ale testelor cu aceste două vaccinuri în noiembrie-decembrie, iar faza a doua a testării (care permite evaluarea eficienţei vaccinului) să înceapă în ţările afectate încă din ianuarie-februarie.

Boala se manifestă prin hemoragii, vomă şi diaree. Rata mortalităţii este cuprinsă între 25 şi 90% şi nu există un vaccin omologat. Virusul se transmite prin contact direct cu sângele, lichide biologice sau ţesuturile persoanelor sau animalelor infectate.

Rusia, care nu a anunţat niciun caz de infecţie pe teritoriul său, a trimis la sfârşitul lui august virusologi şi un laborator mobil în Guineea, să ajute în lupta împotriva epidemiei.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite