Richard N. Haass: Sursele conduitei ruseşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Putin vrea să readucă Rusia acolo unde crede el că i-ar fi locul meritat în lume” FOTO Reuters
„Putin vrea să readucă Rusia acolo unde crede el că i-ar fi locul meritat în lume” FOTO Reuters

Nu e stabilit un anume timp care ar trebui să treacă înainte ca jurnalismul să lase cale liberă istoriei, dar, în mod normal, istoricii scriu cu avantajul perspectivei pe care o oferă trecerea anilor, a deceniilor sau chiar a secolelor. Timpul e necesar pentru ieşirea unor informaţii la lumină, pentru scrierea unor memorii şi pentru relevarea importanţei evenimentelor în sine.

Dar, de bine, de rău, Occidentul nu are luxul de a aştepta ca recentele evenimente din Ucraina să capete contur, pentru că, pur şi simplu, nu există siguranţa că ceea ce s-a întîmplat în Crimeea este un caz izolat. Mii de soldaţi ruşi rămîn la graniţa de est a Ucrainei, în fiecare zi se relatează despre noi tulburări care au loc în interiorul Ucrainei, multe fiind puse pe seama instigărilor din Rusia. Aşa că avem nevoie să înţelegem repede implicaţiile recentelor evenimente privind Rusia, preşedintele Putin şi ordinea internaţională. Nu mai puţin important este să aplicăm cît mai rapid lecţia învăţată.

Putin vrea să readucă Rusia acolo unde crede el că i-ar fi locul meritat în lume. El e într-adevăr supărat pentru ceea ce consideră drept o umilire suferită de la încheierea Războiului Rece, incluzînd destrămarea Uniunii Sovietice şi lărgirea NATO – chiar dacă nu va admite niciodată că Rusia a pierdut, de fapt, Războiul Rece. În acelaşi timp, Putin e preocupat de perpetuarea puterii sale şi vrea să se asigure că nu va avea aceeaşi soartă cu fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianucovici, care a fost mandatatul său la Kiev. Aşa cum el recunoaşte în mod clar, restaurarea fostei grandori a Rusiei este un obiectiv împărtăşit de mulţi dintre compatrioţii săi. Politica externă poate produce beneficii pentru politica internă. Drept rezultat, e de aşteptat ca Putin să continue să se amestece în Ucraina atît timp cît va putea şi atît timp cît asta îi va sluji la consolidarea puterii în propria ţară. Occidentul ar trebui să încerce să împiedice această strategie.

Combaterea amestecului Rusiei în Ucraina nu justifică şi includerea Ucrainei în NATO. Aşa ceva ar însemna venirea în apărarea militară a Ucrainei, ceea ce ar implica riscuri enorme şi dificultăţi, iar a nu îndeplini cum trebuie un asemenea angajament ar duce la creşterea dubiilor pe plan global asupra credibilităţii Statelor Unite. Preşedintele SUA, Barack Obama, a descris corect Rusia ca fiind mai degrabă o putere regională decît una globală – la periferiile ei, este puternică şi are un rol substanţial în viitorul Ucrainei.

Totuşi, Occidentul are cîteva posibilităţi. Una este consolidarea Ucrainei din punct de vedere politic (ajutor pentru alegeri şi instaurarea unui nou guvern funcţional) şi economic. Recentul acord privind un pachet financiar de 27 de miliarde de dolari pe doi ani, susţinut de UE şi FMI, va fi de ajutor. Asistenţa în chestiuni de securitate ar putea întări Serviciile secrete şi Poliţia, aşa încît Ucraina să fie mai puţin vulnerabilă la încercările Rusiei de a semăna discordie şi de a provoca tulburări. O altă opţiune este aceea de a pregăti o nouă serie de sancţiuni la adresa Rusiei – mult mai puternice decît cele introduse ca urmare a invaziei şi anexării Crimeei. Noile măsuri ar trebui să ţintească instituţiile financiare ale Rusiei şi să limiteze ce poate fi exportat în Rusia, iar SUA şi UE ar trebui să-i comunice lui Putin acordul lor asupra acestor sancţiuni, aşa încît el să înţeleagă preţul complet pe care îl va plăti pentru destabilizarea Ucrainei.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro


Richard N. Haass este preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe şi autor al cărţii Foreign Policy Begins at Home: The Case for Putting America’s House in Order.

©Project Syndicate, 2014 project-syndicate.org 

traducere de Andrei MANOLESCU 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite