Putin împlineşte visurile imperiale ale Rusiei ţariste

Vladimir Putin FOTO EPA

Poate că ar trebui ca decidenţii noştri politici să fie atenţi la ce se petrece în jurul nostru, schimbare majoră ce are loc înlăuntrul unei mişcări enorme de reface a întregii geografii geopolitice în materie de teritorii şi spaţii de influenţă. Atenţie, aş spune dacă aş avea cui, la ce-a spus Vladimir Putin după ce a inaugurat podul de 19 km. care leagă Peninsula Taman, în sudul Rusiei, de Kerci, în Crimeea.

„În mai multe momente ale istoriei, chiar şi pe timpul ţarilor, oamenii au visat ca acest pod să fie construit. Au încercat din nou în 1930, 1940, 1950 şi, mulţumită muncii şi talentului vostru, acest proces, acest miracol, s-a împlinit!... Pentru Rusia, este o zi excepţională, festivă, istorică“ - a afirmat Putin.

Este o schimbare majoră în spaţiul Mării Negre pe care puţini occidentali au crezut-o posibilă, mizând pe efectul presiunilor internaţionale deosebit de intense împotriva Rusiei după anexarea ilegală a Crimeii dar şi luând în calcul efectele de durată ale sancţiunilor economice decise de Uniunea Europeană, SUA şi alte ţări aliate.  În plus, ar fi trebuit să înceapă să se facă simţite oarece consecinţe disuasive ale prezenţei din ce în ce mai puternice a NATO pe întreaga sa graniţă de est, inclusiv în Marea Neagră.

Inaugurarea podului dintre Rusia si Crimeea FOTO Captura Twitter sputnik_fr

Dar realitate din teren a arătat că, cel puţin până în acest moment, Rusia nu a cedat niciun centimetru de teren. Dimpotrivă. Indiferentă la indignarea mereu furtunoasă şi decisă în vorbe a Occidentului, Kremlinul a decis şi continuă să meargă pe linia întăririi prezenţei sale de forţă pe graniţa cu NATO/UE şi, demonstrativ, în timp record, clădeşte acest pod care are o enormă importanţă economică pentru Crimeea dar are o semnificaţie uriaşă în materie de simbolistică politică şi eficienţă militară. Arată că, repet, în acest moment, Rusiei puţin îi pasă de recriminările europene şi americane deoarece ştie că şi-a atins scopul, adică a câştigat timpul de care avea nevoie pentru a-şi poziţiona piese în perimetrul vizibil, cel al Mării Negre, pregătind astfel mutarea următoare care iarăşi îi prinde nepregătiţi şi indignaţi pe analiştii occidentali.

Podul spre Crimeea este, desigur, o demonstraţie de forţă a unei super-puteri care ştia foarte bine, încă din momentul în care a iniţiat scenariul Crimeea, că orice pas înapoi este imposibil şi mortal. Aşa că , pentru asigurare, au lansat a doua operaţiune cvasi-instantanee, Ucraina+R.Moldova, închizând spaţiile de contact cu NATO/UE prin două războaie îngheţate şi care pot fi oricând transformate în conflicte deschise. În paralel, realizând şi blocajul energetic prin crearea rutei nord înspre Germania şi cea spre sud prin Turcia, scoţând din joc liniile clasice sau presupus a funcţiona în ţările din spaţul rămas „orfan“. Meritul creatorilor acestui joc este că, prin asta, au reuşit să deplaseze aproape în întregime atenţia opiniei publice internaţionale dar şi a decidenţilor politici din sfera occidentală de la problema Crimeea considerată de acum cvasi-închisă şi oricum secundară faţă de Ucraina şi haosul generat şi întreţinut cu nună ştiinţă pentru a explica eşecul de facto al Acordurilor la Minsk şi, mai larg, al proiectului european al Parteneriatului Estic. Dar miza a fost şi este nu Crimeea pur şi simplu, ci Crimeea ca valoarea strategică unică integrată în spaţiul Mării Negre ca bastion avansat al oricărei acţiuni ofensive.  Astfel, strategii Kremlinului îşi asigură baza necesară pentru încercarea de preluare a controlului total al spaţiului Mării Negre posibil, din acest moment, de închis total cu ajutorul „bulei de închidere a accesului“ realizată tocmai prin armamentele instalate în ultima perioadă în Crimeea. Acces la orice, obiective militare sau civile, inclusiv, spre exemplu, platforme de foraj...

Dar Crimeea nu a fost decât partea iniţială a scenariului pe care vi l-am prezentat de mai multe ori, adică cel care trebuie să asigure, cu ajutorul Turciei, noul aliat strategic al Federaţiei Ruse, controlul Strâmtorilor. Astfel, Flota rusă a Mării Negre are cu adevărat deschisă perspectiva acţiunii nu doar spre est, pe linia Ucraina-România-Bulgaria-Grecia, ci poate acţiona cu forţe credibile de disuasiune (şi nu numai) pentru intrarea în marele joc al controlului Mediteranei de est. Asigurând astfel următoarea perspectivă imediată, cea de a clădi o bulă de interzicerea accesului în Siria, plecând de la ceea ce se construieşte în ritm accelerat în cele două locaţii strategice ruseşti din Siria, potul militar de la Tartus şi aeroportul militar de la Hmeimim. Cele care, la rândul lor, trebuie puse în contextul prezenţei generale, ample, a forţelor ruse alături de cele iraniene şi turceşti, plus cea forţelor speciale chineze.

Iar anunţul făcut ieri de Preşedintele Putin se înscrie exact în acestă logică: a promis că, de acum, nave militare ruseşti echipate cu rachete de croazieră Kalibr vor asigura misiuni permanente de patrulare în Marea Mediterană. Aceasta însemnând că, tehnic, aceste rachete cu rază lungă de acţiune, vor putea acoperi direct nordul Africii, întreg spaţiul Mediteranei, toată zona terestră de sud şi centrală a Alianţei dar si, la nevoie, pot asigura o eventuală închidere totală a spaţiului Orientului Mijlociu, inclusiv Iranului. Ce sens are, exact în acest moment, o asemenea mişcare dacă nu este vorba despre rezultatul analizei strategilor Kremlinului că situaţia din regiune se apropie de un punct critic în care determinantă va fi capacitatea de a asigura deplasarea urgentă de forţe în jurul pivotului sirian a cărui securitate trebuie întărită în previziunea unei situaţie de explozie în Iran? Pe de altă parte, dat fiind că este vorba despre prima prezenţă navală permanentă a Rusiei în Mediterana, este posibil de acordat credit ideii avansate de ceva timp de analişti din serviciile de informaţii militare: Kremlinul şi-ar dori ca Flota Mării Negre să devină foarte rapid nucleul unei extrem de bine dotate Flote ruse a Mării Mediterane, formând ceea ce ar putea să se numească Flota din Marea Neagră şi Mediterana, cu gândul la o unitate similară care să poată evolua în Golful Persic şi, poate, în Oceanul Indian.

Oare Putin a calculat bine această mişcare? Timpul ne-o va spune, dar este limpede că foloseşte momentul de acum în care, ca niciodată, apare  posibilitatea palpabilă a unei rupturi de amploare în spaţiul euro-atlantic, relaţiile între SUA şi UE fiind din ce în ce mai tensionate şi cu perspectiva declanşării rapide a unui război comercial. Început pe tema suprataxelor preferenţiale pe care Trump vrea să impună pe importurile de oţel şi aluminiu din Europa dar continuat, cu mult mai multă forţă, pe tema sancţiunilor americane împotriva oricărei ţări care face comerţ cu Iranul/ Lovind din greu interesele europene, dar şi cele ale Rusiei şi Chinei, printre mulţi alţii. Şi măsurile de răspuns pot fi diverse.

Suntem de-abia la început.