Putin împinge Republica Moldova spre ReUnirea cu România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a interzis temporar, începând cu 27 octombrie, pe termen nedeterminat, importul de carne din Republica Moldova. În realitate este vorba de un embargou impus celui de al doilea stat românesc pentru politica pro-occidentală dusă după revoluţia din 2009 şi care a forţat căderea regimului pro-rus al lui Vladimir Voronin.

Alexandru Dughin, principalul ideolog al noului Imperiu Rus condus de Vladimir Putin, a afirmat înaintea începerii conflictului din Ucraina, cu privire la relaţia dintre România şi Republica Moldova: "Faceţi Unirea dar întoarceţi faţa spre Federaţia Rusă prin intrarea în Uniunea Euroasiatică". Acesta s-a deplasat la Bucureşti acum ceva ani dar nimeni important nu a binevoit a-i acorda o întâlnire pentru o discuţie pe subiectul Unirii(într-o formă sau alta dialogul reprezintă una din principalele pârghii ale democraţiei şi este nevoie de un dialog cu Federaţia Rusă pe această temă pentru a se evita ulterioare probleme sau a le diminua, dar binenţeles fără a se renunţa la valorile occidentale).

O altă voce de la Kremlin, Dmitri Rogozin, a afirmat că Republica Moldova se va Uni cu România, iar Semnarea Acordului de Asociere reprezintă doar o etapă în cadrul acestui proces.

Cu o propunere similară de "prietenie" a venit Vladimir Putin şi către Polonia, într-o discuţie privată cu un fost ministru de externe polonez, Radoslaw Sikorski  (când acesta era încă în funcţie), propunând Poloniei să împartă Ucraina. "A spus că Ucraina este o ţară artificială şi Liov este oraş polonez şi de ce să nu rezolvăm împreună problema. Noi le-am spus foarte, foarte clar - nu vrem a face nimic cu toate acestea. Ruşii pot admite că există o naţiune separată ucrainiană. Dacă vor să se confrunte cu naţionalismul ucrainian din partea mea nu au decât. Poate doar aşa va afla Rusia că Ucraina este cu adevărat o naţiune şi se poate confrunta cu 20 de ani de război partizan".

Semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova a determinat startul unei politici de îndepărtare de Federaţia Rusă, nu din vina celui de al doilea stat românesc ci datorită politicilor impuse de Moscova. S-a început cu restricţiile pe importurile de vin, apoi pe cele de legume, s-a extins pe fructe iar de câteva zile embargoul este extins şi la exportul de carne. Având în vedere că practic vorbim de principalele schimburi comerciale dintre cele două state, am putea spune că vorbim de un cerc închis, statul Republica Moldova intrând în clubul select al celor consideraţi ca duşmani ai Federaţiei Ruse.

Kremlinul preferă în acest moment să pompeze bani în economia subterană, în preluarea economică a celui de al doilea stat românesc( a se vedea Banca de Economii, a se vedea preluarea aeroportului din Chişinău), în susţinerea cu bani negri a partidelor pro-ruse de la Chişinău, în dezvoltarea mişcărilor separatiste din Nordul şi Sudul Republicii Moldova, în dezvoltarea corupţiei,  în dominarea prin media a societăţii, în susţinerea grupurilor infracţionale, etc...

Cumva strategii Kremlinului nu mai văd în termeni reali posibilitatea apropierii în viitorul apropiat dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. În acest moment principala cale de lucru este crearea unui mediu care să scadă interesul României faţă de al doilea stat românesc, deci mai mult o strategie de întârziere a momentului Reunirii.

Acum trebuie să fii uşor naiv să presupui că strategii ruşi, unii dintre cei mai buni din lume, nu au luat în considerare faptul că toate aceste politici vor duce la îndepărtarea de Federaţia Rusă şi la o apropiere de România. Cu siguranţă se ştie că politicile aplicate favorizează Reunirea Republicii Moldova cu România, adică ei împing pur şi simple al doilea stat românesc spre normalitate.

Atunci de ce sunt ele aplicate? După cum se vede mai sus, Vladimir Putin se află în criză şi încearcă soluţionare tranşantă a problemelor. Acolo lucrurile se văd în termeni de alb şi negru. Problema unionistă este văzută în termeni realişti şi atunci se aplică măsuri în consecinţă, ca şi cum faptul este deja împlinit: Republica Moldova este împinsă spre Reunirea cu România în mod conştient(atenţie, nu voit) dar se încearcă pe cât posibil întârzierea acestui proces.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite