Pompeo i-a cerut lui Lavrov „eliberarea imediată“ a regizorului ucrainean Oleg Senţov, aflat de peste o sută de zile în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo i-a cerut joi omologului său rus Serghei Lavrov „eliberarea imediată“ a cinestului ucrainean Oleg Senţov, aflat în greva foamei de peste trei luni într-o închisoare din Rusia, transmite AFP.

Contestatar al anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, Senţov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „terorism“ şi „trafic de arme“ în cadrul unui proces considerat „Stalinist“ de Amnesty International şi denunţat de Ucraina, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Aflat în greva foamei din 14 mai, regizorul de 42 de ani cere eliberarea „tuturor deţinuţilor politici“ ucraineni închişi în Rusia. El este menţinut în viaţă cu suplimente alimentare.

Potrivit Washingtonului, Oleg Senţov este un „deţinut politic“.

„Secretarul de Stat a exprimat îngrijorarea noastră faţă de starea de sănătate a lui Senţov şi a cerut Rusiei eliberarea sa imediată“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert, citată de AFP.

Moscova a respins toate apelurile internaţionale primite în cazul lui Oleg Senţov şi a admis că l-ar putea graţia dacă va cere acest lucru. Cineastul ucrainean refuză însă să solicite graţierea.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite