NATO cu ochii pe Ucraina
0
Forţa ultrarapidă de reacţie a Alianţei Nord-Atlantice va fi pusă în discuţia celor ce conduc ministerele forţelor armate, din statele aliate. Concomitent vor fi evaluate şi variantele previzibile ale evoluţiei agresiunii militare ruse în Ucraina. Una din îngrijorările statelor membre ale NATO fiind timpul care va trece, din momentul unui atac răsăritean, până la sosirea primelor unităţi aliate, teoretic fiind acum stabilit la 48 de ore.
Acestei îngrijorări i s-a dat deja un prim răspuns, simbolic, dar pragmatic.
Este vorba de anunţarea, de către Jens Stoltenberg, pe 30 ianuarie, a dislocării unor militari aliaţi, în Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, România şi Bulgaria.
Aceştia vor acţiona, alături de militari din ţările gazde, nominalizate, pentru organizarea de exerciţii NATO, în statele respective.
Ei vor îndeplini şi atribuţii de comandă şi control, pentru noua forţă de reacţie rapidă a Alianţei, care urmează a se coagula, instrui şi consolida pe parcursul acestui an, pentru a fi gata de acţiune în cel mult 48 de ore, de la declanşarea unei agresiuni militare, de către Federaţia Rusă, care consideră NATO drept un inamic potenţial.
Sigur că în timp ce aliaţii insistă pe caracterul defensiv al acestei forţe, Moscova o etichetează ca fiind una provocatoare.
Cum Rusia a anexat peninsula Crimeea anul trecut, iar acum acţionează cu unităţi speciale în estul Ucrainei, dorind nu doar separarea acestei zone, ci şi cucerirea unui coridor terestru spre Sevastopol, NATO a luat şi continuă să ia măsuri de descurajare a noilor acţiuni militare ale Federaţiei Ruse.
Asta pentru că după Ucraina poate veni rândul Republicii Moldova şi chiar ale unor state membre ale NATO, aflate la frontiera de răsărit a Alianţei.
De altfel, chiar pe 30 ianuarie, 2015, prin vocea ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, Moscova a atenţionat aliaţii de o manieră arogantă:
Dominarea militară a Rusiei este imposibilă, descurajarea nucleară fiind prima sa prioritate.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, continuă să afirme că NATO a încurajat o lovitură de stat la Kiev, care a general actuala criză din Ucraina, un stat care, în viziunea noului ţar, transformă acest eveniment într-o justificare a existenţei sale şi într-un pretext pentru a obţine fonduri suplimentare de la membrii europeni, formulări care ţin de un cinism imperial vizibil.
După ce ani de zile Statele Unite şi-au atenţionat aliaţii europeni asupra consecinţelor negative ale reducerilor cheltuielilor pentru apărare, acum se pune capăt acestei evoluţii, România fiind, în ciuda unor obiecţii europene, fără efect concret, printre statele aliate, din prima linie, care şi-a fixat o creştere sustenabilă a bugetului alocat apărării naţionale.
De exemplu, chiar sâmbătă, 31 ianuarie, 2015, autorităţile estoniene au indicat că vor cheltui 40 milioane de euro pentru găzduirea militarilor trimişi de NATO, în această ţară, ca parte a măsurilor anunţate de Jens Stoltenberg.
Banii vor fi folosiţi pentru modernizarea bazei militare din localitatea Tapa şi pentru edificarea unui nou sediu, pentru detaşamentul simbolic al invocatei forţe a NATO, în Tallinn, capitala Estoniei.
Între timp, Franţa a promis să trimită tancuri şi vehicule blindate în Polonia, aşa cum au anunţat vineri, într-o declaraţie comună, preşedintele francez Francois Hollande şi prim-ministrul polonez Eva Kopacz.
Atentă la asemenea mutaţii, cu caracter defensiv, Moscova face caz din scepticismul Germaniei, care exprimase, iniţial, reţinerea faţă de dislocarea de trupe aliate în statele situate la graniţa de răsărit a NATO.
Berlinul invocase posibile reacţii nervoase la Kremlin, deşi militari germani antrenează trupe ale Mongoliei, fără ca Moscova să aibă reacţii oficiale de genul celor emise în direcţia occidentală.
Iar Rusia a reamintit acordurile anterioare, prin care aliaţii au promis să nu aibă forţe de luptă suplimentare staţionate permanent în regiunea fostelor state socialiste europene.
Niciun cuvinţel nu scoate Moscova despre forţele sale de luptă, invadatoare, din Crimeea şi din estul Ucrainei.
Curat agresive, dar nu şi în viziunea lui Vladimir Putin.
Între timp, 115 militari spanioli au sosit în Estonia, fosta republică sovietică, cu 1,3 milioane de locuitori, unde vor rămâne până în luna aprilie, ca parte a angajamentului aliat de a fi concret, simbolic, dar disuasiv, în statele de la frontiera de est a NATO.
Concomitent, aliaţii au sporit, de patru ori, numărul de aeronave utilizate în Marea Baltică, după agresiunea militară rusă în Crimeea, asta şi ca urmare a creşterii provocărilor iniţiate de avioane de luptă ruse, numărul incidentelor, din anul 2014, fiind de 144.
De altfel, capacitatea de reacţie a unui avion de luptă aliat, contra unuia rus, este de cel mult 15 minute trecute de la momentul alarmării patrulei aeriene, aflată la sol, până la vizualizarea agresorului.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, schiţa ambiţiile militare ale Rusiei într-un discurs, vineri, descriind 2014 ca un an negru pentru securitatea europeană şi precizând că alianţa a înregistrat mai mult de 400 incursiuni în spaţiul aerian străin, ale avioanele militare ruseşti, în anul trecut.
Asta înseamnă de aproximativ patru ori mai multe ca în anul 2013.
Cu o zi înainte de discursul menţionat, piloţi militari britanici au interceptat două bombardiere ruseşti zburând peste Canalul Mânecii.
Motiv pentru care ambasadorul rus a fost chemat la Ministerul britanic de Externe.
Şi cum iarna anului 2015 nu prefigurează speranţe de pace, în Ucraina, pentru primăvara care vine, pe 31 ianuarie, Grupul de contact Trilateral a fost degeaba la Minsk, pentru consultări cu reprezentanţii regiunilor Doneţk şi Luhansk.
Deşi era pregătit un plan detaliat, pentru punerea în aplicare, concretă, a Protocolului de la Minsk şi a Memorandumului, semnatarii acestor documente din Doneţk şi Luhansk au ratat acest moment al negocierilor dezirabile.
Acest eşec fiind un nou argument că, până la noul Război Rece, avem parte de un Război al Surzilor.
Niculae Spiroiu:
Fiecare stat membru al NATO trebuie să îşi dezvolte capacitatea necesară, pentru a face faţă unei situaţii de criză, până când mecanismele care sunt prevăzute în cazul Alianţei Nord-Atlantice se pun în funcţiune. Desfiinţarea serviciului militar obligatoriu a fost, la noi, un gest politicianist. România ar trebui să revadă modul de pregătire al populaţiei pentru apărare având în vedere poziţia pe care o are, faţă de un potenţial conflict la graniţa sa. Trebuie modernizată tehnica de luptă pe care o avem şi aceasta să corespundă noilor misiuni de luptă. În acelaşi timp trebuie completată cu tehnică nouă, prin import de la statele care au dezvoltat noi tehnologii şi au realizat această tehnică, dar şi cu contribuţii din ceea ce ar putea fi relansat din industria naţională de apărare. România a avut şi are nevoie de o capacitate de acţiune submarină, legată de protejarea zonei de interes economic exclusiv, unde avem capacităţile de extracţie ale petrolului. Fregatele primite de la britanici trebuie echipate complet.
Alexandru Grumaz:
Trei factori conduc deciziile europene azi. 1. Controlul frontierelor, împotriva terorismului, care va afecta, în mod sigur, libertatea de circulaţie a forţei de muncă, în cadrul Uniunii Europene. 2. Uşurarea condiţiilor financiare, prin preluarea unor datorii, ale unor state, de Banca Centrală Europeană. 3. Controlul bazei politice naţionale, de către construcţia europeană. Nu ştim care vor fi următorii paşi ai lui Putin. Forţele Terestre Române au nevoie de o maşină blindată nouă, modernă. Forţele Aeriene Române, de bine, de rău, au reuşit să încropească acest program, cu F-16 şi vor aduce 12 avioane de acest tip, în următorii ani. Forţele Navale Române mai au nevoie de două corvete şi trei submarine. Trebuie să aducem o logistică similară, pe flancul estic al Alianţei.
Se încarcă comentariile...
