Moscova ameninţă că va lua măsuri ca urmare a prezenţei distrugătorului american USS Porter în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus de Externe a ameninţat, vineri, că va răspunde în faţa intrării distrugătorului american USS Porter în apele Mării Negre, fără să precizeze însă despre ce măsuri ar fi vorba, potrivit agenţiei RIA Novosti, citată de Reuters.

Media de stat ruse au relatat că distrugătorul USS Porter DDG 78 a ajuns în Marea Neagră în urmă cu câteva zile, în cadrul unei misiuni de rutină, fapt ce a suscitat iritarea Moscovei întrucât acesta a fost echipat recent cu un nou sistem de rachete, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Şeful Departamentului pentru cooperare în Europa din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, Andrei Kelin, a afirmat că „nave (militare) americane intră din când în când în Marea Neagră“, notează agerpres.ro. „Desigur, noi nu suntem de acord cu acest lucru, care va duce, fără îndoială, la planificarea unor măsuri de răspuns“, a subliniat diplomatul rus.

Distrugătorul american va participa la exerciţii bilaterale cu nave ale ţărilor partenere, ca parte a operaţiunii Atlantic Resolve.

Pe de altă parte, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declarase pe data de 19 mai că Alianţa discută posibilitatea creşterii activităţii sale în Marea Neagră.

Neînţelegeri în cadrul NATO

În acest timp însă, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice par să fi apărut neînţelegeri. Cel puţin în ceea ce priveşte constituirea forţei NATO în Europa de Est, forţă care ar urma să se ghideze după principiul rotaţiei. 

Potrivit unor diplomaţi citaţi de agenţia de presă Reuters, unele state europene sunt reticente în privinţa acordării de sprijin pentru crearea acestei forţe, astfel că Statele Unite s-ar putea vedea nevoite să ceară ajutorul Canadei.

În pofida demonstraţiei de forţă sugerată de exerciţiul militar din Europa de Est ce a avut loc luna aceasta, exerciţiu la care au participat peste 20 de state membre ale NATO, Alianţa avansează lent în demersul de constituire a forţelor de rotaţie, care ar urma să aibă în jur de 4.000 de soldaţi şi care vor fi dislocate în Polonia şi statele baltice, precizează sursa anterior citată.

Numai Marea Britanie şi Germania s-au declarat dispuse să participe, furnizând fiecare câte un batalion de aproximativ 1.000 de soldaţi. Statele Unite vor pune la dispoziţie un al treilea batalion, ceea ce înseamnă că NATO are nevoie de încă o ţară care să-l furnizeze pe cel de-al patrulea.

„Aliaţii europeni au motive pentru care nu fac un pas în faţă. Au probleme acasă, în Africa, în Afganistan. Pur şi simplu nu au bani“, a afirmat un diplomat al NATO implicat în negocieri.

Măcinaţi de probleme interne

Reticenţa unor guverne europene în privinţa sprijinirii întăririi prezenţei militare, cea mai mare de la sfârşitul Războiului Rece, reflectă îndoieli interne referitoare la obiectivele Alianţei, scrie Reuters. Unii se întreabă dacă nu cumva NATO ar trebui să se concentreze mai mult pe combaterea grupărilor teroriste şi pe fluxul necontrolat de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord.  

De pildă, Franţa este preocupată mai mult de lupta împotriva islamiştilor din ţări precum Siria sau Mali. În plus, are în prezent relaţii tensionate cu guvernul conservator polonez, care intenţionează să anuleze achiziţia unor elicoptere Airbus - un contract de aproximativ trei miliarde de dolari. 

În acest timp, Italia nu doreşte să-şi strice relaţiile cu Rusia, de care depinde din punct de vedere energetic.

„Există diviziuni în interiorul NATO“, a afirmat Sophia Besch, expert în probleme de apărare în cadrul think tank-ului Centre for European Reform, cu sediul principal la Londra. „Unii aliaţi consideră că atenţia ar trebui să se îndrepte spre sud“, a adăugat ea.

Această situaţie survine în contextul în care unitatea în interiorul Alianţei este crucială, mai ales într-un moment în care Washingtonul şi Moscova se acuză reciproc de acţiuni de intimidare în apropierea graniţei dintre NATO şi Rusia. NATO şi Rusia se simt fiecare ameninţate de exerciţiile militare făcute de cealaltă parte şi sunt în conflict din cauza crizei ucrainene. 

Statele Unite contează pe un succes la Varşovia

În acest timp, în Statele Unite, orice semn că Europa nu este dispusă să plătească pentru propria sa apărare ar putea fi dăunător, mai ales în contextul în care unii politicieni americani insistă tot mai mult asupra faptului că statele europene trebuie să-şi sporească bugetele militare pentru a nu mai lăsa responsabilitatea apărării în spaţiul euroatlantic pe seama SUA.

O sursă diplomatică din Polonia, familiară cu negocierile, a afirmat că NATO nu va permite un eşec în privinţa constituirii forţei militare, nu numai pentru că aceasta a fost deja anunţată, ci şi pentru că Rusia ar putea interpreta o asemenea atitudine ca fiind un semn că Alianţa Nord-Atlantică nu este dispusă să apere Polonia.

„Summitul de la Varşovia va fi ultimul (summit NATO) pentru preşedintele Obama, iar SUA vor ca acesta să fie un succes. Se va găsi o a patra ţară, posibil apelând la Canada“, a declarat această sursă diplomatică pentru Reuters.

Summitul de la Varşovia va avea loc în perioada 8-9 iulie, în cadrul acestuia aşteptându-se validarea deciziei privind crearea celor patru batalioane.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite