Kremlinul neagă acuzaţiile potrivit cărora Rusia ar fi încercat să atace cibernetic echipamentul de vot din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţiile potrivit cărora serviciile de informaţii ruse ar fi încercat să atace cibernetic echipamentul de vot din Statele Unite ca parte a eforturilor mai ample de a se amesteca în alegerile prezidenţiale americane sunt false şi nefondate, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Reuters.

„Această afirmaţie nu are absolut nimic de-a face cu realitatea“, a afirmat Peskov în cadrul unei conferinţe telefonice cu reprezentanţi ai presei. „Nu am auzit argumente care să dovedească veridicitatea acestei informaţii. (...) Negăm cu fermitate orice posibilitate ca acest lucru să se fi putut întâmpla“, a continuat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Reacţia Kremlinului vine după ce Departamentul Justiţiei din Statele Unite a acuzat luni un contractor federal de trimiterea unui document clasificat către o sursă media identificată de Reuters ca fiind The Intercept.

Din acest document top-secret al NSA (Agenţia de Securitate Naţională a Statelor Unite) reiese că hackeri care au legături cu serviciul de informaţii al armatei ruse au încercat să pătrundă în sistemul de vot american cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale de anul trecut. 

Potrivit documentului, hackerii au lansat un atac asupra a cel puţin un furnizor de software pentru alegerile din SUA şi au trimis e-mailuri de tip spear-phishing către cel puţin 100 de oficiali  americani.

De asemenea, documentul, ce ar fi putut fi declasificat abia în 2042, dezvăluie noi detalii legate de concluzia agenţiilor de informaţii americane potrivit cărora serviciile ruse au încercat să se infiltreze în sistemul de înregistrare al electorilor în cadrul unor tentative de a o discredita pe democrata Hillary Clinton şi de a-l ajuta pe republicanul Donald Trump să câştige alegerile. Totuşi, acesta nu sugerează că voturile au fost manipulate.

La mai puţin de o oră de la publicarea documentului, Departamentul Justiţiei a acuzat un contractor federal - Reality Leigh Winner - de sustragerea unui document clasificat de la o unitate guvernamentală din statul american Georgia şi trimiterea lui către o sursă media. Pe data de 3 iunie, Winner a fost arestată.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite