Decizia a fost anunţată de oficialii companiei controlată de Kremlin, în contextul în care tensiunile cu aproape toţi consumatorii săi din Europa se intensifică, iar Gazprom este acuzată tot mai des de practici echivalente cu monopol. Pentru ruşi, piaţa din Europa îi generează aproximativ 60% din veniturile obţinute din vânzarea de gaze naturale.

REDUCEREA TARIFELOR CONSOLIDEAZĂ AFACERILE

Gazprom a început astfel să renegocieze contractele cu mulţi dintre clienţii europeni, mai ales ca urmare a crizei economice, a eforturilor iniţiate de capitalele UE pentru eficientizarea energetică şi a competiţiei făcută de producătorii de gaze naturale lichefiate.  Oficialii Gazprom au anunţat că vor rambursa clienţilor 2,7 miliarde de dolari, sumă aferentă anului 2012, cu toate că provizioanele făcute în acest sens se ridicau la 4,4 miliarde de dolari.

Însă renegocierea în jos a preţurilor pentru principalii consumatori europeni nu vor însemna şubrezirea afacerilor Gazprom în Europa. Analiştii sunt de părere că, după ce ruşii au reuşit să ajungă la o înţelegere cu PGNiG, compania care deţine monopolul asupra pieţei de gaze naturale din Polonia, Gazprom îşi va recăpăta cota de 25% din piaţa europeană. Totodată, compania îşi va atinge astfel şi ţinta de a-şi majora cu 10% exporturile către piaţa europeană în 2013, acestea urmând să ajungă astfel la 152 de miliarde de metri cubi.

Gazprom şi-ar putea reduce preţurile pentru consumatorii europeni astfel încât tarifele să ajungă la un nivel comparabil cu cel al pieţei spot (la vedere). În plus, mişcarea ar putea fi una strategică pentru compania rusă, care s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme de lichiditate, în contextul în care derulează programe ample de investiţii, printre care şi construirea unor gazoducte alternative pentru exporturi.