Friedman: Rusia traversează în prezent trei crize - militară, politică şi economică
0Rusia se află în prezent în trei crize: militară, politică şi economică şi încearcă să ascundă această realitate prin intervenţia în Siria, a declarat marţi preşedintele companiei de consultanţă geopolitică Stratfor, George Friedman, care consideră că marele eşec al Moscovei este pierderea Ucrainei, care o lasă fără „adâncimea strategică“ ce i-a oferit un mare avantaj în faţa adversarilor istorici.
Expertul în geopolitică consideră că lumea clădită după sfârşitul Războiului Rece s-a încheiat în 2008, odată cu izbucnirea crizei financiare şi cu intervenţia Rusiei în Georgia, care a semnalat faptul că Rusia vrea un rol mai important pe plan mondial.
Însă posibilităţile Rusiei sunt, în realitate, mult mai reduse în raport cu ambiţiile sale.
„Rusia este simultan in criză militară, politică şi economică. În plus, Rusia a pierdut controlul militar al Ucrainei; este marele său eşec“, a afirmat Friedman la o conferinţă pe teme economice organizată la Bucureşti.
„Smolensk era în mod tradiţional în centrul Rusiei, acum este un oraş de graniţă. Adâncimea strategică a fost pierdută din cauza pierderii Ucrainei. Ruşii nu puteau să lase Ucraina să devină independentă, pentru că, odată Ucaina pierdută, forţele străine sunt la 300-400 de mile de Moscova“, a completat el.
Expertul explică intervenţia Rusiei în Siria prin nevoia de a masca criza profundă în care se află.
„Rusia trebuia să facă ceva în privinţa Ucrainei, dar a eşuat. A eşuat în tentativa de a crea o revoltă în estul Ucrainei. Dacă eşti politician, acest eşec are consecinţe. Rusia încearcă să pretindă că este puternică“, a mai spus Friedman.