Basarabia (1940) - Crimeea (2014) - greşeli - au cedat fără Luptă

Ca şi conducătorii României din 1940 şi cei din Ucraina au cedat fără nici un fel de opoziţie Crimeea. Deşi nu ar fi avut şanse reale de a păstra insula, liderii din Ucraina şi factorii militari aveau obligaţia de a urma exemplul Georgiei, care ca şi Finlanda în 1939, nu a cedat fără a se lupta.

Este ironic modul în care se pot trage paralele între perioada dinaintea celui de al doilea război mondial şi situaţia de astăzi. Acest lucru ne arată că istoria se repetă cu siguranţă şi iată că ne aflăm şi în situaţia de a nu învăţa din greşeli.

În 1939 Rusia a invadat Finlanda. Deşi nu existau şanse reale ca acest stat să reziste în faţa ofensivei sovietice, micul popor nordic a ales să lupte pentru fiecare colţ de pământ. Demnitatea şi curajul i-au evidenţiat în toată lumea, pentru ca ulterior atitudinea faţă de nordici să rămână una favorabilă.

Exemplul Finlandei a fost urmat ulterior, dacă ar fi să tragem o paralelă în timp, de către Georgia în anul 2008. Atunci când Rusia a început provocări folosind minoritatea rusă din regiunile Oseţia şi Abkhazia, georgienii, popor mândru, au decis să nu accepte cedarea fără de luptă. A fost binenţeles un gest simbolic, deoarece liderii georgieni ştiau că nu vor rezista în faţa ofensivei militare ruse. Aşa a şi fost, dar în acel moment, asemenea finlandezilor, au dobândit simpatia comunităţii internaţionale. Este adevărat că au pierdut controlul pe acele regiuni dar nimeni, inclusiv urmaşii, nu le pot reproşa că au fost laşi şi au cedat fără de luptă. Şi ei au primit atunci recomadări  de la occidentali de a nu răspunde la provocări, dar au ales să fie demni.

Acum Ucraina a urmat pratic exemplul prost dat de către România în 1940. Nici Ucraina acum şi nici România de atunci nu aveau nici o şansă în faţa Rusiei, dar aveau obligaţia de a nu ceda fără de luptă. E un principiul al logicii.

Românii i-au sancţionat pe liderii de atunci, ucrainienii nu au cum să o facă.

Tot trăgând o paralelă, este ironic cum România a fost sfătuită de aliaţi în 1940 să nu provoace Rusia şi că cel mai bine este să accepte noua situaţie. Nu e vorba aici de dorinţa Marilor Puteri de a nu vedea victime româneşti, de simpatia lor faţă de români,  ci de comoditatea liderilor şi factorilor economici de a nu se vedea antrenaţi într-un conflict care nu este aparent al lor şi din care nu au nimic de câştigat ci doar de pierdut.

Aceleaşi fraze de atunci au fost acum recomandate liderilor de le Kiev, spunându-le să nu răspundă la provocări, să nu se lase antrenaţi, să accepte o rezolvare amiabilă.... Iată că acceptul României a însemnat mai bine de jumătate de secol de ocupaţie rusă a Basarabiei, iar ea continuă şi astăzi prin statalismul moldovenist subordonat intereselor Kremlinului.

Ucraina ar fi trebuit să mimeze cel puţin lupta şi asta pentru a apăra demnitatea poporului ucrainian. Această cedare va lăsa o pată neagră a dezonoarei pe istoria statului vecin, aşa cum şi cedarea Basarabiei a lăsat asupra istoriei României.

Istoricii de acum şi urmaşii celor de atunci critică cu ardoare greşelile făcute atunci de către liderii României. Văzând însă situaţia în care ne aflăm astăzi am tentaţia să cred că acestea se vor repeta dacă ar fi să fim puşi în aceeaşi situaţie.