Academia de agăţat din Rusia: să găseşti un bărbat cu bani este o adevărată profesie
0
Un jurnalist britanic de origine rusă a adunat într-un volum detalii despre cum este să participi la cursurile moderne ale „academiei de agăţat“, adică despre cum să încerci să pui mâna pe un bărbat cu bani.
Peter Pomeranţev, jurnalist britanic de origine rusă, descrie în volumul său „Nimic nu este adevărat şi totul este posibil“ (Nothing is True and Everything is Possible) cum este să fii înscris la academia modernă rusă care te învaţă să pui mâna pe un partener bogat, notează „Business Insider“.
„Teoria afacerilor ne învaţă o lecţie importantă: totdeauna cercetaţi dorinţele consumatorului. Aplicaţi acest principiu şi când căutaţi un bărbat cu bani. La prima întâlnire este o regulă-cheie: nu vorbiţi despre voi însevă. Ascultaţi-l pe el, priviţi-l cu fascinaţie, aflaţi-i dorinţele, studiaţi-i hobbyurile. Şi apoi schimbaţi-vă comportamentul potrivit acestor nevoi“, spune una dintre instructoare, citată de jurnalist.
Găsirea unui bărbat cu bani este un adevărat meşteşug, o profesie. În interiorul clădirii unde se ţin cursurile există holuri de marmură, oglinzi uriaşe şi detalii pictate cu auriu. Alături de aceste săli se află un spa şi un salon de înfrumuseţare: participi la lecţii de agăţat şi apoi te duci la epilat şi la solar.
Profesoara este o roşcată de peste 40 de ani, cu licenţă în psihologie, cu un zâmbet şiret şi o voce ascuţită. „Nu purtaţi niciodată bijuterii la prima întâlnire, bărbatul trebuie să creadă că sunteţi sărace. Făceţi-l să vrea să vă cumpere bijuterii. Sosiţi la întâlnire într-o maşină veche – făceţi-l să vrea să vă cumpere una luxoasă“, continuă profesoara.
Studentele academiei îşi iau notiţe cu foarte mare atenţie. Ele au plătit 1.000 de dolari pentru fiecare săptămână a cursului. Există zeci de asemenea „studente“ în Moscova şi Sankt Petersburg, în colegii cu denumiri ca „Şcoala Gheişelor“ sau „Cum să fii o femeie adevărată“.

Bărbaţii bogaţi sunt cunoscuţi ca „forbeşi“ (după lista celor mai bogaţi din revista Forbes), iar fetele care îi doresc se numesc „vite“. Este o piaţă de desfacere: sunt zeci, nu, sute de „vite“ pentru fiecare „forbes“, continuă jurnalistul, citat de „Business Insider“.
„Duceţi-vă într-o zonă bogată a oraşului. Staţi cu o hartă în mână şi prefaceţi-vă că v-aţi pierdut. Un bărbat bogat vă poate sări în ajutor acolo“, spune instructoarea.
Copertă carte „Nimic nu este adevărat şi totul este posibil“ (Nothing is True and Everything is Possible) de Peter Pomeranţev
„Vreau un bărbat puternic“
„Îmi doresc un bărbat care se poate întreţine, puternic. Care să mă facă să mă simt în siguranţă“, explică Oliona, folosind limbajul specific unei absolvente. Ea vrea să spună că îşi doreşte un bărbat cu bani.
Oliona locuieşte într-un apartament mic, sclipitor, împreună cu un căţel mic şi nervos. Apartamentul este situat pe una dintre străzile care conduc spre „cuibul“ milionarilor – Rublevka, unde „sponsorul“ se poate opri cu uşurinţă în drum spre casă.
Oliona a venit la Moscova din Donbas, regiunea minieră ucraineană controlată de mafioţi în anii '90. Mama ei era coafeză. Când a sosit în Moscova, Oliona nu avea nimic, astfel a fost stripteuză la un cazino unde şi-a cunoscut „sponsorul“ actual.
Câştigă mediu pentru o amantă profesionistă: are apartamentul, primeşte 4.000 de dolari pe lună, deţine o maşină şi, de două ori pe an, se duce o săptămână în vacanţă în Turcia sau Egipt.
„Tot ce vedeţi aici e al lui. Eu nu deţin nimic“, spune Oliona, uitându-se la apartamentul ei ca la un decor de teatru, ca şi cum ar locui altcineva acolo, spunând că „sponsorul“ ei a început s-o ignore şi sperând că-şi va găsi pe altcineva.
Bineînţeles că sper la un «forbes» real, dar în cel mai rău caz mă voi mulţumi cu un milionar prost care a venit din provincie, sau cu un expat plicticos. Sau cu un bătrân dezgustător, Oliona, absolventă a Academiei de agăţat
Însă nimeni nu ştie ce le aşteaptă pe studentele academiei de agăţat. Aceasta este prima generaţie care tratează acest subiect ca pe o carieră. Oliona are în spatele ei un orăşel ucrainean controlat de mafie şi în viitor Dumnezeu ştie ce, notează Peter Pomeranţev în cartea sa.