Venezuela închide frontierele şi sporeşte securitatea înainte de alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele interimar al Venezuelei, Nicolas Maduro FOTO Reuters
Preşedintele interimar al Venezuelei, Nicolas Maduro FOTO Reuters

Venezuela a ordonat marţi închiderea frontierelor şi sporirea securităţii înainte de alegerile prezidenţiale de duminică, după ce a denunţat un complot american pentru asasinarea preşedintelui interimar Nicolas Maduro, relatează AFP.

Autorităţile vor exercita un "control strict al deplasărilor la frontieră a persoanelor, vehiculelor şi mărfurilor pe cale terestră", a anunţat ministrul venezuelean de Interne Nestor Reverol.

Alegerile de duminică sunt organizate în urma morţii preşedintelui Hugo Chavez, decedat la 5 martie din cauza cancerului. Maduro, care a fost desemnat succesorul său, este favoritul scrutinului, în faţa liderului opoziţiei Henrique Capriles.

Guvernul de la Caracas ia de obicei decizia de a închide frontierele cu Brazilia şi Columbia, însă doar înainte de scrutinul prezidenţial.

Măsura, care va rămâne în vigoare până luni dimineaţă, intervine în timp ce Maduro a acuzat recent foşti diplomaţi americani ca au angajat asasini din "dreapta salvadoriană" care ar fi, conform acestuia, deja în Venezuela pentru a îl asasina.

Închiderea frontierelor a fost adoptată din cauza raporturilor serviciilor secrete care prezentau "elemente generatoare de violenţă" căutând să "creeze un climat de destabilizare", a continuat Reverol, care a anunţat începerea căutărilor pentru descoperirea persoanelor intrate ilegal pe teritoriul ţării.

Preşedintele de stânga din Salvador, Mauricio Funes, a declarat marţi că a solicitat deschiderea unei anchete în legătură cu membrii dreptei. "Putem cel puţin să investigăm plângerea" lui Maduro.

Un dispozitiv special de 125.000 de membri ai forţei publice este de asemenea prevăzut să supravegheze mai ales cele 13.600 birouri de vot.

Securitatea va fi de asemenea sporită în jurul instalaţiilor electrice, autorităţile anunţând că au arestat 17 angajaţi publici pe cale de a realiza acte de sabotaj pentru a perturba procesul electoral.

La rândul lor, cei doi candidaţi prezidenţiali, care au dus o campanie foarte tensionată, s-au angajat marţi să respecte rezultatul scrutinului.

Maduro a semnat, "în numele păcii" un document în acest sens propus de Consiliul naţional electoral (CNE) în timp de Capriles a promis să "respecte şi să asigure respectarea voinţei suverane", semnând propriul său document.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite