Venezuela: alegerile prezidenţiale vor avea loc la mijlocul lunii aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Discipolul” Nicolas Maduro depune jurământul în faţa coşciugului în care se află Hugo Chavez FOTO Reuters
„Discipolul” Nicolas Maduro depune jurământul în faţa coşciugului în care se află Hugo Chavez FOTO Reuters

Venezuelenii vor fi chemaţi la urne cel mai probabil la mijlocul lunii aprilie, notează Reuters citând surse din interiorul biroului electoral.

În timp ce cei din opoziţie vor să stabilească alegerile pentru data de 14 aprilie, cei din guvern ar vrea ca aceastea să fie organizate la 13 aprilie, data simbolică pentru regimul Chavez, scrie Reuters. În aprilie 2002, „El Comandante” a fost victima unei lovituri de stat eşuate. Iubirea şi loialitatea poporului său l-au readus la putere în doar două zile de când fusese înlăturat.

Sondajele de opinie îl dau câştigător pe Nicolas Maduro, preşedintele interimar al Venezuelei, însă opoziţia vrea ca epoca „chavismului” să ia sfârşit. „Vrem noi alegeri acum. Vrem o schimbare. Ne-am săturat de epoca Chavez. Au trecut 14 ani”, a declarat o bucătărească dintr-un restaurant din Caracas.

Aşa cum ar fi vrut mentorul său, Maduro a preluat frâiele Venezuelei, depunând vineri jurământul în faţa Parlamentului ţării.

Contracandidatul lui Maduro este Henrique Capriles, care a fost înfrânt de Hugo Chavez în cursa prezidenţială din toamna anului trecut.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite