Un fost ministru brazilian, condamnat la închisoare după ce poliţia a găsit valize cu peste 16 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
valize bani

Un fost ministru brazilian a fost condamnat la închisoare vineri, după ce poliţia a descoperit amprentele sale pe valize cu peste 16 milioane de dolari, aflate într-un apartament pe care l-a folosit fostul oficial în oraşul Salvador, relatează AFP.

Banii, aflaţi în valize şi cutii de carton, au fost găsiţi marţi, în cadrul anchetei privind frauda de la banca de stat Caixa Economica Federal. Lima a lucrat la această bancă în timpul preşedintei Dilma Rousseff.

Ofiţerii au avut nevoie de 14 ore pentru a număra banii.

Poliţia federală l-a arestat pe Geddel Vieira Lima, în vârstă de 58 de ani, şi l-a escortat în Brasilia. Suspectul se afla deja în arest la domiciliu, fiind suspectat de obstrucţionarea justiţiei.

„Ţinând cont de gravitatea situaţiei”, judecătorul Vallisney de Souza a apreciat “necesitatea urgentă” de a-l trimite pe Vieira Lima la închisoare, pentru că arestul la domiciliu ar fi “ineficient” în acest stadiu.

Poliţia l-a arestat şi pe Gustavo Pedreira, şeful Protecţiei Civile din statul Salvador, care a fost identificat drept “emisarul” lui Lima, care ar fi participat la operaţiunea de spălare de bani.

Judecătorul a ordonat şi percheziţionarea locuinţei mamei lui Lima, în căutarea de noi dovezi.

Timp de mai mulţi ani, Vieira Lima a fost unul dintre confidenţii preşedintelui Michel Temer. Acesta a demisionat anul trecut şi a fost plasat în arest la domiciliu în luna iulie. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite