Un adjunct al liderului Statului Islamic a fost ucis într-un raid irakian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adjunct al liderului reţelei extremiste Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi şi fost comandant al trupelor lui Saddam Hussein a fost ucis într-un raid al forţelor aeriene irakiene desfăşurat în oraşul Barwana, la est de Haditha.

Assi Ali Mohammed Nasser al-Obeidi era un important comandant militar al Statului Islamic în vestul Irakului şi estul Siriei, a precizat Comandamentul comun de operaţiuni din Irak, potrivit CNN.

Obeidi a fost comandant de brigadă în forţele speciale din cadrul Gărzilor Republicane ale fostului dictator irakian Saddam Hussein, fiind deţinut la închisoarea americană Camp Bucca şi la Abu Ghraib, de unde a reuşit să evadeze, a declarat un purtător de cuvânt al Comandamentului comun de operaţiuni irakian, colonelul Mohammed Ibrahim.

Coaliţia anti-SI condusă de Statele Unite a anunţat la sfârşitul lunii decembrie că mai mulţi comandanţi din cadrul SI au fost ucişi recent. Unul dintre liderii ucişi avea legături cu organizatorul atentatelor din 13 noiembrie de la Paris, a precizat un purtător de cuvânt al coaliţiei.

Colonelul Steve Warren a afirmat că zece lideri ai Statului Islamic care acţionau în Irak şi Siria, „inclusiv organizatori ai unor atacuri externe“, care plănuiau să atace ţinte occidentale, au fost ucişi în raidurile aeriene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite