Turcia: mizele din spatele cortinei

În aceste zile, în Turcia se întâmplă ceva cu totul nou, ceva ce poate fi interpretat la prima vedere drept o continuare „sui generis” a „primăverii arabe”:  revolta tinerilor împotriva unui regim conservator acuzat de comportament dictatorial şi de evoluţie  cu tentă fundamentalistă.

Ce este nou?

• Pentru prima oară în şirul revoltelor urbane de tip indignados , motivaţia primară nu o reprezintă  problematica socială sau economică, ci una ecologistă. Motivaţia respectivă este specifică grupurilor protestatare altermondialiste sau ecologist ultra-militante tip Greenpeace. Introduce deci în paradigma revoltelor urbane acest tip special de demonstranţi şi, iarăşi noutate absolută, îi integrează chiar în nucleul iniţial de protestatari, foarte posibil odată cu pachetul lor de revendicări politice specifice, mult mai amplu decât păstrarea unei zone verzi...  
• Noutate absolută, mişcarea de protest capătă extraordinar de rapid o tentă anti-islamist-fundamentalistă şi anti-conservatoare, lucru care nu s-a mai întâmplat nicăieri în spaţiul Maghrebului “primăverii arabe”, cea al cărei succes a fost transformat tocmai într-o victorie fără precedent a islamiştilor radicali.  
• Armata nu a ieşit din cazărmi, ciocnirile, chiar extrem de brutale, având loc doar între manifestanţi şi forţele special anti-manifestanţie ale poliţiei turce. Semnal foarte important, iarăşi cu totul deosebit de turnura evenimentelor parcă trase la indigo din spaţiul maghrebian. Important şi dacă ne gândim la seria de evenimente care au dus la decapitarea unor întregi zone de comandament în armata turcă în ultimii ani.  
• Pentru prima data, cvasi-instantaneu, atât SUA cât şi Uniunea Europeană au reacţionat foarte rapid, punând în gardă guvernul Erdogan asupra folosirii excesive a forţei, decredibilizându-l instantaneu, ostilizând opinia publică internaţională şi provocând efecte economice negative imediate pe burse. În acelaşi timp, închizând imediat orice discuţie posibilă în imediat asupra unei eventuale aderări a Turciei la UE.

Temerile sunt enorme.

• O eventuală destabilizare a Turciei ar crea probleme imense, cvasi-insurmontabile la marginea teritoriului UE, ar fragiliza echilibrul care ţine şi aşa de un fir de păr din Orientul Apropiat, ar deschide un nou front de instabilitate la marginea Siriei, exact în momentul în care se pregăteşte Summitul UE-Rusia unde marile puteri ar trebui să se pună de acord asupra unei atitudini comune faţă de regimul Assad şi viitorul ţării.  
• O stare de instabilitate în Turcia devine automat o problemă de securitate majoră pentru NATO şi pentru întregul flanc de sud-est al Alianţei, şi aşa marcat de tensiunile sociale majore din Grecia şi Cipru şi care au dus deja la apariţia la nivel de formaţiune parlamentară democratic aleasă a unui partid de inspiraţie pur nazistă în Grecia. Să nu uităm că în Turcia există bazele aeriene americane de la Izmir şi Incirlick, la Izmir aflându-se şi componenta de comandament aerian NATO precum şi, mai nou, sisteme de rachete PATRIOT, iar la Malatya se află baza de lansare de rachete strategice,  unde NATO  a instalat un nou tip de radar american de tip AN/TPY-2 (în bandă X).   
•  Prelugirea situaţiei tensionate din Turcia poate pune, la limită, o problemă în ce priveşte controlul strâmtorilor, problemă foarte serioasă atâta timp cât nimeni nu poate estima dezvoltările din jurul Canalului de Suez, de mult timp evocat în retorica foarte inflamată a Fraţilor Musulmani…  
• De o eventuală continuare a situaţiei incerte poate încerca să profite partidul kurd PKK, cel  care militează pentru naşterea Marelui Kurdistan, format în parte prin independenţa unor regiuni care fac parte acum din Turcia.  
• Evoluţia Turciei spre o formă de guvern apropiat islamismului fundamentalist ar avea consecinţe imposibil de evaluat asupra echilibrului de forţe nu numai în Orientul Apropiat, ci şi cu mult mai departe, spre inima Asiei şi statele sale musulmane desprinse din fosta URSS sau în arcul de cerc care acoperă tot sudul Mediteranei, acolo unde domneşte acum Sharia, legea islamică….  

În spaţiul a doar câteva zile, acestea au devenit teme prioritare pentru securitatea europeană, cea a Orientului Apropiat şi pentru relaţia între marile puteri implicate, ca întotdeauna în istorie, într-un imbroglio ucigaş de interese care vorbeşte despre controlul strâmtorilor, al rutelor de transport comercial între Europa şi Asia, al celor de transport energetic. Deocamdată, cortina este încă trasă şi evenimentele nu au evoluat spre zona exploziei deschise. Zarurile încă se mai aruncă…