Turcia ar fi făcut presiuni asupra aliaţilor din NATO să trateze Belarusul cu mai multă îngăduinţă, după deturnarea avionului Ryanair

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Erdogan, preşedintele Turciei / FOTO Arhivă
Recep Erdogan, preşedintele Turciei / FOTO Arhivă

Potrivit unor diplomaţi citaţi de  Reuters, Turcia ar fi făcut presiuni asupra aliaţilor din cadrul NATO pentru a reacţiona moderat faţă de deturnarea de către Belarus a unui avion de pasageri pentru a reţine un jurnalist critic faţă de puterea de la Minsk.

Alianţa formată din 30 de aliaţi a dat publicităţii miercuri un comunicat de două paragrafe prin care condamnă aterizarea forţată a unui zbor al Ryanair pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici, dar nu include niciuna dintre măsurile punitive pentru care au insistat ţările baltice şi Polonia, scrie Reuters.

Comunicatul a fost de asemenea mai puţin dur decât remarcile publice ale secretarului general al NATO Jens Stoltenberg, care a numit incidentul o „deturnare de stat” şi l-a calificat drept „revoltător”.

Ankara a insistat ca orice menţiune favorabilă sprijinirii pentru sancţiunilor occidentale asupra Belarusului şi apelurile la eliberarea deţinuţilor politici din această ţară să fie lăsate în afara textului, au spus cei doi diplomaţi. 

O parte din text în care se ameninţa cu suspendarea cooperării NATO cu Belarus a fost de asemenea înlăturată, au adăugat ei.

Unele voci susţin că Ankara ar putea încerca să-şi menţină legăturile cu Moscova, cel mai apropiat aliat al Belarusului, şi să menţină legăturile cu Belarus prin intermediul Turkish Airlines, care are zboruri zilnice la Minsk. O altă posibilitate ar putea fi determinarea Turciei în a-i atrage pe turiştii ruşi în această vară, după pandemia de coronavirus.

Ministerul de Externe de la Ankara nu a răspuns unei solicitări a agenţiei Reuters de a comenta aceste informaţii.

„Comunicatul Consiliului Nord-Atlantic privind Belarus a fost convenit prin consens de toate cele 30 de ţări aliate. Nu intrăm în detalii asupra detaliilor discuţiilor din Consiliul Nord-Atlantic, care sunt confidenţiale”, a declarat un oficial al NATO.

Unul dintre diplomaţi susţine că Stoltenberg a obţinut acordul tuturor aliaţilor, inclusiv al Turciei, pentru textul final publicat pe site-ul NATO, pentru a evita orice posibile divizări publice.

Insistenţa Turciei asupra unui text mai rezervat a deranjat un număr de aliaţi, în special Polonia, Lituania şi Letonia, care insistaseră asupra unui limbaj mai dur.

Un al treilea diplomat susţine că rezerva Ankarei a avut drept scop principal utilizarea altor formulări decât cele ale Uniunii Europene, care a prezentat mai multe propuneri de sancţiuni. Printre acestea se află o interdicţie de a pătrunde în spaţiul aerian al UE pentru liniile aeriene belaruse, împiedicare liniilor aeriene din Belarus de a folosi aeroporturile UE şi apelul la liniile aeriene din blocul comunitar de a evita Belarusul.

„Mulţi aliaţi au fost nemulţumiţi de Turcia. Era important pentru NATO să răspundă şi este neclar de ce Ankara ar vrea să-l apere pe (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko”, a declarat un diplomat european prezent la discuţii.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite