Tratatul de Interzicere a Armelor Nucleare, ratificat de 50 de ţări. SUA au adresat o scrisoare statelor semnatare, cerându-le să se retragă
0O ştire extraordinară, absolut reală şi fastuos de inutilă. Desigur, în sine, ştirea este dătătoare de speranţă şi de încredere în capacitatea speciei umane de a putea opri ciclul dement al violenţei cu care-şi constuieşte bazele propriei sale destrucţii.
Într-adevăr, ce semnal ar putea fi mai important pentru viitorul supravieţuirii noastre pe Terra decât acesta dat de ONU: Hondurasul a devenit cea de-a 50-a ţară care a ratificat Tratatul internaţional care interzice armele nucleare, ceea ce înseamnă că, peste 90 de zile, prevederile sale sunt aplicabile pe scară mondială. Adică, tehnic vorbind (dar numai strict tehnic) peste trei luni, conform celor scrise în Tratat, se poate purcede la eliminarea totală a armelor nucleare, deziderat major al multor dintre ţările lumii şi, extrem de posibil, singura şansă reală de a evita ajungerea la distrugerea totală a planetei în cazul iniţierii unui atac nuclear.
Acest grafic prezintă o estimare a numărului de focoase nucleare deţinute de fiecare ţară în iulie 2019.
Vi se pare logic şi evident şi, în consecinţă, vă trece un uşor fior de speranţă în viitorul de aur al planetei? Să nu vă treacă.
Colegii de la Associated Press au obţinut textul scrisorii adresate de SUA către ţările care ratificaseră deja Tratatul înaintea Hondurasului, cerându-le pe un ton decis să-şi retragă fie semnăturile, fie instrumentele de ratificare, afirmând că cele 5 mari puteri nucleare (SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa) precum şi toate ţările din NATO „îşi exprimă opoziţia din cauza posibilelor consecinţe ale Tratatului...cu toate că recunoaştem drepturile dumneavoastră suverane de a semna sau ratifica Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare, credem că aţi făcut o eroare strategică şi ar trebui să retrageţi instrumentul dvs de ratificare sau de intrare în Tratat“.
E clar că, din acest moment, Tratatul devine doar o exprimare de bune intenţii absolut complet şi iremediabil lipsită de finalitate şi considerat de orice echipă de negociatori drept pură pierdere de timp. Împiedicând nu numai discuţiile discrete despre viitorul tratat privind armele nucleare ci şi posibilităţile jocurilor şi mai discrete care vizează posibile viitoare reglementări extrem de severe în cazul puterilor non-statale care, aşa cum se întâmplă acum, joacă intens pe piaţa achiziţiilor de materiale şi tehnologii nucleare.
Nefericitul Tratat cerea tururor Statelor semnatare ca "niciodată şi în niciun fel de circumstanţă să dezvolte, produce, manufactura sau de a dobândi în orice alt mod sau poseda sau stoca arme nucleare su instalaţii nucleare explozive". Ca să vă faceţi o idee asupra atmosferei de entuziasm umanist de la sediul Naţiunilor Unite, aveţi aici o poveste chiar frumoasă dacă nu ştiam celelalte jocuri care împing ONU, chiar şi atunci când s-ar putea face ceva, într-o zonă de completă inutilitate şi lipsă de relevanţă. Şi găsiţi şi argumentele cu care puterile nucleare, în frunte cu SUA, s-au opus atât de serios.
Asta e lista celor 50 de ţări semnatare.
Notă: două ţări semnatare ale Tratului nu sunt considerate în mod oficial a face parte dintre cele 193 naţiuni membre ONU: Autoritatea Palestiniană şi Vaticanul. Dar ambele entităţi au statutul de state nemebre, ceea ce le conferă putere de semnătură pe tratatele şi acordurile ONU.
Dar, în ciuda a orice, a tuturor acestor semnale îngrozitor de depresive, continui să cred că şi în acest caz am putea identifica o urmă de speranţă: în cazul în care actuala generaţie de lideri va suporta decontul cumplit de neprofesioniste gestionări ale pandemiei, lumea va fi obligată să caute un nou tip de echilibru. Poate, în acel moment, sub o asemenea presiune de schimbare de generaţie va fi posibilă şi una de mentalitate. Ea oricum va urma, gândiţi-vă la modul şi momentul în care a apărut Organizaţia Naţiunilor Unite în urma celei de-a doua mari conflagraţii mondiale, cu un final determinat de folosrea de către SUA, pentru prima oară în istorie, a unei arme nucleare.
Şi atunci, cine ştie, lumea va fi gata să reevalueze necesitatea absolută a unui asemenea Tratat al supravieţuirii noastre comune.