SONDAJ Aproximativ 75% dintre brazilieni susţin protestele din ţara lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 75% dintre brazilieni susţin mişcările de protest care au loc în Brazilia în această perioadă, conform primului sondaj pe acest subiect realizat după începerea mişcărilor de stradă şi publicat sâmbătă de revista „Epoca“.

Preţul şi calitatea transportului în comun reprezintă principalele motive ale acestei suţineri, fiind urmate şi de calitatea îndoielnică a clasei politice şi de nivelul ridicat de corupţie care cangrenează întreaga ţară, conform acestui sondaj realizat de Institutul Ibope pe un eşantion reprezentativ de 1008 persoane din 79 de oraşe de pe întreg teritoriul Braziliei.

Sistemul de sănătate este considerat, de 78% dintre brazilieni, cel mai afectat, în ţara cu 194 de milioane de locuitori.

Potrivit agenţiei France Presse, sondajul realizat în perioada 19-20 iunie are o marjă de eroare de +/-3%.

Între timp, în ţară, protestele s-au înmulţit: zeci de mii de brazilieni au manifestat sâmbătă, 22 iunie, în peste 100 de oraşe, în ciuda faptului că preşedinta Dilma Rousseff a promis că va lupta pentru reformarea sistemului public. Tinerii din clasa de mijloc, cei care animă de altfel aceste proteste, şi-au exprimat deja scepticismul cu privire la aceste promisiuni.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite