Alegeri prezidenţiale în Siria, la trei ani după izbucnirea războiului civil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 15 milioane de cetăţeni sirieni sunt aşteptaţi, marţi, la urne pentru a vota noul preşedinte al ţării, deşi mulţi oficiali occidentali consideră că scrutinul este doar o „farsă”, actualul şef de stat, Bashar al-Assad, urmând să obţină fără probleme cel de-al treilea mandat, relatează BBC.

Forţele de ordine din ţară au anunţat că securitatea în principalele oraşe a fost sporită, pentru a permite cetăţenilor să ajungă în siguranţă la urne. Cu toate acestea, scrutinul prezidenţial din Siria are loc după mai bine de trei ani de război între forţele aliate guvernului şi organizaţiile rebele.

În premieră pentru alegerile din Siria este că de această dată vor exista mai mulţi candidaţi pentru fotoliul prezidenţial. Până acum, Hafez al-Assad şi fiul său Bashar al-Assad, cei care au condus Siria din 1970, nu au mai avut parte de contracandidaţi în scrutinele prezidenţiale.

Corespondenţii BBC informează că ceilalţi doi candidaţi, Maher Hajjar şi Hassan al-Nouri, nu au reuşit să realizeze o campanie electorală suficient de puternică pentru a îi crea probleme actualului şef de stat.

Într-o intervenţie publică, premierul Wael al-Halqi a declarat că ziua alegerilor va fi una „istorică” pentru Siria, deoarece „va dovedi întregii lumi că poporul din această ţară poate să îşi decidă propriul conducător”.

Pe de altă parte, liderul opoziţiei siriene, Ahmad Jarba, a cerut sirienilor să boicoteze scrutinul prezidenţial. „Îi rugăm pe sirieni să rămână în casele lor şi să nu participe la nişte alegeri sângeroase organizate de regim”, a declarat Jarba, avertizând totodată că în ziua scrutinului s-ar putea produce mai multe atentate.

Ministerul sirian de Interne a anunţat că există 15,8 milioane de cetăţeni cu drept de vot, atât în ţară, precum şi peste hotare. De asemenea, oficialii au precizat că pentru scrutinul de marţi au fost pregătire peste 9.000 de secţii de votare.

Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), războiul civil din Siria a provocat moartea a peste 150.000 de persoane. De asemenea, circa 6,5 milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească zonele natale, 2,6 milioane dintre ei fiind nevoiţi să îşi construiască o nouă viaţă în străinătate.


Citeşte şi:

În plin război civil, Siria lansează o campanie pentru a atrage turişti străini

În timp ce jumătate din populaţia ţării a fost nevoită să fugă din cauza luptelor dintre rebeli şi armată, puterea de la Damasc face tot posibilul să arate că preşedintele Bashar al-Assad are o agendă încărcată.

Franţa acuză Siria că a continuat utilizarea armelor chimice

Ministrul france de Externe, Laurent Fabius, a acuzat, marţi, în mod public regimul sirian condus de Bashar Al-Assad că a continuat utilizarea armelor chimice în luptele împotriva rebelilor, informează cotidianul „Le Monde”, ediţia electronică.

Siria a dat startul campaniei prezidenţiale, în timp ce războiul continuă să distrugă ţara

Noi portrete ale preşedintelui în exerciţiu Bashar al-Assad au apărut duminică pe geamurile maşinilor şi pe postere uriaşe, ocupând străzile Damascului, după ce Siria a dat startul campaniei electorale pentru alegerea viitorului preşedinte, în ciuda războiului civil care a devastat oraşe întregi din Siria şi care făcut sute de mii de morţi şi milioane de refugiaţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite