Siria: Inspectorii OIAC au prelevat probe din Duma pentru a determina dacă au fost folosite arme chimice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de inspectori de la Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice (OIAC) a prelevat, sâmbătă, probe dintr-o zonă a oraşului dirian Duma, pentru a determina dacă astfel de arme au fost folosite pe 7 aprilie, relatează Reuters.

Într-un comunicat transmis de agenţie, OPCW spune că va evalua şi va decide dacă echipa trebuie să facă o a doua vizită în Duma.

Probele vor fi transportate în Olanda şi, mai departe, în laboratoarele reţelei organizaţiei pentru a fi analizate.

Pe baza analizei rezultatelor probelor şi pe alte informaţii şi materiale prelevate de echipă, va fi întocmit un raport şi predat statelor membre ale organizaţiei, se mai arată în comunicat.

OIAC investighează folosirea armelor chimice în Siria din 2014. Inspectorii au încercat să ajungă în Duma de mai multe zile, dar au fost întârziaţi de măsurile de securitate din zonă.

Echipa OIAC va încerca să determine dacă au fost folosite aici arme chimice şi, dacă da, care sunt acestea. Organizaţia nu este mandatată să concluzioneze care parte implicată în conflictul sirian le-a folosit.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite