Raport OCDE: Profesorii din toată lumea muncesc mai mult, dar câştigă tot mai puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salariile profesorilor, în scădere
Salariile profesorilor, în scădere

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică vorbeşte despre „tendinţe îngrijorătoare“ în rândul profesorilor, care câştigă tot mai puţin şi muncesc din ce în ce mai mult.

Profesorii din Ghana predau la clase de 50 de elevi, nu au un salariu bun şi nici un loc de muncă sigur“, susţine Ama Ntiedu, o profesoară în vârstă de 25 de ani, citată într-un articol publicat pe site-ul „Deutsche Welle“.

Cu toate acestea, dascălii africani se bucură de respect, tendinţă mai puţin întâlnită în alte state de pe Glob. Astfel, chiar dacă salariul este mic, mulţi tineri încă doresc să devină profesori.

Vedem asta în multe ţări, reputaţia unei profesii depinde numai parţial de salariu“, susţine Andreas Schleicher, unul dintre autorii raportului. În Finlanda, potrivit aceleiaşi surse, profesorii primesc salariul mediu pe economie, dar sunt respectaţi. Situaţia este similară în Marea Britanie şi în Europa de Est, arată Schleicher.

Potrivit sondajului OCDE, salariile profesorilor au scăzut, între 2009 şi 2011, în statele membre OCDE, pentru prima dată în 10 ani. În timp ce veniturile acestora au fost reduse, în medie, cu două procente, în alte ţări tăierile de salarii au fost mult mai severe. În Grecia, salariile dascălilor au scăzut cu 17%, iar situaţii asemănătoare s-au întâlnit şi în Ungaria, Irlanda sau Spania.

Printre statele care nu sunt membre ale OCDE, salariile profesorilor au început să scadă cu mai mult timp în urmă, situaţia fiind „foarte gravă în ţările din Africa Subsahariană, în multe ţări din sud-estul Asiei şi America Latină“.

De asemenea, o altă problemă o reprezintă faptul că tinerii sunt din ce în ce mai puţin atraşi de o astfel de carieră. Astfel, 50% dintre profesorii din Germania, Italia şi Suedia au împlinit deja 50 de ani şi există riscul ca, atunci când aceştia se vor pensiona, şcolile să se confrunte cu o lipsă de personal.

„Dacă vrei să ai candidaţi capabili“ pe astfel de posturi, „trebuie să îi plăteşti pe măsură“, conchide Schleicher, atrăgând atenţia asupra lipsei de investiţii în sistemul de învăţământ.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite