Putin susţine că vrea stabilizarea „puterii legitime“ în Siria şi se declară îngrijorat de cei 4.000 de cetăţeni ruşi care luptă de partea Statului Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul Rusiei în Siria este „stabilizarea puterii legitime“ şi a da o „lovitură decisivă“ terorismului, susţine preşedintele rus Vladimir Putin, în contextul reluării negocierilor asupra conflictului sirian.

„Noi nu am stabilit obiectivul de a ne amesteca în afacerile interne ale Siriei“, unde Rusia intervine militar din septembrie 2015 în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad, a dat asigurări Putin, în timpul unei întâlniri cu ofiţeri din flota rusă care s-au întors acasă din această ţară sfâşiată de război, transmite agenţia de presă AFP, preluată de Agerpres.

Rusia are „sarcina de a stabiliza puterea legitimă în Siria şi a da lovitura decisivă terorismului internaţional“, a adăugat preşedintele rus, un aliat fidel al regimului de la Damasc.

După aproape şase ani, războiul din Siria s-a soldat cu peste 310.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate.

Aceste declaraţii survin în contextul în care discuţiile de pace între reprezentanţii regimului sirian şi ai opoziţiei se reiau joi la Geneva, iar rebelii sirieni pro-turci au anunţat „eliberarea totală“ a oraşului Al-Bab, ultimul fief în nordul Siriei al grupării jihadiste Stat Islamic (SI).

În ianuarie, Rusia şi-a retras grupul de portavioane din apele siriene, după ce a anunţat în decembrie că prezenţa sa militară în Siria va fi „redusă“.

Grupul naval ce cuprinde în special singurul portavion rus în serviciu, Amiral Kuzneţov, „a adus prejudicii semnificative grupurilor teroriste“ şi a contribuit la „crearea condiţiilor pentru continuarea discuţiilor de pace între guvernul sirian şi opoziţia armată“, s-a felicitat Putin.

Totodată, preşedintele rus a declarat că aproximativ 4.000 de compatrioţi de-ai săi luptă pentru Statul Islamic.

„Aproximativ 4.000 de cetăţeni ruşi şi circa 5.000 de cetăţeni din (ţări ale) fostei URSS“ luptă de partea Statului Islamic, reprezentând o „ameninţare enormă“ pentru Rusia, a subliniat liderul de la Kremlin.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite