Primele ţări din lume care intră în 2021. Tradiţii şi obiceiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
anul 2021

Primele ţări din lume care intră în 2021 - Samoa şi Kiribati în Pacificul de Sud - au mai puţin de sărbătorit decât de obicei, în timp ce ambele sunt rupte de lume din cauza COVID-19 şi se confruntă cu ape în creştere din cauza schimbărilor climatice.

2021 vine prima dată pentru locuitorii din Insula Crăciunului (Kiritimati) şi Samoa, la 12:00, ora României. Vor urma Insulele Chatham, Noua Zeelandă.

Cartierul de afaceri din Apia, capitala Samoa, se luptă să revină la normal după inundaţiile provocate de furtuni şi din cauza veniturile pierdute în timp ce ţara şi-a închis frontierele aproape tot anul 2020 pe fondul pandemiei de COVID-19.

"Unele dintre aceste afaceri ar putea fi închise definitiv", avertizează ziarul Samoa Observer într-un editorial. Samoa a început 2020 cu un focar de rujeolă ce a ucis 81 de persoane.

La fel ca Samoa, naţiunea insulară Kiribati este închisă turiştilor din cauza COVID-19 şi nici acolo Anul Nou nu va fi marcat de artificii.

Cele 3.000 de insule ce alcătuiesc Kiribati se confruntă în 2021 cu ameninţarea crescândă a creşterii apelor din cauza schimbărilor climatice şi majoritatea atolilor ţării sunt la doar trei metri deasupra nivelului mării.

Tradiţii şi obiceiuri

Momentul trecerii în Anul Nou este sărbătorit în întreaga lume, dar fiecare popor are un mod diferit de a-l marca

Austria – La salonul imperial s-a păstrat tradiţia balului de pe vremea habsburgilor, astfel încât la miezul nopţii se aud acordurile „Dunării albastre” şi ale operetei „Liliacul” de Johann Strauss. Pe masa festivă se află carne de purcel – semn de noroc – iar mesele se decorează cu purceluşi din ciocolată.

Belgia – De 1 ianuarie, în Liege, se păstrează obiceiul de a mânca, în familie, choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi), fiecare persoană având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă.

Brazilia – Oamenii întâmpină noul an cu lenjerie intimă foarte vesel colorată (nuanţe de roşu şi galben). Pe bulevardul Paulista din oraşul Sao Paulo sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopţii.

Danemarca – Cel mai cunoscut obicei este acela de a sparge farfurii în uşa vecinilor, existând convingerea că familia care are cele mai multe cioburi în faţa uşii va avea parte şi de cel mai mult noroc în noul an.

Ecuador – Se confecţionează sperietori de ciori cărora li se dă foc la miezul nopţii, sperând că astfel va fi distrus răul acumulat în cele 12 luni trecute, deschizând calea către fericire.

Franţa – Trecerea în Anul Nou – numită „le Réveillon” – este marcată în mod festiv, cu ţinute elegante, cu preparate fine, de lux, cu şampanie şi cadouri.

Grecia – Preparatul tradiţional este „Vasilopita” – o pâine în interiorul căreia a fost ascuns un bănuţ înainte de a o băga la cuptor. Pâinea se taie exact la miezul nopţii şi cine primeşte bucata cu premiul va avea noroc în noul an.

Irlanda – Tinerele fete cred că noaptea dintre ani este un prilej să-şi găsească adevărata dragoste, aşa că pun vâsc sub pernă, visând la momentul când îşi vor cunoaşte alesul.

Italia – În noaptea de Anul Nou, numită „Capodanno”, se pun pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă. Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special la Napoli, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut.

Japonia – Anul Nou, numit „Oshogatsu”, reprezintă un simbol al înnoirii. Sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru, iar în ziua de 1 ianuarie oamenii scriu pe o hârtie dorinţele pentru noul an.

Mexic – Cel mai cunoscut obicei este scoaterea bagajelor afară pentru călătorii bune în anul ce vine şi agăţarea unor figurine în formă de oaie pe clanţa uşii pentru prosperitate.

Olanda – „Oudejaarsdag” („ziua anului trecut” – 31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte.

Portugalia – În noaptea dintre ani există obiceiul (mai ales în insula Madeira) să se mănânce 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

Rusia – Se deschid uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă. De asemenea, pe masă se pune o băutură făcută din votcă, suc de lămâie şi apă de la robinet numită „apă murdară”, care se bea pentru a înlătura ghinionul în noul an.

Scoţia – Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină.

Spania – Oamenii mănâncă 12 boabe de strugure la miezul nopţii dintre ani, fiecare boabă reprezentând o lună din anul ce urmează. În funcţie de cât de dulce este, aşa va fi şi luna respectivă: mai bună sau mai dificilă.

SUA – Anul Nou este aşteptat pe străzile oraşelor. La miezul nopţii, sună clopotele şi sirenele, cerul este inundat de artificii şi toată lumea strigă într-un glas „Happy New Year!”. În New York, o tradiţie de peste 100 de ani o reprezintă aruncarea unei mingi în Times Square.

Turcia – Trecerea în noul an este marcată printr-o sărbătoare a alimentelor tradiţionale turceşti, când se face un schimb de cadouri între participanţi.

Cea mai populară băutură de Revelion este şampania. În Europa şi în America, oamenii ciocnesc paharele urându-şi un an fericit, cu sănătate şi noroc.

Ora (României) la care trec în 2021 diverite oraşe ale lumii

JOI 12:00 Kiritimati, Apia, Salelologa (Savai’i)

12:15 Insulele Chatham

13:00 Auckland, Suva, Wellington, Nukualofa

14:00 Anadyr, Funafuti, Yaren, Tarawa, Majuro

15:00 Melbourne, Sydney, Canberra, Honiara

15:30 Adelaide, Broken Hill, Ceduna

16:00 Brisbane, Port Moresby, Hagåtña

16:30 Darwin, Alice Springs, Tennant Creek

17:00 Tokyo, Seoul, Pyongyang, Dili, Ngerulmud

17:15 Eucla

18:00 Beijing, Hong Kong, Manila, Singapore

19:00 Jakarta, Bangkok, Hanoi, Phnom Penh

19:30 Yangon, Naypyidaw, Mandalay, Bantam

20:00 Dhaka, Almaty, Bishkek, Thimphu

20:15 Kathmandu, Pokhara, Biratnagar, Dharan

20:30 New Delhi, Mumbai, Kolkata, Bangalore

21:00 Tashkent, Islamabad, Lahore, Karachi

21:30 Kabul, Kandahar, Mazari Sharif, Herat

22:00 Dubai, Abu Dhabi, Muscat, Port Louis

22:30 Tehran, Rasht, Esfahãn, Mashhad, Tabriz

23:00 Ankara, Baghdad, Nairobi, Moscova

VINERI 00:00 Bucureşti, Cairo, Atena, Johannesburg

01:00 Bruxelles, Madrid, Paris, Roma, Algiers

02:00 Londra, Dublin, Lisabona, Accra, Reykjavik

03:00 Praia, Ponta Delgada, Ittoqqortoormiit

04:00 King Edward Point, Fernando de Noronha

05:00 Buenos Aires, Rio de Janeiro, Santiago

05:30 St. John’s, Mary’s Harbour

06:00 Caracas, La Paz, San Juan, Santo Domingo

07:00 New York, Washington DC, Detroit, Havana

08:00 Mexico City, Chicago, Guatemala City

09:00 Calgary, Denver, Edmonton, Phoenix

10:00 Los Angeles, San Francisco, Las Vegas

11:00 Anchorage, Fairbanks, Juneau, Unalaska

11:30 Taiohae

12:00 Honolulu, Rarotonga, Adak, Papeete

13:00 Alofi, Midway, Pago Pago

14:00 Insula Baker, Insula Howland

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite