Preşedintele Turciei a plecat mai repede de la ceremonia funerară a lui Muhammad Ali pentru că ar fi fost ofensat de organizatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care urma să asiste vineri la funeraliile fostului mare campion de box Muhammad Ali, a decis să-şi scurteze vizita la Louisville, Kentucky, întrucât s-ar fi simţit ofensat de organizatori, relatează agenţiile de presă AFP şi Reuters.

Potrivit cotidianului „Hurriyet Daily News“, care citează surse din cadrul cabinetului prezidenţial, şeful statului turc ar fi fost vexat de faptul că nu i s-a permis să depună pe sicriul lui Muhammad Ali o bucată din stofa neagră ornată cu versete din Coran, care acoperă Kaaba, construcţia în formă de cub din centrul marii moschei de la Mecca, notează AFP.

De asemenea, CNN Turk a relatat că Erdogan ar fi dorit ca şeful Directoratului pentru Afaceri Religioase din Turcia să recite la ceremonie din Coran, însă această dorinţă i-a fost refuzată, scrie Reuters.

Un oficial al cabinetului lui Erdogan a negat însă că acestea ar fi fost motivele, menţionează agenţia de presă anterior citată.

Muhammad Ali (Cassius Marcellus Clay Jr.), numit  în 1999 „Sportivul Secolului“ de către revista „Sports Illustrated“ şi „Personalitatea sportivă a Secolului“ de către BBC, este adulat în întreaga lume islamică pentru convertirea sa la credinţa musulmană în 1964.

Fostul mare campion a încetat din viaţă în urmă cu o săptămână, la vârsta de 74 de ani, după  o luptă de 32 de ani cu maladia Parkinson.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite