Premieră controversată în lumea catolică: Biserica braziliană acceptă uniunile civile între homosexuali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Catolică din Brazilia a anunţat în premieră că este în favoarea uniunilor civile dintre persoanele de acelaşi sex, într-un gest fără precedent pentru lumea creştină tradiţională. Brazilia este una dintre ţările care au o legislaţie permisivă în privinţa drepturilor comunităţii LGBT, care beneficiază de posibilitatea de a încheia uniuni civile.

„Este necesar să se poarte un dialog asupra drepturilor vieţii în comun a persoanelor de acelaşi sex care decid să trăiască împreună. Ele au nevoie de o susţinere legală din partea societăţii", a declarat secretarul general al Conferinţei Naţionale a Episcopilor din Brazilia Leonardo Steiner, într-un interviu, anunţă Mediafax.

Brazilia are cea mai mare comunitate de creştini catolici din lume, numărând peste 130 milioane de credincioşi, iar clericii de rang înalt exercită o influenţă importantă asupra deciziilor luate la Vatican.

În urmă cu un an, Biserica s-a opus unei hotărâri a justiţiei braziliene care obliga toţi ofiţerii stării civile să înregistreze uniunile persoanelor de acelaşi sex, în aşteptarea unei legi în Parlament.

Experţii semnalaseră o schimbare de  atitudine a Bisericii faţă de homosexualitate, după ce Papa Francisc se declarase în favoarea toleranţei faţă de membrii acestei minorităţi sexuale, afirmând că numai Dumnezeu are dreptul să emită judecăţi. „Dacă cineva este gay, cine sunt eu să îl judec?“, declarase „SuperPapa“, aşa cum este supranumit liderul Bisericii Catolice.

Ulterior, comunităţile LGBT au salutat mesajul Papei şi anunţaseră la sfârşitul anului că aşteaptă o acceptare reală din partea Bisericii Catolice.

Potrivit clericului, Biserica se află într-o schimbare constantă. „Ea nu mai este aceeaşi de-a lungul timpului (...) Biserica caută în continuare să citească semnele timpului, pentru a vedea ce trebuie să schimbe sau nu. Adevărul credinţei nu se schimbă", a subliniat el.

Monseniorul Steiner a declarat că partea Bisericii care se opune acestei măsuri judiciare se bazează pe faptul că legea nu a fost votată încă. Proiectul se află în aşteptare în Parlament.

În pofida acestor măsuri de integrare, peste 300 de homosexuali, transsexuali şi travestiţi sunt asasinaţi anual în Brazilia, potrivit ONG-ului Grupo gay da Bahia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite