Peste 320 de morţi în urma cutremurului din Pakistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supravieţuitorii cutremurului fac curăţenie în urma mişcării telurice FOTO AFP
Supravieţuitorii cutremurului fac curăţenie în urma mişcării telurice FOTO AFP

Cutremurul puternic care a afectat marţi o regiune săracă şi izolată din sud-vestul Pakistanului s-a soldat cu cel puţin 328 de morţi, potrivit unui nou bilanţ furnizat miercuri de autorităţile locale, relatează AFP.

Cutremurul cu o magnitudine de 7,7 s-a produs în apropiere de oraşul Awaran, în provincia Balucistan, şi a fost resimţit până în India şi Iran. Precedentul bilanţ anunţa cel puţin 271 de morţi.

Cutremurul cu magnitudinea 7,7, care a avut loc în apropiere de oraşul Awaran, în provincia Balucistan (sud-vest), a distrus numeroase case şi a fost resimţit până în India şi Iranul vecine, şi a "creat", chiar, o "insulă" în Marea Arabiei.

Potrivit unui nou bilanţ oferit de oficiali locali, cel puţin 271 de persoane au fost ucise, iar alte peste 400 rănite în urma acestui cutremur, care a devastat sate întregi. Autorităţile se tem de posibilitatea creşterii bilanţului.

"Este dificil de estimat amploarea pierderilor, deoarece această regiune este vastă şi presărată cu sate mici. Vom avea în această seară acces la imagini din satelit care ne vor permite să înţelegem mai bine amploarea tragediei", a declarat Muhammad Saeed Aleem, şeful Autorităţii pakistaneze pentru gestionarea catastrofelor.

Autorităţile încercau miercuri să salveze răniţii, o sarcină dificilă în această regiune cu infrastructură precară.

"Nu există un loc în spitalele locale în care să putem trata răniţii. Încercăm să transferăm grav răniţii la Karachi cu elicoptere, iar pe ceilalţi în districte vecine", a declarat Jan Muhammad Baledi, un purtător de cuvânt al Guvernului provincial.

Satul Dalbedi, în apropiere de oraşul Awaran, semăna cu un câmp de bătălie, miercuri, deoarece cele 250 de case din chirpici au fost complet distruse, potrivit unui fotograf al AFP aflat la faţa locului.

"Am pierdut totul, chiar şi hrana noastră este acoperită de ruine, iar apa din puţuri nu poate fi consumată", a mărturisit Noor Ahmed, un fermier local.

"Salvatorii încearcă să descopere cadavrele (de sub dărâmături), dar prioritatea noastră este să transportăm răniţii în spitale cât mai repede posibil", a precizat Azad Gilani, ministrul provincial de Interne.

Stare de urgenţă

Starea de urgenţă a fost decretată în districtul Awaran. Armata pakistaneză a trimis deja personal medical format din 100 de persoane, mobilizează pe teren un efectiv de 1.000 de militari şi înfiinţează un spital provizoriu în satul Tarteej, unul dintre cele mai afectate, potrivit unui oficial militar.

Institutul american de geofizică (USGS) a lansat o "alertă roşie" după producerea cutremurului, estimând probabilitatea unui "număr ridicat de victime". "În trecut, astfel de cutremure au necesitat răspunsuri naţionale sau internaţionale", a subliniat institutul.

"Este un cutremur major, ne aşteptăm la replici", a avertizat şeful Serviciilor seismologice pakistaneze, Zahid Rafi.

Balucistanul este provincia cea mai mare, cel mai puţin populată şi cea mai săracă din Pakistan, dar bogată în resurse ca hidrocarburi şi minereuri.

Această provincie este devastată de violenţe împotriva minorităţii musulmane şiite, atacuri ale talibanilor şi lupte între rebeli secesionişti din cadrul Armatei de eliberare a Balucistanului şi forţe guvernamentale.

Cu excepţia capitalei provinciale Quetta, unde locuitorii recitau versete din Coran după cutremur, şi portului Gwadar, populaţia locală trăieşte în oraşe mici cu infrastructură precară sau în sate izolate.

Cutremurul a dus la apariţia unei insule

Pe coasta Mării Arabiei, în faţa portului strategic Gwadar, o nouă insulă a apărut la suprafaţa apei în urma cutremurului, au anunţat oficiali locali.

Cutremurul a fost resimţit în marile oraşe din sudul Pakistanului, precum Karachi, şi chiar la Ahmedabad, în India, şi în estul Iranului.

În aprilie, un cutremur puternic produs în estul Iranului s-a soldat cu 41 de morţi, dintre care 40 într-un oraş frontalier din Balucistan, şi a afectat peste 12.000 de persoane.

În 2005, un cutremur cu magnitudinea 7,6, produs în Kashmir (nord-est), s-a soldat cu 73.000 de morţi şi a privat de locuinţe milioane de persoane, una dintre cele mai grave catastrofe naturale din istoria Pakistanului.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite