Pakistan: nou atac în desfăşurare pe aeroportul din Karachi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup armat a atacat, marţi dimineaţa, un post de control al aeroportului din Karachi (sudul Pakistanului), la o zi de la asaltul taliban soldat cu 37 de morţi, au anunţat autorităţile locale, în timp ce confruntări armate continuau, relatează AFP.

"Atacatorii se luptă cu forţele de securitate pe aeroport la nivelul unui post de control", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor de secuitate.

Atacul are loc la aproximativ 500 de metri de intrarea principală în incinta aeroportului şi la o distanţă şi mai mare de terminalele pentru pasageri. Televiziunile locale prezentau imagini cu vehicule aparţinând forţelor paramilitare şi ambulanţe venind în grabă la faţa locului.

Aeroportul a fost atacat anterior în noaptea de duminică spre luni de către un comando taliban puternic înarmat, un asalt care a durat timp de peste 12 ore şi s-a soldat cu 37 de morţi, inclusiv cei zece atacatori.

Acest atac, unul dintre cele mai sângeroase care a avut loc în Pakistan în ultimele luni, a fost revendicat de către Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), principala grupare rebelă islamistă din ţară, apropiată de Al-Qaida, care a comis nenumărate atacuri începând din 2007, soldate cu peste 6.000 de morţi.

Cu câteva ore mai devreme, în cealaltă parte a ţării, armata pakistaneză a bombardat Valea Tirah (nord-vest), o zonă instabilă în care se ascund diverse grupări rebele, inclusiv TTP. Armata a anunţat că a distrus "nouă ascunzători ale teroriştilor" şi că a ucis 15 dintre aceştia, un bilanţ care nu a fost confirmat de vreo sursă independentă.

 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite