Noua şi înfricoşătoarea evoluţie a jihadului modern: cultura rap şi Islamul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă cultură extremistă a tinerilor, aparent paradoxală, pare să se nască. Rapper-ul suspectat că l-ar fi ucis pe jurnalistul american James Foley, Abdel Majed Abdel Bary, reprezintă produsul unor stiluri aparent contradictorii de viaţă: cultura rap şi religia Islamică, scrie publicaţia Politico.

Recent, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a descris organizaţia teroristă Statului Islamic (SI) drept „cea mai mare ameninţare pe care lumea a avut-o vreodată”. Chiar şi aşa, se cunosc puţine lucruri despre ceea ce este cu adevarat diferit în legătură cu aceasta grupare. Unul dintre motive este deoarece conţine membrii recrutaţi din rândul persoanelor pe care le-ai putea vedea mai degrabă într-un club de noapte decât luptând în deşert.

Acest fenomen „hibrid” a avut capacitatea de a crea o subcultură ce se bazează pe extremism, precum şi pe violenţa grupurilor rap. Potrivit publicaţiei Politico, există trei lucruri în comun ale tinerilor susceptibili de a intra într-o organizaţie teroristă: au o istorie infracţională, au ambiţia de a deveni un „rapper notoriu” şi au de asemenea o simpatie pentru grupurile teroriste iniţiate de Osama bin Laden.

Un aspect interesant este că aceşti tineri nu provin din mediile musulmane, ci doar dintr-o cultură a agresivităţii, „dusmani ai sistemului”. Cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, majoritatea lor se ocupă de trafic de droguri sau tâlhării. Pe lângă acest lucru, deseori realizează videoclipuri sau melodii prin care promovează ilegalităţile sau în care să laudă în faţa rivalilor. Astfel, ei utiliează mijloace media de promovare, la fel ca şi membrii Statului Islamic.

Singurul lucru care le lipseşte este o anumită „viziune” sau o proiecţie asupra activităţilor pe care le desfăşoară. O parte însemnată dintre ei se declară pregătiţi să se convertească la Islam, deoarece văd în acestă religie un stil de viaţă reprezentativ pentru conceptul de „duşman al sistemului”. Astfel, „islamul” le poate oferi acestora contextul perfect prin care să îşi continue activităţile ilegale.

Titlurile unor albume de rap sunt mai mult decât sugestive pentru cultura agresivităţii şi a îmbogăţirii prin intermediul activităţilor ilegale: „Get Rich, or Die Tryin” („Îmbogăţeşte-te sau mori încercând”) al artistului american 50 Cent.

De fapt, grupările teroriste nu fac nimic altceva decât să aducă împreună concepţiile violente şi agresive ale tinerilor cu dorinţa lor de a avea un spaţiu mult mai amplu la dispoziţie, precum şi o „cauză” mult mai înaltă.

Partea cea mai înfricoşătoare este că Statul Islamic a reusit să asocieze două culturi total diferite: cea a rap-ului, în care putem regăsi alcool, droguri şi violenţă, alături de islamism, care, în realitate, presupune un regim de viaţă auster. Iar mai presus de acest lucru, Statul Islamic se mai bazează şi pe sentimentul de furie al tinerilor asupre nedreptăţilor cauzate de statele occidentale.

O asemenea subcultură ar putea fi greu de oprit, dacă înţelegem că cele două stiluri de viaţa care o compun se alimentează reciproc. Dacă stilul rap promovează violenţa, ideologia teroristă a grupărilor precum Statul Islamic ar putea oferi justificarea intelectuală necesară pentru asemenea acţiuni.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite