La scurt timp de la finalizarea summitului arab de le Riyad, agenţia naţională de presă din Qatar, QNA, a publicat pe site-ul propriu şi reţeaua Twitter o ştire conform căreia conducătorul qatarez, Şeicul Tamim al-Thani nu aprobă politica ostilă a SUA şi Arabiei Saudite faţă de Iran, iar ţările membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC), din care fac parte Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait şi Oman, ar trebui să coopereze cu Teheranul pentru a crea un mediu regional stabil.

Dintre toate statele enumerate mai sus, doar Oman a avut, alături de Qatar, o politică externă deschisă dialogului cu Iran, în timp ce restul Monarhiilor, în frunte cu Arabia Saudită, privesc Iranul drept principala ameninţare la adresa propriei securităţi. Bahrain spre exemplu, este o Monarhie condusă de către Casa   Khalifa, o familie sunnită, strâns legată de Riyad, într-o ţară în care marea majoritate a populaţiei, aproximativ 75%, este şiită şi aflată sub influenţa iraniană. Doar intervenţia militară a saudiţilor şi a trupelor din Emirate au făcut ca regimul de la Manama să nu fie schimbat ca urmare a protestelor din perioada Primăverii Arabe.

Spre deosebire de Oman, care a  avut legături politico-diplomatice cu Iran, fără a stârni critici din partea celorlalţi membri ai GCC (Omanul a fost chiar unul dintre mediatorii dintre SUA şi Iran în privinţa dosarului nuclear), Qatarul a fost privit ca un actor cu ambiţii regionale destul de înalte, iar conexiunile dintre Doha şi Fraţii Musulmani  sau Iran au creat nenumărate tensiuni de-a lungul ultimilor ani. În 2014, Arabia Saudită, Emiratele şi Bahrain şi-au retras ambasaodorii acreditaţi în Qatar în semn de protest faţă de relaţia acestei ţări cu Frăţia Musulmană, catalogată de aceste trei state drept grupare teroristă. Pe fondul presiunilor crescute, Doha a cedat în faţa celorlalte Monarhii şi a expulzat o  liderii  Frăţiei, reluând dialogul în cadrul GCC.

Recenta ştire publicată de QNA a readus în prim-plan aceste tensiuni, chiar dacă Doha a justificat materialul jurnalistic ca fiind un fals, postat pe site-ul oficial de către un grup de hackeri, mesajul neavând nicio legătură cu declaraţiile oficiale ale lui al-Thani. Scuzele qatarezilor, şi ştergerea imediată a informaţiei de pe QNA, nu au convins, paradoxal sau nu, celelate state arabe, care au iniţiat o amplă campanie media împotriva Qatarului, criticând dublul discurs al regimului de la Doha, care va trebui să aleagă între unitatea GCC şi Iran.

Membri GCC nu iau în calcul schimbarea status-quoului din Golf şi implicit dialogul cu Iran.

Acest lucru este şi de înţeles atât timp cât nu există încredere reciprocă, iar suspiciunile vor eroda orice proiect pe termen scurt.

Qatarul cataloghează  incidentul drept o campanie regizată împotriva sa, însă Monarhiile văd o încercare a lui al-Thani de a vedea care este linia roşie pe care saudiţii şi ceilalţi o pot accepta în relaţia sa cu Iranul.

În tot acest timp, presa din Golf aduce în prim-plan două informaţii extrem de relevante privind discursul dublu qatarez. Spre exemplu, presa de la Riyad, citată de Gulf News, anunţa o întâlnire secretă între al-Thani şi nimeni altul decât generalul Qasim Sulaimani, comandantul Forţelor iraniene Quds care acţionează pe frontul irakian, în timp ce Khaleej Times aduce în discuţie o convorbire telefonică între al-Thani şi proaspătul preşedinte iranian reconfirmat în funcţie, Rouhani.

În tot acest timp, postul qatarez Al Jazeera a fost interzis în aceste state iar o serie de reacţii faţă de poziţia qatareză au fost publicate atât în lumea arabă cât şi la nivel occidental.

Printre acestea, menţionăm declaraţiile date pentru Al Arabiya de către Generalul Mahmoud Mansour, fodatorul serviciilor de intelligence qatareze, care, aflat în rezervă acum,   susţine că o rupere a relaţiilor între Qatar şi GCC ar arăta că regimul de la Doha „şi-a pierdut pur şi simplu minţile”.

Fiind o  persoană care rămâne extrem de importantă în Qatar, mesajul lui Mahmoud Mansour vine şi în dorinţa încercării detensionării actualei situaţii, însă partenerii din Golf vor continua presiunea asupra Qatarului până vor obţine ceea ce îşi doresc cu adevărat, iar costurile nu vor fi nesemnificative pentru Doha, iar asta pentru că Arabia Saudită doreşte să profite de actualul context pentru a slăbi capacitatea Qatarului de a-i ameninţa supremaţia în Peninsula Arabă.

Riyadul a găsit în Donald Trump partenerul cheie pentru atingerea obiectivelor regionale, un partener pe care, deşi şi-ar fi dorit extrem de mult, nu l-a găsit în persoana lui Barack Obama, într-o perioadă în care Primăvara Arabă anunţa mari schimbări în Orientul Mijlociu.

Acum, perspectiva s-a schimbat, iar saudiţii vor dori să elimine orice ameninţare la adresa unităţii GCC, o unitate sub conducerea evidentă a Riyadului.

Qatarul este veriga slabă, motiv pentru care vor încerca, în primul rând, ruperea cu adevărat a legăturii dintre Doha şi Frăţia Musulmană. Soluţionarea incidentului din 2014 nu i-au convins în totalitate pe saudiţi, însă au preferat să menţină contradicţiile la un nivel cât mai scăzut. De câteva zile însă, presa din Orient critică Qatarul pentru că voci ale Frăţiei Musulmane sunt promovate de această ţară, printre care şi vedeta Al Jazeera,  Yusuf Qaradawi.

Mai apoi, saudiţii şi aliaţii lor vor face presiuni asupra ruperii legăturilor dintre Qatar şi grupări precum Hamas sau Hezbollah. Evident, administraţia Trump joacă un rol extrem de important aici, iar discursul Arabiei Saudite este deja evident sub următoarea formulă: Cum poate susţine Qatarul o politică deschisă faţă de Israel când are asemenea conexiuni cu grupările teroriste?  

Nu în ultimul rând, Qatarul va trebui să aleagă care va fi natura relaţiei sale cu Iran. Paradoxul face că deşi este stat mebru GCC, Qatarul nu este conectat economic cu ceilalţi actori, care sunt în marea lor parte exportatori energetici, însă alături de Iran împarte imensele rezerve de gaz din South Pars/North Dome. Acesta este şi  cel mai important motiv  pentru care Doha şi-ar dori  deschiderea GCC către Iran.

Pentru prima dată în ultimul deceniu, mult lăudata diplomaţie qatareză se confruntă cu o asemenea situaţie, care este în esenţă un adevărat test. Discursul celor trei mari opozanţi din GCC, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, alături de Egipt, începe să pună deja semnul egal între Doha şi Teheran sub eticheta de state agresoare.

Mai mult, Wahabbismul saudit nu este recunoscut de Riyad ca fiind practicat acum de statul qatarez, care este văzut ca promotor al unui  sururism de tip salafist, contrar intereselor celorlalţi parteneri arabo-sunniţi.

O marginalizare a Qatarului ar produce costuri imense pentru această ţară, ceea ce face, ca inclusiv sub presiunea unor actori externi precum Statele Unite, să ne aşteptăm la o negociere între membrii GCC, acolo unde Doha va fi presată să renunţe la o parte însemnată a politicii sale regionale.  În sens contrar, am asista la o diviziune puternică în GCC, care ar complica posibilele scenarii de viitor, crescând semnificativ capacitatea de proiecţie a puterii iraniene.