New Year's Resolutions 2016 - Pax Siriana. Cea mai scurtă listă a rezoluţiilor din lume

Este, fără îndoială, săptămâna bilanţurilor. Mi-am propus iniţial să scriu despre soarta tehnocraţiei în viitorul an electoral, despre integrităţi şi corupţie, despre proiecte ageamiu adoptate, cu lumina democraţiei stinsă. Ei bine, am ales să scriu despre o tumoră globală care mă doare mai mult decât ţepele naţionale/ locale - ele doar mă dezgustă şi îmi provoacă grimase dintre cele mai hâde.

Conflictul din Siria a început de mai bine de patru ani şi nu pare aproape de final - ba din contră. Iţele sunt atât de încurate încât ar fi nevoie de strategi iscusiţi ca să le dezlege. Sau nu? Aproape 300.000 de morţi. Oraşe distruse – Homs şi Alep cred că au rămas fantomatice, doar ruine de genul celor care apar în jocurile video. Au rămas oraşe cazemate, ale căror construcţii mai servesc doar ca scuturi pentru combatanţi. Dar cine sunt, de fapt, combatanţii? Ei bine, conflictul din Siria mai are puţin şi devine tabu doar pentru că este tot mai dificil de înţeles – sau făcut să pară dificil de înţeles. Ce-i drept, sunt multe facţiuni care luptă, sunt multe nume greu de propunţat pentru occidentali, tocmai de aceea occidentalii operează întotdeauna cu simplificări când vine vorba de Orientul Mijlociu. De altfel, cred că multe dintre scurtele videoclipuri intitulate ”Conflictul din Siria explicat în 3/5 minute” au devenit virale şi totodată au cărat după ele o anatemă: conflictul din Siria e prea complicat ca să ne preocupe. 

Ce este, de fapt, războiul din Siria – un proxy war, hybrid war, psywar (razboi psihologic), cyberwar, asymmetric war etc?

Sigur, imaginile cu cadavre au fost distribuite cu fervoare pe Facebook, s-a plâns mult de mila lor, s-au făcut probabil tricouri cu numele lui Assad acoperit de un X roşu etc. Un singur lucru nu s-a făcut şi nu se face: căutarea realistă (nu în sens ideologic) a păcii. Occidentul a pornit greşit la luptă încă de când s-au arătat germenii conflictului: a mizat, aşa cum au făcut SUA în Afganistan, pe cartea islamismului radical. Să fie ăsta motivul pentru care liderul francez Francois Hollande s-a luat recent la braţ cu Puţin, prin susţinerea faptului că lupta împotriva haosului din Siria nu poate fi câştigat decât prin acceptarea lui Assad la putere – un fel de mea culpa prin care Franţa vrea să se exonereze de greşelile Occidentului? Să nu uităm că Franţa însăşi, la începuturile conflictului, atunci când pentru mass-media europeană menţionarea ”teroriştilor” era o erezie jurnalistică şi politică, a trimis arme care au ajuns în mâinile cui nu trebuia. Ptiu – iată cum comit erezia, a teroriştilor! Între timp, Siria a devenit un incubator al terorismului. Cu toate acestea, Washington Post scria în septembrie că ISIS a făcut până acum de şapte ori mai puţine victime decât forţele lui Assad.

Am văzut, de la începutul conflictului sirian, cum mass media – nu doar cea occidentală de data asta, a operat cu două arme notorii ale manipulării. Sub-informare, prin mascarea valului de terorism pe care îl acuza Assad la început, ca să dau doar un exemplu, dar şi (mai ales) prin supra-informare, respectiv umplerea articolelor şi a materialelor video cu balast - un fel de fum îndărătul căruia abia se poate distinge informaţia care contează, pentru că ea devine difuză şi îngropată sub alte informaţii.   

Ce este, de fapt, războiul din Siria – un proxy war, hybrid war, psywar (razboi psihologic), cyberwar, asymmetric war etc? Mai este, în fapt, ”războiul din Siria” sau a fost deja externalizat printr-un amplu proces de outsourcing prin care marile puteri ale lumii au devenit puppet masters incontestabili? Nu putem nega faptul că reflectoarele sunt acum pe marea şi grandioasa coaliţie internaţională – marile puteri îşi dispută princepsul democratic şi laurii victoriei într-o regiune amputată deja de terorism. Marii diplomaţi ai lumii sunt neputincioşi, armatele sunt vetuste în faţa noilor versiuni de war amintite, iar liderii, ei bine, liderii sunt citaţi în discursuri pompoase. 

Textul nu este o pledoarie pro-Assad, este o pledoarie pro-Siria şi contra-war, blestematul flagel care a înarmat copii şi a distrus multe, mult prea multe vieţi. Nu trebuie să ne forţăm prea mult imaginaţia ca să ştim cum a fost Crăciunul copiilor din Siria (unde trăiesc mulţi creştini – care ţineau, până în urmă cu câţiva ani, chiar în mod ostentativ sărbătorile religioase). Cred că Anul Nou va fi unul al speranţei: dacă şi-ar face liste cu New Year’s Resolutions, copiii din Siria ar inventa listele unui singur cuvânt: “pace”, scris în toate limbile pământului.