Mexic: 13 morţi şi zeci de răniţi, după o încăierare în penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii au folosit arme improvizate FOTO Arhiva Adevărul
Deţinuţii au folosit arme improvizate FOTO Arhiva Adevărul

Oficialii mexicani au anunţat că 13 persoane au murit, iar alte 65 au fost rănite în urma unui conflict izbucnit între deţinuţii unui penitenciar.

Potrivit agenţiilor Reuters şi France Presse, încăierarea a izbucnit sâmbătă dimineaţa, în celulele închisorii La Pila, iar deţinuţii au folosit arme albe improvizate. 

Cel puţin 100 de persoane au fost implicate în acest conflict, provocat de o bandă care hărţuia şi jefuia alţi deţinuţi.

Nu se ştie dacă violenţele au fost provocate de un cartel de droguri, însă astfel de revolte au zguduit în mod repetat închisorile aglomerate din ţară.

Cu toate acestea, în primele patru luni ale mandatului preşedintelui Enrique Pena Nieto, rata criminalităţii  a scăzut cu 14 procente. Pena Nieto, care a ajuns la conducerea ţării în decembrie, a promis să lupte împotriva violenţelor care afectează a doua cea mai mare economie din America Latină.

Aproape 70.000 de oameni au fost ucişi în timpul mandatului de şase ani (2006-2012) al fostului preşedinte, Felipe Calderon, care a trimis armata să lupte împotriva cartelurilor de droguri. Alte 27.000 de persoane au fost date dispărute, potrivit informaţiilor oficiale.

   

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite