Luptătorii străini ce s-au alăturat grupării ISIS, condamnaţi la moarte sigură în Rakka

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capitala ISIS a fost eliberată/ Foto: EPA
Capitala ISIS a fost eliberată/ Foto: EPA

Forţele ce luptă împotriva rămăşiţelor grupării ISIS în Siria au primit instrucţiuni tacite clare cu privire la soarta luptătorilor străini ce s-au alăturat cu miile grupării teroriste islamiste: „Ucideţi-i pe câmpul de luptă“, informează cotidianul Washington Post.

Niciun guvern nu şi-a exprimat public îngrijorarea pentru soarta cetăţenilor săi care au plecat pentru a se alătura grupării islamiste ISIS. În Franţa, statul care a avut de suferit o serie de atacuri revendicate de gruparea teroristă, ministrul Apărării, Florence Parly, a fost printre puţinii care au dat glas preferinţelor oficialilor occidentali.

„Dacă luptătorii jihadişti îşi pierd viaţa în aceste lupte, aş zice că este cel mai bine aşa”, a declarat aceasta într-un interviu acordat postului de radio Europe1.

În ceea ce priveşte Statelor Unite, acestea au fost în fapt ordinele primite.

„Misiunea noastră este să ne asigurăm că orice luptător străin care mai este aici, care s-a alăturat ISIS dintr-o ţară străină şi a venit să lupte în Siria, că ei vor muri aici în Siria”, a afirmat Brett McGurk, unul din comandanţii trupelor americane aflate la conducerea coaliţiei anti-ISIS, într-un interviu pentru televiziunea Al-Aan.

„Deci, dacă aceştia sunt în Rakka, vor muri în Rakka”, a spus acesta.

Coaliţia a dat luptătorilor kurzi numele şi fotografiile jihadiştilor străini, ce sunt văzuţi drept o ameninţare în ţările lor de origine şi o povară pentru sistemele de justiţie din aceste ţări, spre a-i identifica printre prizonieri sau printre cei deja ucişi, a afirmat un comandant al trupelor kurde.

Un oficial al acestor trupe kurde, YPG - trupele de elită ale SDF, a afirmat că luptătorii străini ce au ales să lupte până în acest moment for fi „eliminaţi”. Pentru cei câţiva prizonieri, forţele kurde au încercat să ia legătura cu ţările lor de origine, „dar mulţi nu vor să-şi ia prizonierii”.

Oficial, nicio ţară nu va recunoaşte că refuză să-şi primească cetăţenii care s-au alăturat grupării teroriste, inclusiv femei şi copii, însă puţini fac vreun efort pentru a-i recupera.

În Irak, unde sute de luptători ISIS şi familiile lor au fost capturaţi, cei ce sunt găsiţi vinovaţi de terorism riscă pedeapsa cu moartea, inclusiv dacă sunt de altă naţionalitate. Un luptător originar din Rusia a fost deja spânzurat. Franţa, care intervine în mod constant atunci când cetăţenii săi riscă pedeapsa cu moartea, nu a spus nimic despre jihadiştii săi din Irak. Franţa este statul european cu cei mai mulţi cetăţeni ce s-au alăturat ISIS.

Întrebat cu privire la soarta cetăţenilor francezi capturaţi de coaliţia anti-ISIS, ministrul de Externe francez a avut un răspuns foarte scurt.

„Astăzi, prioritatea noastră este să obţinem o victorie absolută împotriva ISIS”.

Nu se ştie exact câţi luptători străini europeni mai sunt acum alături de ISIS, însă în ultimele săptămâni, un cetăţean britanic a postat un monolog lung de 72 de minute, în timp ce pe fundal se pot auzi bombardamentele aliate, în care deplânge modul în care sunt trataţi militanţii ISIS.

„Eu nu sunt o persoană extremistă. Eu sunt foarte moderat, o persoană calmă, şi găsesc Statul Islamic a fi un stat moderat”, a afirmat Abu Adam al-Britani, un fost avocat ce a justificat în trecut practicile brutale ale ISIS ca fiind poruncile directe ale lui Dumnezeu. Acesta nu a menţionat decapitările devenite rutină ale ISIS, starea de sclavie a femeilor sau transformarea copiilor în luptători, notează WaPo.

În perioada de apogeu a Statului Islamic, se estimează că peste 6,000 de europeni s-au alăturat califatului. Peste o treime dintre aceştia s-ar fi întors deja acasă, unde mulţi au fost deja arestaţi sau se află sub supravegherea serviciilor de informaţii.

Dificultăţile cu care se confruntă statele occidentale privesc în special acuzaţiile ce le pot fi aduse acestor persoane şi supravegherea eficientă a acestora odată reveniţi în comunităţile pe care le-au părăsit pentru a trăi în califatul islamist.

„Ne putem da seama de ce soluţia preferată este ca ei să nu se întoarcă”, a afirmat Bruce Hoffman, directorul programului de studii de securitate a universităţii Georgetown.

„Ce mă îngrijorează pe mine este iluzia acestor state că toţi aceşti extremişti vor fi ucişi în Siria”, a adăugat acesta.

Iluzie sau nu, ministrul Apărării francez a subliniat că acesta este cel mai bun rezultat.

„Nu putem face nimic pentru a preveni întoarcerea acestora, în afară de neutralizarea a cât mai mulţi jihadişti în aceste lupte”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite