Irakul, zguduit de atentate cu maşini capcană. Cel puţin 20 de morţi
0
Atentatele sângeroase continuă în Irak, după ce 20 de oameni au fost ucişi duminică dimineaţă într-o serie de atacuri cu maşini-capcană, în centrul şi sudul ţării, conform poliţiei irakieni. Atacurile sunt motivate religios, şi au avut loc în zone cu o mare concentraţie a populaţiei şiite- Kut, Mahmoudiya, Nasiriya şi Basra.
Irakul se confruntă cu violenţe sectare zilnice, care au escaladat rapid în ultimele luni, atingând un număr record de morţi, 1045 de victime în luna mai, declarată cea mai sângeroasă din ultimii cinci ani.
Conform agenţiei Associated Press, autorităţile irakiene au declarat că cei mai mulţi morţi au fost în centrul oraşului Kut, unde două maşini parcate au explodat în apropierea unei zone industriale şi a unui sit de contrucţii plin cu muncitori.
În Basra, două maşini au sărit în aer pe o stradă aglomerată, ucigând cinci persoane, conform poliţiei locale. A doua bombă a fost detonată în timp ce echipajul medical acorda primul ajutor celor răniţi în explozia iniţială.
Niciun grup nu a revendicat exploziile, dar tensiunile între majoritatea şiită, care conduce guvernul de la Bagdad, şi minoritatea sunită, au crescut în ultimul an. Suniţii l-au acuzat pe premierul Nouri al-Maliki de discriminare etnică şi religioasă, o acuzaţie pe care guvernarea o neagă.