Cum funcţionează interceptările în alte ţări: cine şi în ce condiţii are voie să asculte telefoanele în anchete penale

Cum funcţionează interceptările în alte ţări: cine şi în ce condiţii are voie să asculte telefoanele în anchete penale

FOTO Arhivă

Unele ţări interzic complet folosirea interceptărilor în anchete. În altele, convorbirile pot fi ascultate doar din decizia unui procuror. În România, decizia Curţii Constituţionale de a nu mai permite organelor de anchetă să mai folosiească interceptări obţinute cu ajutorul SRI a dat naştere unei dezbateri privind abuzul, necesitatea şi capacitatea de a controla această practică.

Pe plan internaţional, dezbaterea privind folosirea interceptărilor în anchete penale s-a axat mai degrabă pe respectarea drepturilor omului şi principiul confidenţialităţii comunicaţiilor, precum şi pe diferenţierea clară a interceptărilor folosite în anchete penale de cele folosite în cazuri ce ţin de securitatea naţională. 
 
În România, dezbaterea se concentrează pe latura tehnică. Decizia pronunţată la jumătatea lunii februarie de Curtea Constituţională obligă organele de cercetare penală să schimbe radical modul în care realizau interceptările, astfel încât să nu mai folosească infrastructura Serviciului Român de Informaţii în acest sens, având în vedere că SRI nu este organ de anchetă. 
 
S-a explicat deja că asta ar însemna ca autorităţile anticorupţie să-şi modernizeze departamentele tehnice astfel încât acestea să poată colabora direct cu operatorii de telefonie mobilă pentru a intercepta comunicaţiile electronice. Costurile pentru această schimbare au fost estimate la un miliard de dolari. Decizia Curţii Constituţionale se bazează pe noul Cod de Procedură Penală, care prevede că interceptările nu pot fi realizate de alte instituţii în afara organelor de cercetare penală. 
 
În alte ţări europene, legislaţia face clar diferenţa între interceptările folosite în anchete penale şi cele care ţin de domeniul siguranţei naţionale, iar organele care realizează interceptările sunt împărţite, în mare, în funcţie de această diferenţă: serviciile acoperă ceea ce ţine de securitatea naţională, iar organele de cercetare penală realizează interceptări pentru anchete.
 
În majoritatea ţărilor europene, interceptările şi informaţiile folosite din interceptări pot fi folosite în urmărirea penală şi în instanţă. O excepţie notabilă este Regatul Unit al Marii Britanii, unde interceptările nu sunt admisibile în instanţă. La polul opus, Italia are una dintre cele mai „prietenoase” legislaţii, permiţând procurorilor să intercepteze convorbiri în condiţii mult mai laxe. 
 
„Adevărul” trece în revistă legislaţiile privind interceptarea ca metodă de investigare penală din 13 ţări europene şi din Statele Unite ale Americii.  
 
Albania 
 
Practica este reglementată de Legea 9157/2003, numită „Legea Interceptărilor”. Aceasta stipulează că, atunci când Agenţia Naţională de Informaţii sau un Minister nu pot realiza interceptările folosind propriile resurse, directorul Agenţiei sau Ministerul pot cere ajutorul oricărui operator de telefonie mobilă care operează în Albania. Companiile sunt obligate să pună la dispoziţia autorităţilor toate serviciile. Articolul 21 obligă operatorii de telefonie mobilă să suporte costurile şi să pună la dispoziţie toată infrastructura în cel mult 180 de zile de la formularea solicitării. Mai mult, companiile sunt obligate să-şi optimizeze reţeaua de infrastructură pentru a fi compatibilă cu tehnologia folosită de Punctul Central de Interceptare (departamentul tehnic din subordinea Procurorului General). 
 
Articolul 6 al acestei legi stipulează că autorităţile care au dreptul de a realiza interceptări sunt Agenţia Naţională de Informaţii, departamentele de informaţii din cadrul ministerelor de Interne, Finanţe, Justiţie şi orice serviciu de informaţii sau structură de poliţie recunoscută de lege. Aceastea solicită Procurorului General acordul pentru realizarea interceptărilor. În absenţa acestuia, orice procuror autorizat de Procurorul General poate oferi autorităţilor dreptul de a asculta convorbiri telefonice. 
 
Interceptările realizate legal, în conformitate cu Legea 9157/2003, nu pot fi folosite în instanţă. Codul de Procedură Penală al Albaniei prevede o singură excepţie, cuprinsă în articolele 221-226. Acestea stipulează că interceptările pot fi folosite în procese în momentul în care ele sunt aprobate, în timpul anchetei, de o instanţă. Când ajung cu cererea la judecător, procurorii trebuie să demonstreze că interceptările sunt esenţiale pentru anchetă şi că probele strânse până în acel moment sunt suficient de puternice pentru a demonstra infracţiuni. 
 
Legislaţia albaniană face diferenţa între interceptările ce ţin se securitatea naţională şi cele folosite în urmări penale. 
 
Belgia
 
Interceptările sunt reglementate prin Codul de Procedură Penală, care prevede că autorităţile pot dispune ascultarea convorbirilor private doar cu mandat de la un magistrat („juge d’instruction”). Prin acest mandat, magistratul aprobă „măsuri speciale de investigare”, unde sunt incluse interceptările. În decizie, magistratul trebuie să arate de ce sunt necesare aceste măsuri şi în ce circumstanţe vor fi folosite. 
 
Operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi, prin Decretul Regal din 9 ianuarie 2003, să asiste autorităţile cu toată reţeaua din infrastructură, inclusiv pentru interceptări în timp real. Companiile trebuie totodată să desemneze una sau mai multe persoane care să ţină legătura cu autorităţile şi să le ofere sprijin tehnic, formând în companie o „Celulă de Coordonare cu Justiţia”. 
 
Interceptările pot fi folosite în instanţă, în urmăriri penale, însă cel vizat le poate contesta legalitea pentru că interceptările sunt realizate în baza unui Decret Regal. Conform legislaţiei belgiene de resort - Legea Comunicaţiilor Electronice din 2005 - orice Decret Regal poate fi contestat la Consiliul de Stat. Înainte de a ajunge însă în această fază, cel vizat poate apela la cinci instanţe diferite pentru a obţine respingerea interceptărilor ca probă în dosar. Decizia aparţine acestor instanţe. 
 
Legislaţia belgiană face diferenţa între interceptările ce ţin de siguranţa naţională şi cele folosite în cazuri penale, cele două fiind reglementate diferit, prin legi distincte. 
 
Cehia
 
Operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi prin Legea Comunicaţiilor Electronice din 2005 să ajute autorităţile să intercepteze convorbiri. Instituţiile care au voie să facă acest lucru sunt Poliţia , Serviciul de Securitate şi Informaţii, Serviciul de Informaţii Militar. Şi Banca Naţională a Cehiei are voie să ceară interceptări conform Legii privind Supravegherea Pieţei de Capital. 
 
Acestea au nevoie de mandat de la judecător pentru interceptări. 
 
Poliţia are voie să asculte convorbiri dacă situaţia îndeplineşte următoarele trei condiţii: sunt vizate persoane anchetate conform Codului de Procedură Penală, există o justificare rezonabilă că prin interceptări vor fi obţinute informaţii importante pentru ancheta penală şi aceste informaţii nu pot fi obţinute (sau ar fi greu de obţinut) prin alte mijloace. Poliţia obţine mandatul ori de la judecător, ori de la preşedintele Senatului, ori de la un procuror. Codul de Procedură Penală prevede şi o listă de infracţiuni pentru care interceptările pot fi realizate fără mandat de la magistrat. 
 
Serviciul de Securitate şi Informaţii şi Serviciul de Informaţii Militar pot intercepta convorbiri atunci când au acordul preşedintelui senatului sau al unui judecător. La fel, trebuie să arate că informaţiile obţinute astfel ar fi greu sau imposibil de strâns altfel. 
 
Franţa 
 
Codul de Procedură Penală prevede că interceptările pot fi folosite doar pentru anchete care vizează infracţiuni pedespite cu cel puţin doi ani de închisoare. Procurorii au nevoie de mandat de la judecător, care stipulează o perioadă maximă de patru luni pentru interceptarea celor urmări, dar care poate fi prelungit.  Prin acelaşi mandat de la judecător, operatorii de telefonie mobilă pot fi obligaţi să pună la dispoziţia autorităţilor datele sau reţeaua de infrastructură. Mai mult, procurorii pot intercepta şi convorbirile sau datele stocate de cei vizaţi în afara Franţei. Autoritatea Vamală are şi ea voie să ceară operatorilor de telefonie mobilă toate datele pe care aceştia le stochează
 
Legislaţia face diferenţa între interceptările ce ţin de siguranţa naţională şi cele folosite în urmăririle penale. Acestea din urmă pot fi solicitate de autorităţile competente, care sunt stabilite în funcţie de particularităţile anchetei, astfel: procurorul sau un poliţist judiciar în cazul în cazul unor anchete care vizează infracţiuni în derulare sau petrecute recent, precum şi în investigaţiile preliminare. În cazul anchetelor judiciare, doar judecătorul de caz poate dispune efectuarea interceptărilor.  
 
Germania
 
Legea Telecomunicaţiilor din Germania obligă toţi operatorii de telefonie mobilă să-şi optimizeze reţele şi infrastructura astfel încât să poată realiza oricând interceptări la cererea autorităţilor, fără nicio întârziere, şi să poată fi capabile oricând să predea autorităţilor o copie a conversaţiei solicitate. 
 
Există mai multe legi în baza cărora procurorii şi alte autorităţi germane pot solicita interceptări. În cele mai multe cazuri, solicitarea trebuie aprobată de un judecător. În anchetele care vizează infracţiuni de natură fiscală, aprobarea trebuie obţinută de la Fisc, nu judecător. În cazurile urgente, mandatul pentru interceptări poate fi emis şi de un procuror, însă trebuie confirmat în termen de trei zile lucrătoare de un judecător, altfel devine nelegal, iar probele obţinute astfel nu pot fi folosite. 
 
Interceptările pot fi cerute atunci când există informaţii privind infracţiuni grave cuprinse în codul de procedură penală, fie că au fost comise deja sau doar a existat intenţia de a fi comise. 
 
În cazul interceptărilor ce ţin de siguranţa naţională, ele pot fi extinse şi asupra persoanelor care nu sunt vizate în anchetă, dar despre care serviciile de informaţii au suspiciunea că primesc mesaje de la cel anchetat, chiar şi fără a şti despre ce este vorba, pentru a le transmite mai departe. 
 
Autorităţile care au voie să folosească interceptări sunt procuorii, poliţia, Fiscul, Autoritatea Vamală, Biroul Federal pentru Protecţia Constituţiei, Serviciul de Contrainformaţii al Armatei şi Serviciul Federal de Informaţii. 
 
Grecia
 
Confidenţialitatea comunicaţiilor este inviolabilă, conform Constituţiei elene. Există însă două excepţii în care interceptările sunt permise: securitatea naţională şi infracţiuni deosebit de serioase. 
 
Practic, serviciile de informaţii sau procurorii trebuie să solicite judecătorului ridicarea principiului confidenţialităţii comunicaţiilor. În cazul în care primesc aprobarea, atunci toate informaţiile folosite astfel pot fi folosite în instanţă.
 
Ungaria
 
Interceptările pot fi autorizate fie de un judecător, fie de Ministerul Justiţiei (în cazul în care autoritatea care solicită interceptarea ţine de sfera seviciilor de securitate). Operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi să coopereze cu autorităţile şi să le pună la dispoziţie infrastructura. 
 
Legislaţia face diferenţa între interceptările ce ţin de securitatea naţională şi cele folosite în cazuri penale. Pentru acestea din urmă, procurorii trebuie să arate în solicitarea înaintată judecătorului că informaţiile nu pot fi folosite altfel sau ar fi foarte greu de obţinut prin alte mijloace. 
 
Informaţiile obţinute prin interceptări legale pot fi folosite în dosarele penale. 
 
Irlanda
 
Interceptările sunt reglementate prin Legea Serviciilor Poştale şi Telecomunicaţiilor din 1983. Principalele autorităţi sunt Ministerul Justiţiei şi cel al Comunicaţiilor. Acestea pot cere operatorilor de telefonie mobilă să intercepteze convorbiri în folosul autorităţilor competente. 
 
Apoi, Ministerul Justiţiei este cel care aprobă solicitările altor autorităţi sau procurori de a realiza interceptări. Aprobarea trebuie obţinută în scris sau oral (în cazurile urgente). Regulile sunt aceleaşi atât pentru interceptările folosite în anchete penale, cât şi pentru cele ce ţin de siguranţa naţională. 
 
Pe lângă procurori şi serviciile de informaţii, poliţia irlandeză, armata şi Fiscul pot cere permisiunea de a folosi interceptarea. Ei vor înainta o solicitare în acest sens, dar au nevoie de aprobarea unui judecător. 
 
Italia
 
Toate agenţiile de aplicare a legii - Poliţia, Carabinierii, Fiscul şi altele - au voie să folosească interceptări, dar numai cu aprobarea unui judecător. Articolele 266-271 din Codul de Procedură Penală al Italiei cataloghează şi infracţiunile pentru care pot fi cerute interceptări. 
 
Pentru anchete care vizează darea de mită, corupţie şi orice infracţiune pedepsită cu mai cel puţin cinci ani de închisoare, procurorul poate solicita judecătorului şi interceptarea în timp real. Mandatele de interceptare au o perioadă de 15 zile, dar pot fi prelungite. În cazurile urgente, procurorul poate autoriza personal interceptarea, însă aceasta trebuie confirmată în 72 de ore de un judecător. 
 
Pentru anchetele care vizează crima organizată sau grupări teroriste, Ministerul Internelor sau, cu mandat de la acesta, şeful departamentului de IT al oricărei agenţii de aplicare a legii sau directorul Departamentului de Investigaţii Anti-Mafie pot cere Ministerului Public să autorizeze interceptarea în timp real. Mandatele sunt pentru 40 de zile, dar pot fi prelungite de două ori cu câte 20 de zile. 
 
Legislaţia italiană prevede şi „interceptările preventive”, desfăşurate de agenţiile de informaţii. Acestea pot viza cazuri ce ţin de securitatea naţională sau de crima organizată. Ministerul Public trebuie să autorizeze solicitarea de interceptare venită de la servicii sau de la premier pentru astfel de cazuri. Mandatul are o perioadă de 40 de zile, care poate fi prelungit de două ori cu câte 20 de zile. 
 
Olanda
 
Codul de Procedură Penală al Olandei dă procurorilor abilitatea de a folosi interceptarea ca metodă de investigare, însă numai cu mandat din partea unui judecător. Ministerul Public face solicitarea către instanţă, arătând că interceptarea este în folosul anchetei penale pe care o desfăşoară. 
 
În cazul interceptărilor realizate de Agenţia Generală de Informaţii şi Securitate, aprobarea trebuie obţinută de la Ministeul de Interne. La rândul său, Ministerul Apărării este cel care autorizează interceptări la solicitarea Agenţiei de Informaţii Militare şi Securitate. 
 
Portugalia
 
Interceptarea ca metodă de investigare în anchete penale este permisă în cazul investigaţiilor derulate de Ministerul Public în colaborare cu organele de cercetare penală. Acest tip de interceptări sunt reglementate prin articolele 187-190 din Codul de Procedură Penală al Portugaliei, care stipulează că ele pot fi realizate atunci când există suspiciunea că este comisă o infracţiune şi numai după începerea procedurilor de urmărire penală. 
 
Procurorii cer aprobarea pentru interceptare unui judecător, iar acestea trebuie să vizeze anchete care cuprind infracţiuni pedepsite cu cel puţin trei ani de închisoare, traficul de droguri, deţinerea de arme ilegale sau trafic cu armament, contrabandă, infracţiuni care ating datele cu caracter personal, derulate prin telefoane, terorism sau crimă organizată. 
 
Spania
 
În anchetele penale, interceptările pot fi folosite doar cu aprobarea judecătorului în urma unei solicitări formulată de poliţia judiciară. Şi Centrul Naţional de Informaţii trebuie să obţină mandat de la judecător pentru interceptări. 
 
Cazurile urgente sunt cele care implică grupuri infracţionale organizate, terorişti sau facţiuni rebele. Pentru acestea, mandatul de interceptare poate fi emis de Ministerul Internelor sau de directorul Securităţii de Stat. Acesta trebuie confirmat în 72 de ore de un judecător sau devine nelegal. 
 
Operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi să ofere asistenţă completă autorităţilor în aceste operaţiuni. 
 
Marea Britanie
 
Convorbirile unei persoane pot fi interceptate de autorităţi doar cu aprobarea oficialilor înalţi din ministerele de resort. Solicitarea pentru interceptare este formulată de serviciile de informaţii sau agenţiile de aplicare a legii. Practica este reglementată prin Codul de Practică al Interceptării Comunicaţiilor din anul 2000. Regula generală este ca interceptările să nu fie folosite ca metodă de obţinere a informaţiilor în anchetele penale. Informaţiile folosite prin interceptări nu pot fi folosite în instanţă şi în nicio altă etapă a urmării penale, nici de inculpaţi, nici de procurori, pentru a se asigura egalitatea de arme procedurale. Există, însă, o serie de excepţii. 
 
Informaţiile obţinute prin interceptare pot fi transmise procurorului care instrumentează o anchetă penală, însă numai pentru ca acesta să poată stabili ce acţiuni trebuie să întreprindă pentru a asigura echitabilitatea terenului pentru toate părţile, iar informaţiile trebuie distruse imediat. 
 
Singura excepţie care permite păstrarea şi folosirea informaţiilor obţinute din interceptări stipulează „prevenirea sau detectarea unor infracţiuni grave”. 
 
SUA
 
Interceptările ca metodă de investigaţie penală sunt permise şi sunt reglementate de legi diferite faţă de interceptările care ţin de securitatea naţională. Cele mai multe cazuri vizează traficul de droguri şi sunt solicitate de procurori sau poliţie unui judecător, în funcţie de legislaiţia fiecărui stat. 
citeste totul despre: