Hemoragie în Bagdad. Ce spun cifrele despre atentatele teroriste zilnice din Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de atentate cu bombă coordonate a lovit Bagdadul miercuri dimineţa, soldându-se cu cel puţin 50 de morţi şi peste 130 de răniţi, au anunţat surse medicale şi din cadrul poliţiei, relatează AFP.

Aproximativ zece maşini-capcană au explodat în mai multe locuri în capitală, în cartiere cu populaţie majoritar şiită, la ora când numeroşi locuitori pleacă la muncă.

Un kamikaze, la volanul unei maşini, s-a îndreptat asupra unui post de control al poliţiei, omorând cel puţin trei persoane şi rănind alte opt.

Irakul a revenit la un nivel al violenţelor similar celui din 2008, când a ieşit cu mare dificultate dintr-un război civil între suniţi şi şiiţi.

Atacurile nu au fost revendicate de niciun grup terorist până în acest moment, însă corespondenţii de presă din Irak susţin că atentatele au fost comise de militanţi suniţi. Suniţii se simt marginalizaţi de guvernul condus de premierul şiit Nouri Maliki. Tensiunile sectare au crescut în intensitate odată cu escaladarea conflictului civil din ţara vecină, Siria.

Peste 4000 de civili au fost ucişi în ultimele luni, în timp ce aproximativ 10.000 au fost rănite în atentate sângeroase comise de ambele părţi (sunite şi şiite), provincia Bagdad fiind cea mai afectată de conflictele sectare.

Numai în luna iulie, rapoartele ONU au arătat că 1075 de irakieni, în majoritate civili, au fost ucişi în atentate teroriste, fiind considerată luna cea mai sângeroasă din ultimii cinci ani.

Autorităţile au sporit măsurile de securitate şi au demarat ample operaţiuni în capitala Irakului, conform BBC. În ciuda eforturilor, forţele de securitate irakiene nu reuşesc să stopeze intensificarea fenomenului violenţelor sectare, care a atins cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani.

Corespondenţii BBC au relatat ceea ce o lume întreagă poate observa: aproape nicio zi nu trece fără a se produce vărsare de sânge.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite