Hamid Karzai critică operaţiunile NATO pentru „suferinţa” produsă poporului afgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a criticat NATO în cadrul unui interviu acordat BBC, pentru eşecul acestei organizaţii în a aduce stabilitatea în statul arab, cu toate că a trecut mai bine de un deceniu de la invadarea lui.

Liderul de la Kabul mai are şase luni până la terminarea mandatului. Acesta a declarat pentru BBC, că prioritatea sa este realizarea păcii şi securităţii în Afganistan, inclusiv un acord de împărţire a puterii cu talibanii. Astfel, administraţia condusă de acesta a purtat discuţii cu partea radicala a grupului islamic taliban pentru a realiza pacea.

Karzai a afirmat că forţele NATO s-au concentrat asupra luptelor din satele afgane, în loc să fie orientate spre refugiile talibanilor din Pakistan.

„În ceea ce priveşte partea de securitate, întregul exerciţiu al NATO a fost unul care adus

Afganistanului multă suferinţă, numeroase pierderi omeneşti şi nicio victorie deoarece ţara nu asigura securitatea” (n.r.- cetăţenilor), a declarat liderul afgan în interviul pentru BBC.

„Nu sunt fericit să afirm că există securitate parţială, Nu acest lucru am vrut. Noi voiam o securitate absolută şi un război clar împotriva terorismului”, a declarat preşedintele Afganistanului.

Liderul de la Kabul a declarat că este deschis dialogului cu talibanii. ”Ei sunt afgani. În cazul în care preşedintele Afganistanului sau guvernul afgan poate numi un taliban pentru post în administraţie, ei sunt bineveniţi. Dar, unde poporul afgan a numit reprezentanţii prin alegeri, talibanii ar trebui să vină şi să participe la alegeri”

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite