Ministrul saudit de Externe, Adel Al-Jubeir a cerut regimului de la Doha să îşi retragă sprijinul faţă de Frăţia Musulmană şi... Hamas, catalogând ambele grupări drept teroriste. Dacă relaţia tensionată de-a lungul istoriei dintre Arabia Saudită şi Frăţia Musulmană este deja cunoscută, în ceea ce priveşte Hamas asistăm pentru prima dată la un discurs de acest tip.

Acelaşi tip de remarcă a avut-o la rândul său Sami Bin Abdullah Al-Saleh, ambasadorul saudit în Algeria, care a declarat într-un interviu pentru televiziunea Ennahar că Hamas este o grupare teroristă, stârnind rumoare în ţara maghrebiană.

Relaţia dintre Arabia Saudită şi Hamas s-a răcit începând cu 2007, când pe fondul presiunii internaţionale (mai ales ca urmare a evenimentelor din 9/11), Riyadul a fost nevoit să îşi retragă sprijinul pentru grupările catalogate teroriste, aşa cum era şi cazul Hamas, listată printre altele de către SUA sau UE.

De altfel, Hamas se afla la acea dată în conflict cu Fatah, cele două facţiuni intrând în dezacord încă din 2005, odată cu moartea lui Yasser Arafat. În 2006, Hamas câştiga alegerile palestiniene, însă rezultatul a dat naştere impunerii unui embargou extern, ceea ce a condus către revocarea guvernului Hamas şi marginalizarea grupării în Fâşia Gaza, pentru ca Fatah să preia controlul Autorităţii Palestiniene, cu sediul în Ramallah, Cisiordania.

Hamas şi Fatah sunt despărţite de două diferenţe ideologice fundamentale, raportate în special la relaţia cu Israel, stat cu care Fatah, grupare naţionalist-seculară, este deschisă dialogului, propunând soluţionarea conflictului prin recunoaşterea celor două state. În contrapondere, Hamas este o mişcare islamistă, desprinsă din cadrul Frăţiei Musulmane, care neagă orice concesie teritorială făcută Israelului, militând pentru „recuperarea tuturor teritoriilor palestiniene.

Locul saudiţilor, de sponsor al Hamas a fost preluat de către Iran, stat ce a fost tot timpul interesat de extinderea sferei de influenţă în Palestina, pentru a ieşi din postura de actor periferic în Orientul Mijlociu. Astfel, alianţa dintre Iran, stat şiit şi non-arab (persan) şi Hamas, grupare sunnită desprinsă din Frăţia Musulmană, a oferit legitimitate pentru unele acţiuni ale Teheranului în regiune.

Relaţia dintre Hamas şi Iran cunoaşte tensiuni abia în 2012, atunci când şeful biroului politic al Hamas, Khaled Mashal, aflat la Damasc unde deţinea azil politic, critică intervenţia regimului Assad împotriva opozanţilor sunniţi. Criticat dur la Teheran, unde este numit trădător, Mashal părăseşte Damascul către Doha, iar Hamas începe treptat să joace un joc dublu: o posibilă reapropriere faţă de Arabia Saudită, concomitent cu menţinerea deschisă a canalelor de legătură cu Iran. Esenţial pentru gruparea din Gaza era primirea sprijinului financiar şi logistic, iar dacă saudiţii şi iranienii se întreceau în licitaţii, oportunitatea era cu atât mai mare.

Tot Mashal realizează o vizită istorică la Riyadh, care, în ciuda perspectivelor de la acea vreme –încercarea Regelui Salman de a construi o axă sunnită ca şi contrapondere faţă de interesele Iranului- eşuează.

Pe acest fond, doi ani mai târziu, într-un context în care puterea la Casa Albă este preluată de către Donald Trump, a cărei agendă privind Orientul Mijlociu a fost făcută publică încă din timpul campaniei electorale, relaţia saudito-americană intră într-o nouă eră.

Două evenimente majore au avut loc în 2017, care au marcat Hamas: vizita liderului rivalilor de la Fatah, Mahmoud Abbas, la Washington, şi mai apoi vizita lui Trump în Orientul Mijlociu, cu precădere Arabia Saudită şi Israel, vizită ce a condus mai apoi la actuala criză din Golf, unde Qatarul este supus unor constrângeri printre care şi ruperea relaţiilor cu Hamas.

Inevitabil, toate aceste evenimente au reapropriat Hamas de Iran, însă pentru gruparea din Fâşia Gaza susţinerea venită din partea Golfului rămâne fundamentală, întrucât o alianţă doar cu Teheranul, fără sprijinul saudiţilor, qatarezilor sau turcilor, practic ar limita legitimitatea Hamasului.

Astfel, cu doar două zile înaintea vizitei lui Abbas în Statele Unite, Hamas publică o nouă Cartă (precedenta data din 1988), în care se menţionează că gruparea nu duce un război cu evreii, ci doar cu mişcarea sionistă. Deşi neagă în continuarea existenţa Israelului, Hamas ia acum în calcul posibilitatea creării a două state, unul palestinian, celălalt nenumit, conform graniţelor din 1967.

Practic, Hamas încearcă să nu rămână un actor marginalizat, motiv pentru care s-a dezis inclusiv, pentru prima dată, de apartenenţa sa la Frăţia Musulmană, având ca strategie aproprierea de Egipt şi convingerea regimului de la Cairo să ridice blocada impusă Fâşiei Gaza.

La câteva zile distanţă, Meshal anunţă tranziţia politică, locul său fiind luat de către Ismail Haniya, care şi-a exprimat viziunea de a încerca consolidarea relaţiei cu Egiptul.

Cu toate acestea, situaţia Hamasului devine din ce în ce mai incertă. Presa şi clasa politică din Israel continuă acuzele de extremism şi terorism, în timp ce, latura militară a grupării, aflată sub conducerea lui Yahya Sinwar, menţine discursul conflictual la adresa statului Israel.

Ţinând cont de aceste aspecte, putem trasa câteva scenarii privind viitorul pe termen mediu şi lung al Hamas, printre care:

  • Reconcilierea cu Fatah şi abordarea unui discurs mult mai moderat;
  • Izbucnirea unui conflict intern între mai multe tabere opozante, conflict ce poate fi alimentat şi de interese externe (spre exemplu, după ce Meshal a părăsit Damascul, Iranul a încercat înlocuirea sa printr-un conflict între tabăra politică şi cea militară-mult mai apropiată);
  • Continuarea unui joc dublu, mascat printr-un posibil conflict intern, între o tabără politică deschisă reconcilierii şi o tabără militară conservatoare;
  • Marginalizarea regională şi continuarea embargoului impus pentru a creşte presiunea socială din Gaza;
  • Conflict militar cu Israel, ceea ce ar da totuşi şansa Hamas de a recâştiga sprijin în lumea arabo-musulmană.

Indiferent de evoluţii, este greu de crezut că Hamas va rupe, cel puţin în totalitate, legăturile cu Iranul, motiv pentru care inclusiv poziţionarea regională şi internaţională a Iranului va marca viitorul Hamas.