Familia lui Mandela lansează un atac la adresa „vulturilor“ care aşteaptă moartea fostului preşedinte: „Vreţi doar o halcă de carne!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au petrecut 20 de zile tensionate la spitalul din Pretoria, membrii familiei Mandela au lansat un atac la adresa jurnaliştilor străini, vizibil deranjaţi de monitorizarea constantă căreia trebuie să îi facă faţă şi de informaţiile apărute în presa occidentală.

În ziua în care presiunea a devenit mai mult decât au putut suporta, sute de oameni s-au adunat pentru a se ruga, în aşteptarea unui miracol. În aceeaşi zi, mai mulţi membri ai familiei fostului lider au izbucnit, lansând un atac la adresa jurnaliştilor străini, pe care i-au acuzat că se comportă ca nişte „vulturi“.

Ziua de joi a început pe muchie de cuţit, pe fondul veştilor privind starea de sănătate a lui Mandela, în vârstă de 94 de ani. După ce l-a vizitat în spital, preşedintele sud-african Jacob Zuma a declarat că ilustrul său predecesor se simte mai bine decât noaptea trecută, iar starea sa este critică, dar stabilă.

Jurnaliştii nu s-au mulţumit însă cu atât, vizaţi fiind mai ales membrii familiei Mandela, supuşi unei atente supravegheri, relatează cotidianul britanic „The Guardian“.

Situaţia a atins punctul de fierbere când fiica sa cea mare a lansat un atac la adresa jurnaliştilor, plângându-se de faptul că jurnaliştii străini „depăşesc limitele“.

„Nu aveţi idee ce se petrece la spital. Stau, pur şi simplu, în mijlocul străzii. Nici nu poţi intra în spital. Sunt ca nişte vulturi care aşteaptă, după ce leul a devorat bivolul, ultimele rămăşiţe. Asta este imaginea pe care o avem, ca familie.“

Este de înţeles că jurnaliştii sunt interesaţi de starea de sănătate a lui Nelson Mandela,  a adăugat ea, dar „exagerează“.

Makaziwe a comparat situaţia cu moarea lui Margaret Thatcher, survenită ceva mai devreme în cursul acestui an.

Doar pentru că suntem o ţară africană, consideră că nu trebuie să ne respecte? Dacă oamenilor le-ar păsa cu adevărat de Nelson Mandela, ar trebui să respecte asta. O parte din viaţa sa ar trebui să fie respectată, nu totul ar trebui să fie făcut public“, a mai spus ea.

Makaziwe, dar şi alţi membri ai familiei sunt filmaţi regulat, când merg la spital.

De asemenea, cea mai în vârstă nepoată a lui Mandela a aprobat comentariile lui Makaziwe: „Nu am văzut asta când Margaret Thatcher sau George Bush se aflau în spital. Voi vreţi o halcă de carne. În absenţa detaliilor, speculaţi. Trecem printr-o perioadă grea ca familie şi asta nu simplifică lucrurile“, a spus ea.

Şi Mandla, cel mai vârstnic nepot al lui Nelson Mandela, s-a arătat indignat de speculaţiile presei.

„Le cer responsabililor să înceteze să mai răspândească zvonuri despre starea de sănătate a lui Madiba. Guvernul nostru ne-a ţinut pe toţi informaţi şi nu există motive să ne îndoim de acurateţea informaţiilor oferite publicului“.

„În cele din urmă, soarta bunicului meu, la fel ca a tuturor, stă în mâinile lui Dumnezeu şi ale strămoşilor noştri. Cu toate acestea, noi vom continua să ne rugăm pentru ca el să îşi revină“, a încheiat nepotul lui Nelson Mandela.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite