Egipt: Zeci de minori, manifestanţi pro-Morsi, condamnaţi la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

78 de minori cu vârste între 13 şi 17 ani au fost condamnaţi miercuri în Egipt la pedepse cuprinse între doi şi cinci ani de închisoare pentru „apartenenţă la o organizaţie teroristă” după ce au manifestat pentru a cere revenirea la putere a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, destituit în 2013, potrivit AFP şi „Le Monde”.

„Cei 78 de minori, membri ai Fraţilor Musulmani, au fost arestaţi pentru că au participat la manifestaţii la apelul acestei organizaţii pentru a reclama înlăturarea de la putere a regimului”, a precizat agenţia guvernamentală de presă MENA. Ei sunt acuzaţi că „au speriat cetăţeni paşnici” şi "au blocat drumuri şi mijloace de transport”, a precizat agenţia MENA, citată de „Le Monde”.

Noua putere egipteană este frecvent acuzată de organizaţiile internaţionale că încalcă drepturile omului de când conduce o campanie de reprimare ce vizează susţinătorii lui Mohamed Morsi.

ONU a calificat ca fiind „fără precedent în istoria recentă” condamnarea la moarte a sute de susţinători ai lui Morsi în procese în masă încheiate în doar câteva minute.

Adolescenţii, băieţi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, au fost condamnaţi în apel de Tribunalul din Alexandria, în nord, la pedepse cuprinse între doi şi cinci ani de închisoare pentru că au participat la diverse manifestaţii în ultimele trei luni, au anunţat pentru AFP surse judiciare.

Mişcarea Fraţii Musulmani a câştigat toate alegerile organizate după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în 2011, în urma unei revolte populare. Mohamed Morsi a fost ales în funcţia de preşedinte un an mai târziu, dar armata l-a destituit şi arestat pe 3 iulie 2013, după ce milioane de egipteni au cerut înlăturarea sa de la putere, acuzându-l că intenţiona să islamizeze cu forţa societatea.

Din iulie 2013 până în prezent, 1.400 de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi de poliţie şi armată şi peste 15.000 de susţinători ai fostului preşedinte egiptean au fost închişi. Fraţii Musulmani e o grupare consideraă în prezent drept teroristă.

Miercuri şi joi, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi este într-o vizită oficială la Paris unde discută securitatea regională a Magrebului. De asemenea, al-Sisii şi preşedintele francez Francois Hollande au semnat trei acorduri de cooperare între cele două ţări.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite