Efectele perverse ale razboiului din Gaza

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atact israelian în Fâşia Gaza FOTO AP
Atact israelian în Fâşia Gaza FOTO AP

În mod firesc, pentru palestnineni, mai ales pentru cei din Gaza, imensele pierderi materiale şi umane în urma celor 50 de zile de război ar fi trebuit să atragă după sine un sentiment de mare dezamăgire faţă de liderii Hamas care i-au târât în această confruntare.

Ar fi fost, după părerea mea, primul pas către schimbarea lor, pe cale democratică, prin vot. Această mai ales cムpalestinienii au văzut că lansatoarele de rachete erau plasate pe teritorii dens populate, iar adesea liderii Hamas invitau copii şi femei în locuri apropiate  de lansatoare, cムla acordul de încetare a focului nu au obţinut, cel puţin deocamdată, nimic din ceea ce au cerut. Dar faptele contrazic această presupunere şi este important de ştiut pentru viitoarele planuri strategice şi tactice ale Israelului şi ale statelor care vor negocia cu liderii Hamas.

Un recent sondaj de opinie, realizat de Centrul Palestinian pentru Politică şi Cercetări în perioada 26 august-2 septembrie a.c. , ale cărui rezultate au fost publicate în presa israeliană, a relevat că, în cazul în care s-ar organiza în această săptămâna alegeri prezidenţiale în Gaza şi Cisiordania, ele ar fi câştigate, cu 61 la sută, de liderul Hamas, Israel Hanyeh. Abia 32 la sută l-ar vota pe actualul preşedinte al Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. 79 la sută din palestinieni consideră că războiul a fost  câştigat de Hamas şi apreciază că o confruntare militară este cel mai bun mijloc de a se elibera de ocupaţia israeliană. 79 la sută dintre cei chestionaţi afirmă că Israelul este răspunzător pentru izbucnirea războiului, iar 86 la sută, deşi au fost martori, susţin că nu s-ar fi lansat rachete de pe teritorii dens populate. Referitor la acordurile de încetare a focului, ca o consecinţă a celor arătate anterior, cei chestionaţi au afirmat că Iranul, Turcia şi Qatarul au fost statele care i-au ajutat pe palestinieni în negocieri. În schimb, Egiptul a jucat un rol negativ vizavi de Gaza.

În aceste condiţii, orice fel de înţelegere care nu va satisface pretenţiile Hamas, chiar dacă ar duce la pace şi reconstrucţia Gaza, va fi respinsă de locuitorii fâşiei dar şi de cei din Cisiordania, iar liderii Hamas se vor simţi justificaţi în a încălca în orice clipă acordurile, având susţinerea populaţiei, chiar dacă aceasta va însemna noi pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. Aceastムfilosofie trebuie sムstea în atenţia negociatorilor occidentali când schiţează proiecte legate de viitorul palestinienilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite